CSM CSU Târgoviște se pregătește pentru un nou test de foc în acest sezon. Echipa de baschet feminin va juca pe 20 februarie, la ora 19:30, în semifinalele Final 4 al Cupei României, la Sighetu Marmației.
Adversara echipei târgoviștene este FCC Baschet UAV Arad, o formație puternică, cu experiență și jucătoare capabile să pună probleme în fiecare fază a jocului.
Echipa târgovișteană: determinare și unitate
Fetele noastre au demonstrat de-a lungul sezonului că posedă caracter, determinare și unitate. Ele au trecut peste momente dificile și și-au arătat forța în meciurile decisive, iar acum se află în fața unei noi provocări care poate deschide drumul spre marele trofeu.
Sprijinul fanilor contează
Clubul face apel la suporteri să fie alături de echipă: fiecare mesaj, distribuire sau gând bun poate contribui la moralul jucătoarelor și la energia din teren.
„Pe 20 februarie, la 19:30, susținem împreună CSM CSU Târgoviște în drumul spre finală. Clubul tău! Orașul tău!”
Meciul promite spectacol și tensiune, iar echipa târgovișteană este pregătită să lupte pentru fiecare posesie și să-și facă loc în marea finală a Cupei României
În anul școlar 2025-2026, bursele sunt acordate conform unor reglementări actualizate, care prevăd valori ajustate și un calendar fix de plată. Acestea se achită în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. În situația în care ziua de 20 este nelucrătoare, plata se realizează în ultima zi lucrătoare dinaintea acestei date.
Ninsoarea i-a prins pe toți nepregătiți, inclusiv pe autoritățile locale. Însă în timp ce primăriile se scuză, românii care nu și-au curățat trotuarul din fața casei riscă amenzi de până la 2.000 de lei. Legea oferă un termen de numai 24 de ore după ce se oprește ninsoarea.
Neîndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuarul adiacent proprietății, într-un termen de 24 de ore de la oprirea ninsorii, poate aduce o amendă situată între 200 și 500 de lei pentru persoanele fizice.
Amenzile sunt și mai mari pentru persoanele juridice, care pot primi o amendă de până la 2.000 de lei.
Guvernul a publicat în transparență decizională, proiectul de Ordonanță de Urgență privind măsuri în administrație, agreat de coaliție, care prevede că persoanele cu handicap care nu își plătesc impozitele și taxele locale pot fi executate silit, inclusiv prin retragerea indemnizațiilor lunare.
Potrivit documentului, primăriile vor fi responsabile pentru executarea silită a sumelor datorate, la solicitarea organelor fiscale locale. Măsura intră în vigoare începând cu drepturile aferente lunii calendaristice următoare datei adoptării ordonanței.
Articolul 431 al proiectului de Ordonanță de Urgență stabilește că indemnizația acordată persoanelor cu handicap poate fi reținută pentru achitarea impozitelor și taxelor locale neachitate.
Chiar dacă joi și vineri vom constata temperaturi ușor pozitive, în special în sud-vest și în vest, cu valori de 10-11 grade, de sâmbătă și duminică, din nou, o masă de aer rece va determina scăderea regimului de temperaturi, atât ziua, cât și pe parcursul nopților și dimineților, dar mai ales temperaturile pe parcursul nopților vor fi de interes în depresiuni și în Moldova, unde este posibil să consemnăm valori sub minus 15 – minus 10 grade.
România se confruntă cu „cel mai sever episod de iarnă” din sezonul 2025-2026, iar până la finalul iernii este posibil să mai fie „fenomene specifice” datei din calendar, afirmă Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.
Proiectul privind cumulul pensie-salariu este pregătit şi în zilele următoare va fi adoptat de guvern, el arătând că, după modelul magistraţilor, o persoană, după ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei.
După modelul care se aplică la magistraţi, în condiţiile în care, de exemplu, un magistrat lucrează în sistemul de magistratură, după ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei.
Guvernul ar urma să vină cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu şi în cazul altor categorii care beneficiază de pensii speciale. Bolojan a explicat că este vorba despre angajaţii din Ministerul de Interne, din zona de apărare şi de siguranţă şi ordine publică, însă a subliniat că în toate cazurile va exista o perioadă tranzitorie pentru a nu produce „şocuri” în sistem, dar şi excepţii pentru cei care lucrează în condiţii dificile.
Dincolo de alinierea la inflaţie, ceea ce înseamnă în jur de 500 de lei, sumele se vor dubla la unele universităţi. Bucureşti e cel mai scump centru universitar. Opţiunile în limbi străine îi vor costa pe studenţi peste 12 mii de lei.
Cele mai mari creşteri de taxe le vor simţi studenţii care vor da admitere pentru universităţile din Cluj şi din Bucureşti de toamna viitoare.
La Academia de Studii Economice argumentele Senatului ţin de creşterea costurilor, dar şi de reducerea numarului de studenţi în grupe. Şi nu numai. Cea mai mare taxă va fi de 12 mii de lei.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că această oră, nu sunt autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier.
Este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri pe autostrada A2 București-Cernavodă, tronsonul kilometric 35 – 160.
Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, cu depuneri de zăpadă pe partea carosabilă, pe autostrăzile A1 București-Râmnicu Vâlcea, A2 București-Cernavodă, A3 București-Brașov, A7 Ploiești-Adjud și A0 Centura București.
Categorii de drumuri naționale cu trafic închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile:
– DN 23B, între loc. Măicănești – Ciorăști/VN.
Trafic naval:
– județul Tulcea – manevre suspendate în Bara Sulina.
Trafic feroviar:
– se circulă în condiții de iarnă. Nu sunt înregistrate blocaje de trafic feroviar.
Pentru o circulație în siguranță, recomandăm conducătorilor auto:
– să se informeze foarte bine înainte de a pleca la drum despre condițiile meteorologice din zonele pe care le tranzitează și restricțiile de trafic impuse;
– să folosească sistemele de climatizare și iluminare când situația o impune;
– să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită oprirea în condiții de siguranță;
– să adapteze viteza la condițiile drumului și traficului;
– să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație sau a direcției;
– să evite depășirile periculoase și orice comportament agresiv;
– să adopte o conduită preventivă în trafic, fără a avea preocupări la volan de natură a le distrage atenția de la condus;
– să respecte toate regulile de circulație, conducând cu multă responsabilitate.
Motivul rechemării este legat de analizele de autocontrol care au identificat reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană, respectiv:Chlorpyrifos și Profenofos
Aceste substanțe sunt considerate periculoase pentru consum, iar retragerea produselor de pe piață este o măsură preventivă pentru protecția sănătății publice.
Nu consumați produsul din loturile menționate.
Returnați produsul la orice magazin Lidl din România.
Veți primi contravaloarea produsului, fără a fi necesar bonul fiscal.
Important: Aceste măsuri se aplică doar pentru loturile B115D126 și B120D126.
Recomandări suplimentare
Verificați cămara sau depozitele personale pentru loturile afectate.
Informați membrii familiei și prietenii care ar putea avea aceste produse acasă.
Nu consumați stafidele până la clarificarea completă a lotului.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pregătește unele dintre cele mai ample modificări din ultimii ani în ceea ce privește asigurarea obligatorie RCA, prin schimbarea normei 20/2017. Proiectul urmează să fie discutat în Consiliul ASF.
Sistemul bonus-malus se schimbă din temelii Noua formulă prevede:14 clase de bonus și 12 clase de malus (față de 8/8 în prezent);penalizări mult mai dure pentru șoferii care provoacă accidente;posibilitatea unei asigurări RCA de grup în familie. Șoferii care ajung la malus maxim (M12) ar putea plăti de trei ori tariful de bază, față de majorarea de 80% aplicată în prezent la M8. Pentru fiecare accident cu daune materiale se pierd două clase, iar pentru accidente cu vătămări corporale – patru clase. Dacă șoferul era sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se mai adaugă încă două clase de penalizare. O noutate majoră este introducerea RCA de grup în cadrul familiei. Coeficientul bonus-malus va fi calculat ca medie aritmetică a claselor șoferilor din familie. De asemenea, va fi permis transferul de clase bonus între soți. De exemplu, dacă unul este la B8 și celălalt la M4, se pot transfera patru clase, astfel încât ambii să ajungă într-o poziție mai echilibrată. Șoferii cu permis de peste 3 ani vor intra direct în sistem la B2, beneficiind de reducere. Se introduc clauze suplimentare opționale în contractul RCA: franșiză, menținerea clasei bonus-malus în caz de daună, suspendare temporară a poliței, reînnoire automată. Pe polița RCA va apărea un cod QR cu informații utile în caz de accident. ASF vrea mai multă transparență în calculul prețului, inclusiv detalii despre costuri, contribuții către FGA și BAAR și justificarea majorărilor de peste 10% la reînnoire.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat luni, 16 februarie 2026, că rata anuală a inflației a rămas ridicată, la 9,62%, ușor sub nivelul de 9,69% înregistrat în decembrie 2025. O noutate importantă este că, începând cu ianuarie 2026, jocurile de noroc sunt incluse în calculul indicelui prețurilor de consum (IPC), înregistrând o scumpire de 2,6% față de decembrie.
Alimentele și serviciile cu cele mai mari creșteri
Cafeaua s-a scumpit cu 24,66% față de ianuarie 2025.
Fructele proaspete au crescut cu 17,14%, iar conservele de fructe cu 12,75%.
Alte majorări semnificative: lapte (+10,95%), pâine (+9,91%), carne de bovine (+11,99%), ouă (+13,06%).
La băuturi, berea s-a scumpit cu 7,37%, iar vinul cu 6,16%.
Serviciile au înregistrat, de asemenea, creșteri importante:
Bilete CFR +24,40%, servicii de igienă și cosmetică +17,75%, reparații auto +14,67%, chirii +8,27%, asistență medicală +13,16%.
Mărfuri nealimentare și energie
Electricitatea s-a majorat cu 59,33% după eliminarea schemei de plafonare.
Creșteri mai moderate au fost la energie termică (+15,61%), cărți și reviste (+10,10%), detergenți (+9,10%) și tutun (+7,25%).
Medicamentele și combustibilii au crescut cu 4,09% și respectiv 3,46%.
Economiștii avertizează că menținerea inflației ridicate poate avea efecte semnificative asupra puterii de cumpărare și bugetelor familiilor, iar monitorizarea atentă a prețurilor rămâne esențială în următoarele luni.
Potrivit datelor operative, 94 de localități sunt afectate, iar aproximativ 39.840 de consumatori casnici au rămas fără energie electrică. Situația este una de amploare, generată de ninsorile abundente, viscol și depunerile masive de zăpadă și gheață pe liniile aeriene de distribuție.
37 de echipaje intervin în teren
Pentru remedierea defecțiunilor, 37 de echipaje acționează în teren, intervenind în zonele unde rețeaua electrică a fost avariată de condițiile meteo extreme.
Operațiunile sunt îngreunate de:
drumurile acoperite de zăpadă;
accesul dificil în zonele izolate;
cablurile și stâlpii afectați de greutatea gheții;
viscolul persistent.
Autoritățile transmit că situația este în dinamică, iar echipele de intervenție depun eforturi susținute pentru realimentarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil.
Recomandări pentru populație
În contextul întreruperilor de energie electrică, cetățenii sunt sfătuiți:
să evite utilizarea improvizațiilor pentru încălzire sau iluminat;
să folosească cu prudență sursele alternative de energie;
să păstreze telefoanele încărcate, acolo unde este posibil;
să semnaleze eventualele cabluri căzute la pământ și să nu se apropie de acestea.
Evoluția fenomenelor meteo va influența ritmul intervențiilor, iar autoritățile monitorizează permanent situația din teren.
Județul rămâne sub impactul condițiilor severe de iarnă, iar efectele se resimt atât în infrastructura rutieră, cât și în sistemele de utilități.
Ninsorile abundente căzute pe parcursul întregii nopți, pe fondul avertizării meteorologice de Cod Portocaliu, au determinat mobilizarea amplă a administrației locale din Târgoviște.
Pentru menținerea drumurilor practicabile intervin:
25 de utilaje de deszăpezire;
aproximativ 130 de angajați din cadrul:
Direcției de Salubritate;
SC Eco-Sal SRL;
Municipal Construct SA.
La această oră, circulația se desfășoară în condiții de iarnă. Autoritățile transmit că se intervine în toate cartierele orașului, însă activitatea este îngreunată de cantitățile mari de zăpadă, care necesită nu doar îndepărtare, ci și evacuare.
Numere utile pentru cetățeni
În caz de urgență, târgoviștenii pot apela:
0731.316.716 / 0245.217.134 – Dispecerat Direcția de Salubritate
În contextul avertizării meteorologice pentru județul Dâmbovița, care semnalează precipitații abundente, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului și viscol, jandarmii montani de la posturile Zănoaga și Peștera transmit sfaturi importante pentru siguranța celor care aleg să se deplaseze la munte:
Recomandări pentru turiști:
Echiparea autovehiculelor: asigurați-vă că mașinile sunt pregătite pentru condiții de iarnă: tracțiune 4×4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip și lopată.
Trasee sigure: folosiți doar drumurile deschise circulației și traseele marcate. Respectați marcajele și nu deteriorați traseele.
Echipament adecvat: plecați doar cu rucsac, lanternă, trusă de prim-ajutor și haine corespunzătoare temperaturilor de munte. Evitați să mergeți singuri.
Evitarea traseelor dificile: nu abordați trasee neamenajate sau periculoase, mai ales pe timp de viscol sau ceață densă.
Apelarea la jandarmi: în caz de dificultate, contactați jandarmii montani, oferind date clare: cine sunteți, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor și locația exactă.
Contact în situații de urgență:
Posturile Zănoaga și Peștera: 0749.034639 / 0749.058037
Număr unic de urgență: 112
Jandarmii montani recomandă responsabilitate și prudență maximă. Siguranța pe munte depinde atât de echipament, cât și de respectarea regulilor și a indicațiilor specialiștilor.
Angelescu Mihai a impresionat la Cupa României de Seniori
Într-o demonstrație de curaj și determinare, tânărul atlet Angelescu Mihai de la CSȘ Târgoviște a intrat fără ezitare în lupta cu seniorii la Cupa României de Seniori, chiar dacă se află în primul său an la categoria U20.
Sub îndrumarea antrenorului Marius Bădiceanu, Mihai a arătat că nu contează vârsta, ci atitudinea și pregătirea. În calificări, a înregistrat un timp de 7.03 secunde, dar adevărata surpriză a venit în finală. Într-o cursă în care fiecare secundă contează, Mihai și-a depășit limitele și a obținut 6.93 secunde – personal best, clasându-se pe locul 5 la seniori.
„Nu e doar un timp pe tabelă. E caracter. E curaj. E dovada că viitorul se construiește ACUM”, a declarat antrenorul Bădiceanu, mândru de performanța elevului său.
Această performanță nu reflectă doar viteza, ci și munca susținută și perseverența care definesc tinerii sportivi de la CSȘ Târgoviște. În primul său an de U20, Mihai a reușit să concureze la cel mai înalt nivel, alături de cei mai rapizi atleți din România, fără să dea înapoi sau să caute scuze.
Performanța obținută la Cupa României este doar începutul. Într-o carieră promițătoare, fiecare zecime de secundă contează, iar Mihai a demonstrat că viziunea, disciplina și pasiunea sunt ingredientele pentru a deveni un campion.
CSȘ Târgoviște continuă să formeze sportivi de top, iar poveștile ca cea a lui Mihai arată că munca prinde viteză, visurile prind contur și că viitorul atletismului românesc se scrie aici, la Târgoviște.
CSU Târgoviște va întâlni echipa Politehnica Iași într-un meci cu miză mare în Divizia A de handbal masculin, pe 21 februarie 2026, de la ora 17:00.
Băieții pregătiți intens sub coordonarea antrenorilor sunt gata să ofere energie, determinare și spectacol pe teren, iar fiecare moment al jocului va conta. Fiecare pas, fiecare minge și fiecare apărare pot face diferența în lupta pentru victorie.
„Avem nevoie de susținerea suporterilor noștri. Tribuna trebuie să devină fortăreața noastră, iar atmosfera să ne împingă de la spate”, spun jucătorii CSU Târgoviște.
Evenimentul promite spectacol, emoție și fair-play, iar suporterii sunt invitați să fie alături de echipă până la ultimul fluier, să transforme meciul într-o experiență memorabilă și să susțină fiecare atac, fiecare apărare și fiecare gol.
Luptă, pasiune și energie – așa se scriu victoriile în handbal!
Elevii Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” revin într-o clădire complet reabilitată și pregătită pentru un nou capitol.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat finalizarea investiției, una dintre cele mai importante din infrastructura educațională locală.
Săli de clasă modernizate, spații reconfigurate și condiții îmbunătățite pentru elevi și cadre didactice – toate acestea marchează revenirea la cursuri într-un spațiu mai sigur și mai atractiv.
Cu o extindere de peste 2500 mp a spațiilor de învățământ, numarul claselor, laboratoarelor sau cabinetelor crescând de la 26 la 37, în urma extinderii, cu o sală de festivități nouă, cu baza sportivă refăcută, cu sala de sport reabilitată și supraetajată, cu dotări de top, dar și ținând cont că și imobilul existent a fost reabilitat integral, unitatea de învățământ amintită va asigura condiții excepționale de studiu. De luni, back to school!
Un nou început, într-o școală mai frumoasă ca niciodată.
Prin 112, la nivelul județului au fost înregistrate peste 40.500 de apeluri care anunțau situații de urgență. Cele 11 subunități operative au desfășurat 19.143 de intervenții, acoperind incendii, incendii de vegetație, misiuni de protecție a comunităților și alte tipuri de urgențe.
Componenta SMURD a avut un rol esențial: aproape 13.000 de persoane au primit primul ajutor, iar mii dintre acestea au fost transportate la unitățile medicale. Timpul mediu de răspuns – 7 minute în urban și 14 minute în rural – confirmă eficiența echipajelor.
Pe linie preventivă, au fost distribuite peste 151.000 de materiale informative, iar sistemul RO-ALERT a fost utilizat în 60 de situații pentru avertizarea populației.
Un pas important pentru consolidarea capacității de intervenție îl reprezintă preluarea unui teren la Băleni, în vederea înființării unei noi subunități, precum și intrarea în dotare a patru ambulanțe SMURD și a unui autoturism pentru intervenții operative.
Bilanțul anului 2025 reflectă profesionalismul, dedicarea și capacitatea de reacție a pompierilor dâmbovițeni, care au fost permanent în slujba comunității.