Vestea că echipa de fotbal din GĂEŞTI s-a desfiinţat, a întristat un judeţ întreg, a înlăcrimat un oraş atât de dornic după fotbal.
Adresa trimisă către A.J.F. DÂMBOVIŢA (prin fax), de către preşedintele clubului, GRIGUŢĂ GRIGORE, stă mărturie în evidenţa A.J.F.
DÂMBOVIŢA.
Acum, prea multe nu sunt de comentat, dar nici nu putem rămâne indiferenţi faţă de o asemenea decizie cu „conotaţie politică”. Nu ştim exact care au fost argumentele părţilor de a lua această hotărâre tristă, dar, dacă erau înţelepţi, dacă doreau un viitor pentru copiii şi juniorii din GĂEŞTI, pentru toţi tinerii care doresc să practice sportul rege, trebuiau să mai „reziste” un retur, pentru a-şi menţine locul în Liga a 4-a, iar în pauza din vară era timp suficient să se ia orice măsură se doreşte. Dacă sunt „neconcor-danţe” între anumiţi reprezentanţi ai consiliului local, nu trebuia „sacrificat” fotbalul, în detrimentul unor „orgolii politice”.
De altfel, domnul preşedinte GRIGUŢĂ ne-a confirmat că a fost o „răzbunare politică”, dar era extrem de abătut, că nu trebuia sacrificată echipa de fotbal, afirmaţie la care subscriem. Cu ce au greşit acei copii şi juniori antrenaţi de GELU GHENU, care nu mai au competiţie oficială de acum încolo. Ce va fi în noul campionat vom vedea, dar e tardiv, în „ONOARE” este altceva, dacă se va înscrie o altă echipă, evident cu altă denumire, având un loc asigurat în „ONOARE”, dacă
doreşte.
Despre acest „eveniment fotbalistic” va curge multă cerneală pe hârtie, nu cum „tendenţios” afirma cineva că „nu plânge nimeni”? Ne vedem obligaţi, de la început, să le reamintim iubitorilor fotbalului, dar şi unor „neaveniţi”, un scurt istoric al clubului UTCHIM GĂEŞTI.
Poate vă surprinde, dar atestarea documentară a clubului din GĂEŞTI datează din anul 1927, când echipa se numea „AUTOBUZUL”. De atunci şi până astăzi, clubul găeştean a mai avut denumirea de „PROGRESUL”, „CHIMIA”, „UTCHIM” GĂEŞTI.
în decursul celor 86 (!) de ani, istoria clubului poate cuprinde mai multe „romane” sportive (nu numai fotbal).
Astăzi, ne-am propus să reamintim tuturor doar câteva „spicuiri” din „viaţa” clubului din GĂEŞTI (secţia
fotbal).
Cu asemenea
„vechime” în fotbal, „UTCHIM”
GĂEŞTI a avut multe performanţe, de aici plecând spre marile arene fotbalistice naţionale foarte mulţi jucători.
Mai întâi trebuie să amintim de „legenda” fotbalului găeştean, inegalabilul MIHAI
(MIMI) IONESCU, omologul lui
„EUGEN POPESCU” de la TÂRGOVIŞTE. Acest antrenor şi-a sacrificat familia, chiar viaţa personală pentru fotbal. Succesele, performanţele
obţinute de MIHAI IONESCU
sunt unice şi nu vor fi egalate în următorii 50 de ani…
A fost campion naţional cu echipa de juniori CHIMIA GĂEŞTI (1984). A pregătit şi a lansat în fotbalul de performanţă foarte mulţi jucători, printre care: EUGEN
ROLEA (a jucat la OŢELUL GALAŢI, STEAUA -BUCUREŞTI), VIOREL RADU (la DINAMO, POLI TIMIŞOARA, F.C. ARGEŞ), DAN MIELUŞICĂ şi SICĂ BÂRDEŞ (F.C. ARGEŞ), GIGI BARBU (PROGRESUL, F.C. NAŢIONAL BUCUREŞTI, FARUL CONSTANŢA), REMUS ZAMFIR (POIANA CÂMPINA, CIMENTUL FIENI). A fost doar o mică parte din pleiada de fotbalişti pe care echipa de fotbal din GĂEŞTI a lansat-o în arenele naţionale şi nu numai.
O altă personalitate, alături de antrenorul MIMI IONESCU, pentru devota-menul şi dragostea dovedită de-a lungul anilor dedicată fotbalului, este, fără îndoială,
domnul jr. GHEORGHE GRIGORE „GRIGUŢĂ” pentru
lumea fotbalului.
A început activitatea
ca fotbalist la „CHIMIA” pe
când aceasta evolua în divizia C (1978-1985), iar din 1990 (martie, ce coincidenţă?!) a fost ales preşedinte la club, până în martie 2013 (?!), deci 23 de ani a condus cel mai vechi club de fotbal din regiunea PLOIEŞTI devenită
judeţul DÂMBOVIŢA.
Evident, nu ne-am propus să prezentăm activitatea celor doi, deşi ar merita cu prisosinţă. Am dorit să aducem în faţa celor ce iubesc fotbalul pe cei ce au slujit cu credinţă fotbalul, renunţând la multe activităţi familiale, la distracţii personale.
Acum, în ceas de tristă amintire (1 martie 2013), când
UTCHIM GĂEŞTI a dispărut
de pe arenele judeţului, nu putem să nu amintim ce a însemnat pentru locuitorii oraşului GĂEŞTI, în cei 86 de ani de activitate. Acum ce s-a ales de toţi aceşti ani, ce se va alege de cocheta bază sportivă de nivelul diviziei C, de echipele de seniori, dar mai ales de acei copii şi juniori
legitimaţi la UTCHIM GĂEŞTI?! Probabil se vor legitima la alte echipe din jurul oraşului GĂEŞTI, regulamentul permiţând să fie consideraţi „non legitimaţi”, deorece clubul dispărut „UTCHIM” nu mai există?!
Personal, mă leagă frumoase amintiri de echipele de fotbal din GĂEŞTI, în ultimii 40 de ani. Am luat aceeaşi poziţie şi când PETROM FLACĂRA MORENI s-a retras, iar acum încearcă, încet dar sigur, să revină, chiar dacă nu va mai ajunge curând să joace în divizia A. Demersul nostru de atunci a avut efecte benefice. Cei sub ochii cărora s-a născut şi crescut
FLACĂRA MORENI sunt din
nou la conducere, ceea ce ni se pare foarte corect pentru fotbalul morenar, să continue munca aici COSTEL GYORGY, MARIAN VASI-
LACHE, MIRCEA PETRESCU
etc. Fără domniile lor eu nu concep că fotbalul din MORENI poate face performanţă. Dacă domnul GRIGUŢĂ nu se va reîntoarce la fotbal, sub o formă sau alta, va fi o mare pierdere pentru găeşteni, pentru fotbal şi pentru „voturi”… (S.A.)
TRIST, DAR ADEVĂRAT… A DISPĂRUT „UTCHIM” GĂEŞTI!
PE 18 ÎNCEPE BALUL
Intre 18 şi 24 martie, la Ekaterinburg, va avea loc turneul final al Euroligii Feminine de baschet, competiţie în care a evoluat, pentru prima oară în istoria României, CS Municipal Târgovişte. Aşa cum se ştie, campioana ţării a părăsit întrecerea stelelor baschetului european de club în penultima fază, fiind eliminată de cvadrupla câştigătoare a trofeului, Sparta&K Moscova. După încheierea tuturor partidelor din play-off s-a stabilit şi componenţa celor două grupe ale turneului de la Ekaterinburg:
Group A
UMMC Ekaterinburg
Galatasaray Good Angels Kosice CCC Polkowice Group B
Sparta&K M.R. Vidnoje Fenerbahce Bourges Basket
Famila Schio
Aşa cum se poate observa, trei dintre echipele pe care CS Municipal Târgovişte le-a înfruntat în faza grupelor au obţinut calificarea în ultima etapă a Euroligii. Fenerbahce, Famila Schio şi Good Angels Kosice sunt prezente în cele două grupe de la Ekaterinburg, în vreme ce Nadezhda Orenburg şi Municipal Târgovişte au fost eliminate.
În acest sezon marea favorită la câştigarea trofeului este UMMC Ekaterinburg, formaţie care nu a evoluat în play-off, fiind calificată direct în Final Eight în calitate de club organizator al turneului.
FC ARGEŞ -CHINDIA TÂRGOVIŞTE O – O
Chindia a încheiat seria meciurilor amicale din această iarnă cu o remiză la Piteşti. Formaţia lui Eusebiu Tudor a făcut o primă repriză bună pe unul dintre terenurile de antrenament ale celor de la FC Argeş, în care a ratat mai multe situaţii de a înscrie în poarta gazdelor. Cu o formulă apropiată de cea ideală, Chindia a fost la cârma amicalului de sâmbătă, însă starea gazonului şi ineficacitatea roş-albaştrilor au făcut ca la pauză cele două formaţii să fie la egalitate.
În cea de-a doua parte a meciului de la Piteşti, FC Argeş a mai echilibrat balanţa, însă echipa lui Iulian Crivac nu a dominat. Câte două situaţii clare de gol au avut adversarele de sâmbătă în ultimele 45 de minute, însă niciuna nu a fost fructificată.
S-a încheiat 0 – 0, iar Eusebiu Tudor a mizat pe următorii jucători:
Chindia: Perianu -Pătru, Rădoi, Ispas, Dinu -Honciu, Văduva, Şerban -Gavrilă, Verdeş, Băluţă. În repriza a doua au mai intrat: Cherchez, Şeran, Horvath, Voduţ şi Dobre.
Rep. I – dominată de Chindia, cu patru ocazii clare de gol: una – Verdeş şi trei – Băluţă.
Rep. II – echilibrată, cu două mari ocazii: Cherchez şi Văduva pentru Chindia.
Duminică, 10 martie, Chindia Târgovişte joacă primul meci oficial al anului, cu CF Brăila, în deplasare.
LA UN PAS DE VIOL
O tânără de 14 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte după ce patru colegi ar fi încercat să o violeze. Incidentul a avut loc în satul Săteni, comuna Aninoasa, joi seară, imediat după ce fata a ieşit de la cursuri. Ea a fost găsită de un vecin în apropierea unei căi ferate, unde ar fi avut loc şi incidentul. Verificările poliţiştilor au scos la iveală că tânara, deşi în cursul zilei ar fi trebuit să fie la cursuri, plecase să se plimbe cu o colegă. Oamenii legii i-au identificat pe cei patru, urmând ca aceştia să fie duşi la audieri. în urma examinării, medicii au stabilit că fata nu a fost violată. Fata de numai 14 ani a fost găsită de un vecin lângă calea ferată ce face legătura între Târgovişte şi Pietroşita. Acolo, spune ea, cei patru colegi, de 14 şi respectiv 15 ani, ar fi dus-o cu forţa şi ar fi încercat să profite de ea: „Erau cinci şi au tras de mine. îi cunosc, sunt tot de la noi din sat”, a declarat fata. „A ieşit de la şcoală şi se ducea la mama. Pe drum s-a întâmplat şi m-a anunţat tata. Ea ne spune că erau cinci inşi, au tras de ea, au vrut să o pună pe calea ferată, iar când a fost găsită, era lungă în stradă”, a declarat mama fetei. „Nu-i cunosc până la acest moment, dar, dacă îmi scapă în mână, îi strâng de gât”, a afirmat şi bunica fetei. Imediat o ambulanţă a transportat-o pe fată la spital, unde a fost examinată: „Prin serviciul 112 am fost anunţaţi de către o persoană pentru o fată de 14 ani că a fost găsită în şanţ şi aparent ar fi vorba de un viol. Am ajuns la faţa locului, unde am constatat că nu era viol, fiind vorba doar de o tentativă de viol. Am trasportat minora la spital pentru a preîntâmpina unele probleme psihice. Fata era speriată”, a declarat dr. Dan Comănescu, SAJ Dâmboviţa. Imediat au fost anuntaţi şi poliţiştii, care, după audierea fetei, i-au identificat pe cei patru suspecţi, aceştia fiind colegi de şcoală cu aceasta: „Am fost sesizaţi de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu privire la faptul că o minoră a ajuns la spital şi reclamă faptul că patru tineri au încercat să o violeze. În urma cercetărilor şi examenului medical de specialitate, s-a stabilit că minora nu prezintă leziuni şi nu a întreţinut relaţii sexuale cu nicio persoană. Se continuă cercetările pentru a se stabili cu exatitate cum s-a produs nefericitul eveniment. Minora spune că i-ar cunoaşte pe cei patru tineri, colegi de şcoală şi că sunt din localitatea Săteni. Poliţiştii au mai stabilit că minora întârziase acasă, după ce le-a spus că împreună cu o colegă s-a plimbat prin parcul din Târgovişte, dar prin localitatea Săteni. Cei patru tineri for fi audiaţi”, a declarat agent Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Urmează ca cei patru tineri să fie audiaţi. Aceştia riscă să fie acuzaţi de tentativă de viol.
Palmares greu de întrecut la capitolul furturi. VIDEO
Patru tineri reţinuţi, după ce au spart biserica din Bungetu şi alte trei locuinţe
Au spart trei case şi o biserică în doar o săptămână! Patru tineri din localitatea dâmboviţeană Văcăreşti au un palmares greu de întrecut la capitolul furturi şi tâlhării. Au spart biserica din sat de două ori, o casă de patru ori şi alte două case de vacanţă. Aceştia au furat bunuri de peste 10.000 de lei, de la electrocasnice, maşini de spălat şi chiar ţevile de la centrala termică sau chiuveta de la baie: „Nu ştim ce să mai facem, în decursul acestei săptămâni, de patru ori au intrat în casă, de unde au furat mai multe bunuri. Maşina de spălat şi altele. Prejudiciul se ridică la 10.000 lei. Au spart geamul şi au deschis fereastra. Au făcut din casă o cazarmă unde veneau de câte ori voiau. Au mai furat şi din alte locuinţe vecine. Bunurile le vindeau sau le depozitau într-o altă locuinţă. Am înţeles că, nopţile trecute, au spart şi Biserica din Bungetu”, a declarat un localnic păgubit. Oamenii legii au reuşit însă să pună mâna pe ei şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat. Localnicii din satul Bungetu, comuna Văcăreşti, nu mai au linişte noaptea. în ultima săptămână, biserica a fost călcată de hoţi de două ori, iar o alta casă, de nu mai puţin de patru ori. Cei patru tineri, de 15, 16, 18 şi 21 de ani, toţi din localitate furau tot ce le ieşea în cale, de la aparatură electronică sau electrocasnică la cazane de ţuică şi chiar conductele de cupru ale centralei: „Au făcut mai mult dezastru. Au smuls şi conductele de cupru de la centrală. Aragazul se pregăteau să-l ia. Nu am cuvinte ce au făcut în casă. Şi fără frică intrau de câte ori voiau pe geam, pentru că uşa nu au putut să o deschidă. Acum să răspundă pentru ceea ce au făcut”, a afirmat un alt păgubit. Hoţii spun cu seninătate că au furat pentru a face rost de bani, mai mult – ei zic că au căutat material din cupru şi în biserică: „Am intrat şi am furat pentru că aveam nevoie de bani. Eram conştient că o să plătesc în faţa legii, dar ce să facem, aveam nevoie de bani să trăim. Asta este, acum suport consecinţele. Îmi cer scuze faţă de familiile păgubite. Eu nu am fost în biserică, am stat în curtea bisercii, alţii au intrat”, a declarat unul dintre suspecţii principali. O parte dintre bunuri au fost deja recuperate de poliţişti, fie de la locuinţele celor patru, fie de la diferite persoane cărora cei patru le vânduseră. „Am fost sesizaţi cu privire la faptul că mai mulţi indivizi au sustras bunuri cum ar fi electrocas-nice, electronice şi chiar cazane pentru fabricarea rachiului de pe raza localităţii Văcăreşti, satul Bungetu. Poliţiştii au acţionat cu operativitate şi i-au identificat pe cei patru autori, care acum se află la audieri. O parte din bunuri au fost recuperate”, a declarat agent Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Cei patru urmează să fie audiaţi de oamenii legii şi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat. VIDEO
MĂRŢIŞORUL DESCHIDE UŞA PRIMĂVERII!
Deschis întotdeauna către nevoile tinerilor, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte organizează de fiecare dată acţiuni care să răspundă cerinţelor acestora. Şi de această dată a organizat, în parteneriat cu Şcoala Generală clasele I-VIII din Tătărani, un atelier creativ cu rolul de promovare a obiceiurilor populare româneşti, intitulat „MĂRŢIŞORUL DESCHIDE UŞA PRIMĂVERII!”.
Proiectul educaţional face parte din programul cultural „Muzeul – o punte între trecut, prezent şi viitor”.
„Prin demararea acestui proiect s-a urmărit educarea sensibilităţii artistice şi apropierea copiilor de valorile cultural-artis-tice locale şi naţionale”, a declarat Marilena Iordache, purtător de cuvânt la CNM.
Manifestarea este menită să promoveze şi să permanentizeze tradiţia mărţişorului în rândul publicului tânăr şi pentru a pune în valoare cunoştinţele dobândite pe parcursul anului şcolar în ceea ce priveşte abilităţile practice.
Copiii vor confecţiona mărţişoare după modele tradiţionale şi vor învăţa să folosească tehnica răsucirii hârtiei (quilling).
Participând la acest atelier, au ocazia să se convingă de faptul că pot crea lucruri minunate şi în acelaşi timp îşi pot dezvolta un hobby pe care-l pot exersa apoi şi în familie”, a mai precizat Marilena lordache.
ALEGE PARTEA CEA BUNA!
Preot loan ŞTEFĂNESCU
Prins în valurile tulburi ale vieţii de zi cu zi, omul aşa-zis „modern” de azi, mereu ocupat, grăbit şi îngrijorat, uită de chemarea şi de datoria lui faţă de Dumnezeu.
Şi cât pierde acest om, prin simplul fapt că refuză să-şi deschidă sufletul spre El!
Câţi dintre noi mai au timp să deschidă Sf. Scriptură şi să citească situaţia în care se aflau Marta şi Măria (Luca X, 38-42). Marta, care se îngrijea de multe, a venit repede la Hristos şi I-a zis: „Doamne, nu vezi că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar ca să-mi ajute”.
Drept răspuns, El i-a zis: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi te frămânţi de multe, dar un singur lucru trebuieşte. Măria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea”.
Din păcate, prea puţini dintre noi aleg partea cea bună, dar şi mai puţini discern între ceea ce este bine şi ceea ce este rău. De aceea, cititorule care ţii în mână această scriere, să ştii că ea nu a apărut la întâmplare, ci vrea să te atenţioneze „să alegi partea cea bună”.
Îngrijeşte-te şi tu să-L găseşti pe Dumnezeu şi să-I slujeşti Lui; îngrijeşte-te să-L înţelegi şi să-L urmezi în credinţă.
Eu sunt convins că şi de tine depinde salvarea sufletului poporului român şi regăsirea adevăratei sale identităţi! Cineva spunea: „Dacă întrebi o muscă: sunt flori în zona aceasta?”, ea îţi va spune: „Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii”, şi ea va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: „Ai văzut vreo necurăţie în zona aceasta?” -ea îţi va spune; „Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri”.
Aici locul este plin de flori bine mirositoare şi îţi va enumera o grămadă de flori de gradină şi sălbatice. Vezi, musca ştie unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă… După cum vedem, în lumea de azi, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii, din păcate, seamănă cu musca. Cei care seamănă cu musca sunt cei care în orice situaţie caută „murdăria” şi se perocupă de ea, nu văd nicăieri nici un bine.
Însă cei care seamănă cu albina caută şi află orice bine există. Omul stricat, stricat gândeşte, pe toate le interpretează anapoda, în timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea şi orice îi vei spune, are în minte doar gândul cel bun.
Tu cu cine te asemeni? Cu musca… sau cu albina? Ce cale ţi-ai ales?
Unii s-au obişnuit cu statutul de „muscă” şi au ajuns chiar să se împace cu „mirosul neplăcut”. Unii încep chiar să-şi aprecieze propiile defecte. Sper să nu fii printre
ei!
Constituţia discordiei
Mediul ideologic de după ’89 are o caracteristică de bază: politicienii trăiesc într-o permanentă stare de discordie generată de apărarea intereselor de grup. Certurile între partide sau atacurile nu sunt provocate de preocuparea ridicării nivelului de trai al populaţiei. Dacă se împrăştie perdeaua de fum a discursurilor sau declaraţiilor publice, se vede adevăratul motiv: banii de care toţi au nevoie ca de apă. Toţi înseamnă totalitatea vizibilă a membrilor unui partid plus faţa invizibilă: clientela politică, adevăratul motor financiar al partidului. Acum, a venit rândul revizuirii textului Constituţiei. Orice discuţie declanşată între partidele politice, indiferent de tonul abordat sau poziţia adoptată, ascunde un interes. Deocamdată, discuţiile despre revizuirea Constituţiei sunt în faza tatonări. Deocamdată, avem stabilită componenţa comisiei de revizuire a Constituţiei. Deocamdată, a fost desemnat liderul acestei comisii, care este şi şeful PNL, Crin Antonescu, care a fost desemnat anterior să reprezinte USL-ul în cursa prezidenţială. Cu alte cuvinte, cel desemnat de actualele sondaje de opinie ca sigur viitor preşedinte al statului, Crin Antonescu, va aproba sau respinge, în final, modificările propuse, inclusiv cea referitoare la statutul preşedintelui statului. Mai precis, membrii comisiei reprezintă în realitate interesele politice ale partidului din rândurile căruia provin, adică vor încerca să impună, referitor la viitorul statut al preşedintelui statului, concepţia lor despre ce înseamnă un preşedinte al României. Astfel, unii îl doresc mai autoritar în relaţia sa cu primul-ministru şi miniştri de resort, alţii, mai permisiv, dacă s-ar putea chiar de decor. Dar, dicolo de faţada discuţiilor libere şi democratice se află interesele financiare ale grupurilor de influenţă, care înseamnă fie oameni serioşi de afaceri, fie nuclee umane mafiote, deoarece o cursă electorală are nevoie şi de banii unora şi ai altora. De asemenea, discutarea formei finale a textului constituţional al existenţei regiunilor ascunde mari sau mici interese economice de grup, deoarece Parlamentul României, în prezent, nu este un monolit care să lucreze şi să reprezinte interesele populaţiei României, ci un conglomerat de grupuri parlamentare aflate oricând pe poziţii opuse, prin raportare la viitorul profitului ce poate fi obţinut şi derulat în teritoriu prin existenţa concretă a unor firme, mai mult sau mai puţin subordonate intereselor unui partid. Sub acest din urmă aspect, modul cum vor fi desemnaţi guvernatorii de regiune trebuie să asigure creşterea controlului numirii lor pentru a nu afecta interesele economice ale clientelei. Împărţirea României în opt regiuni de dezvoltare cu şefi votaţi nu de electorat, ci de către aleşii locali, constituie viziunea social-democrată pe regionalizare, viziune pe care liberalii nu o împărtăşesc, având deja patru proiecte care propun între 8 şi 16 regiuni. Pe de altă parte, prin prisma intereselor de natură etnică ce duc în final tot la scopuri financiar economice, udemeriştii continuă să solicite înfinţarea regiunii Harghita-Covasna. Dacă ude-meriştii vor fi învinşi, impunându-se tipul de regio-nalizare nedorit de ei, există riscul pentru cominitatea maghiară de reducere a puterii sale de decizie politică şi astfel să scadă şansele constituirii mult doritei regiuni autonome, adică să nu mai folosească viitorul buget guvernamental în scopul dorit de ea, de aici decurgând şi un posibil risc de discriminare financiară pe baze etnice, care este valabil pentru ambele comunitţăi, indiferent cine va fi majoritar în luarea deciziilor. De asemenea, ude-meriştii se opun alegerilor indirecte pentru viitorii guvernatori.
Nici în interiorul grupului reprezentat de USL, stabilirea atribuţiilor preşedintelui statului şi duratei mandatului său nu reprezintă un punct de vedere comun între pesedişti şi liberali. Astfel, chiar Crin Antonescu a cerut ca mandatul să nu fie scurtat la patru ani, variantă susţinută chiar şi de reprezentanţii PP-DD şi UDMR, inclusiv de o bună parte dintre social-democraţi. Nici varianta de republică parlamentară nu este pe placul lui Crin Antonescu: deoarece nu agrează o concentrare a puterii în mâinile premierului. Social-democraţii susţin necesitatea reducerii atribuţiilor prezidenţiale, în special în ceea ce priveşte desemnarea premierului. O fi de vină experienţa avută cu Traian Băsescu? Posibil. Însă cei de la PPDD şi de la PDL merg pe ideea republicii prezidenţiale. Pe de altă
parte, USL, PP-DD şi UDMR ar
păstra bicameralismul parlamentar, dar cu atribuţii diferite. La polul opus, cei de la PDL cer respectarea ultimului referendum: unicameralism şi 300 de parlamentari. În plus, atât cei de la PDL, cât şi pepedediştii propun dizolvarea Parlamentului în cazul în care este suspendat preşedintele statului, fără ca acesta să mai fie demis prin referendum. De asemenea, actuala putere uselistă se mai pronunţă şi pentru păstrarea prevederilor referitoare la reţinere, arestare şi percheziţie sau începerea urmăririi penale a unui ministru-parlamentar. Adepţii poporului de orientare pepededistă sunt pentru limitarea imunităţii exclusiv la declaraţiile politice, liderii PDL având o atitudine similară. Însă oricare va fi varianta finală a Constituţiei, aceasta nu va fi concepută în favoare păstrării democraţiei decât de faţadă, în rest, mascat, toate revizuirile constituţionale vor fi făcute doar pentru binele partidelor ce fabrică iluzia prosperităţii pentru gloată şi certitudinea acumulării economice pentru favoriţii politicienilor.
Exclusivitate. Gică Popescu: „CHINDIA ESTE O PRIORITATE PENTRU MINE”
Pentru prima oară de la ultimul scandal în care este implicat numele Chindiei Târgovişte, preşedintele onorific Gică Popescu a vorbit cu presa locală. Fostul căpitan al echipei naţionale a vorbit despre situaţia tensionată care domneşte la Târgovişte, într-un interviu pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:
– Domnule Popescu, aţi citit ce s-a spus în ultima vreme despre dumneavoastră în presa locală?
– Nu ştiu despre ce vorbiţi…
– S-a spus despre dumneavoastră, într-o notă informativă, că faceţi echipa Chindiei prin telefon împreună cu antrenorul.
– Am aflat totul despre această notă informativă, dar subiectul este amuzant pentru mine. Vă invit să îi sunaţi pe toţi antrenorii cu care am lucrat la Târgovişte şi să-i întrebaţi dacă i-am sunat vreodată sau m-au căutat vreodată înainte de meci pentru a face echipa împreună cu ei sau pentru a le impune vreun jucător. După ce o să aveţi răspunsul lor, o să trageţi singur concluziile. Eu vă pot spune doar atât. La fiecare meci la care eu am fost la Târgovişte, am aflat ultimul echipa. Sorin Lungu îmi aducea lista cu jucătorii titulari şi rezervele cu cinci minute înainte de startul meciurilor. Dacă cineva poate spune altceva, aştept să vină cu argumente. În plus, aş vrea să vă adresez şi eu o întrebare. În cazul în care unul dintre antrenori s-ar fi consultat cu mine, credeţi că aveam abilitatea şi competenţa de a-mi spune o părere?
– Cu siguranţă…
– Vă mulţumesc. Sincer vă spun, nu am procedat aşa niciodată, pentru că nu eu răspund pentru rezultatele echipei, ci antrenorii…
– Consideraţi că aceste lucruri v-au adus un prejudiciu de imagine?
– Nu. Eu ştiu foarte bine de unde a plecat toată nebunia cu nota informativă şi nu mă poate afecta pentru că a fost făcută de o persoană care nu se pricepe câtuşi de puţin la fotbal. E regretabil că s-a întâmplat, dar chiar nu consider că mi s-a adus vreun prejudiciu de imagine.
– Aţi fost atacat în mod repetat în presă şi nu numai după ce aţi venit la Târgovişte. Dacă ar fi să daţi timpul înapoi, v-aţi mai înhăma la un asemenea proiect în oraşul nostru?
– Când am venit la Chindia am fost foarte entuziasmat de idee, dar nu mi-am închipuit niciodată că cei mai mari adversari ai echipei vor fi tocmai din Târgovişte. Sigur, dacă aş fi ştiut câţi oameni sunt împotrivă, m-aş fi gândit mai bine şi poate aş fi refuzat propunerea iniţială. Acum nu am motive să regret. Lucrurile merg înspre bine, avem un antrenor tânăr şi foarte valoros şi eu cred, în continuare, că putem face performanţă. În plus, cine mă cunoaşte ştie că nu renunţ atât de uşor, iar Chindia este un proiect la care nu voi renunţa. Îmi place lupta şi voi lupta pentru această echipă.
– Nu consideraţi că aţi greşit atunci când aţi acceptat în interiorul clubului oameni care au furnizat informaţii confidenţiale către presă? Şi mă gândesc aici la contractele jucătorilor, transferurietc.?
– În fond nu este niciun secret ceea ce facem noi la Chindia. Dacă au apărut, foarte bine, dar în fotbalul civilizat nu se întâmplă astfel de lucruri. Revenind la întrebarea dumneavoastră, nu eu am decis să angajez astfel de persoane. Am spus doar că este binevenit orice om care vrea să pună umărul la realizarea acestui proiect pe care îl consider, în continuare, foarte frumos. Eu nu am ştiut nimic despre aceşti oameni.
– De ce nu aţi ieşit în massmedia să lămuriţi situaţiile deloc favorabile Chindiei create în ultima vreme?
– Chindia reprezintă o prioritate pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu mai am şi alte probleme de rezolvat. Ce ar fi însemnat ca eu să dau declaraţii după ce o persoană care nu înţelege fenomenul spune că eu fac echipa în locul sau împreună cu antrenorul? Nu cred că era cazul să vorbesc despre un subiect. Eu voi vorbi doar despre echipă, despre rezultate, despre jucători. Pentru restul problemelor Adunarea Generală a Acţionarilor şi-a desemnat reprezentanţi care vă pot oferi răspunsurile
F.C. Municipal Târgovişte – F.C. Argeş 2 Piteşti 5-3 (2-2) d.e.P.d. La poligonul loviturilor de departajare
Au marcat: D. Popa (min. 1), Arsu (67), respectiv Dragomir (62) şi Mocanu (65). Din lovituri de departajare au înscris: Enescu, D. Popa, Cernea, respectiv Dragomir.
Au arbitrat: Marius Naidin – Florin Neacşu, Romică Bârdeş (toţi din Piteşti).
Meciul s-a disputat pe terenul sintetic de la Bradu (jud. Argeş).
F.C. Municipal:
Zegheru – Neagu, Anghel, Coman, Cernea – Banu, Gâldău, D. Popa, Rusu, Mândru – Dragnea. Au mai jucat: Enescu, Arsu, Zgâmbău, Dogaru, Drăgan, Tudorache. Antrenor Gigi Manea. N-au jucat: Grigore, Timofte, Daia, Lungeanu, iar Mădăran n-a fost utilizat.
F.C. Argeş 2: Bălescu -Firică, Panţoiu, Ghenu, Marin -Piscanu, Stancu, Popescu, Dragomir – Burghel, Naciu. Au mai evoluat: Tudor, Neguţ, Drună, Mocanu, Patalogean. Antrenori: Viorel Moiceanu şi Virgil Dumitrescu (şef centru de copii şi juniori).
S-a jucat pe contre, cu faze rapide care s-au derulat la cele două porţi păzite de Zegheru, respectiv Bălescu.
Chiar în primul minut Municipal, furia roş-albastră, este răsplătită cu gol. Băieţii lui Gigi Manea au fluidizat traficul spre poarta lui Bălescu, Rusu i-a pasat lui Gâldău, a urmat o pasă peste fundaşii centrali Ghenu şi Panţoiu, la D. Popa, care, după preluarea cu pieptul, l-a lobat pe portarul Argeşului, 1-0. „Tunarii” rămân în atac şi Dragnea (7), din poziţie excelentă, ratează dublarea scorului. Acelaşi Dragnea (22) găseşte o breşă în apărarea argeşeană, a şutat puternic, dar balonul s-a dus în plasa laterală.
„Violeţii” lui Viorel Moiceanu (arma secretă a lui Florin Halagianu) urcă în atac, domină, dar o face liniar şi previzibil. Vârfurile de atac Naciu şi Burghel nu se descurcă în faţa lui Coman şi Anghel, care sunt bine ajutaţi de Gâldău.
Pe contră D. Popa (49) este în faţa golului, dar nu finalizează. Echipele se regrupează, ocaziile se răresc. F.C. Argeş 2 are curaj, F.C. Municipal Târgovişte, răbdare.
în mintul 62, „vulturii violeţi” găsesc o gură de oxigen. Anghel s-a oprit la o fază la limita ofsaidului (anulat de Neagu). Burghel a centrat la Dragomir (62), care a şutat şi a adus egalarea, 1-1. Argeşenii rămân în atac, Mocanu (65) îl driblează pe Neagu, şutează puternic şi Zegheru se trezeşte cu balonul în „sfori”, 1-2.
La acest scor Municipal (re)porneşte asaltul la poarta lui Bălescu. „Tunarii” atacă. îşi ameţesc adversarii plimbând balonul dintr-o parte în alta. Târgoviştenii nu-i lasă pe argeşeni să respire. Dau impresia că vor mai mult.
în minutul 67, Enescu a executat o lovitură de la 20 m, Bălescu respinge în bară, iar Arsu, pe fază, introduce balonul în poartă, 2-2.
„Tunarii” nu se lasă invitaţi prea mult şi urcă în ofensivă.
Municipal semnează atac după atac, Zgâmbău (74 -din centrarea lui Enescu) şi Enescu (75 – acţiune individuală) nu pot bate plasa porţii lui Bălescu.
Trupa antrenată de Gigi Manea e superioară la posesie, a împins jocul sus de tot în terenul Argeşului, dar fără eficienţă. Replica băieţilor lui Viorel Moiceanu au avut o prestaţie entuziasmantă.
Ambele combatante au arătat că sunt bine pregătite din punct de vedere fizic. Cum după 90 de minute de joc scorul a fost egal (2-2), s-a recus la lovituri de departajare. Argeşenii au marcat o singură dată, prin Dragomir, şi au ratat două lovituri, prin Naciu şi Panţoiu (a apărat Zegheru). Târgoviştenii au punctat de trei ori, din trei lovituri, prin Enescu, Popa şi Cernea. Astfel, la loviturile de departajare, scorul a fost 3-1 pentru Municipal. Scorul final a fost 5-3.
S-au remarcat: Firică, Stancu, Neguţ, Dragomir, Burghel, Naciu – Coman, Banu, Gâldău, Popa, Rusu, Enescu, Arsu, Zegheru.
F.C. Municipal Târgovişte EVOLUŢIE MULŢUMITOARE
F.C. Municipal Târgovişte n-a jucat rău la turneul de la Bradu (jud. Argeş). Putea să câştige acest turneu. Dar a plătit decontul greşelior din apărare: Zegheru (gol din corner), Coman şi gol din ofsaid în partida cu Atletic Bradu, Anghel şi Neagu în confruntarea cu F.C. Argeş 2 Piteşti.
Apoi a ratat mult, campionii ratărilor fiind Grigore, Popa, Banu, Arsu, Drăgan, Timofte, Enescu, Zgâmbău.
Plusurile au fost mai numeroase decât minusurile.
„Tunarii” au executat presiune, printr-o posesie activă. Au arătat că ştiu să se aşeze, să facă presing, să construiască. Au practicat un fotbal spectaculos, plin de viaţă. Au jucat dezinvolt, cu o prestaţie bună pe laterale. De aici s-au dus multe mingii în careu.
Dintre jucătorii nou-veniţi, o bună prestaţie au lăsat: Neagu (Utchim Găeşti), Arsu (Euro – Africa Buşteni), Rusu (Chindia Târgovişte – juniori), Coman (Urban Titu).
Marţi, 5 martie, „tunarii” lui Ghiorghi Zotic vor juca cu o echipă de Liga a 4-a -Dîmboviţa. Apoi, sâmbătă, 9 martie, elevii lui Gigi Manea vor evolua sub Tâmpa cu liderul din B2, Corona Braşov (antrenor Dan Bona).
Formaţia de pe malul drept al lalomiţei va debuta în sezonul de primăvară în etapa a 2-a a returului (15 martie), când se va deplasa la Câmpina (stadionul lRA), unde se va confrunta cu echipa locală Unirea (antrenori Florin Stăncioiu şi Cosmin Păvălache). Primul meci pe teren propriu va fi în etapa a 4-a, cu Avântul Reghin (pe 29 martie). între aceste meciuri Municipal va da piept cu aspiranta Fortuna Brazi, care va avea loc pe 22 martie, în nocturnă, pe stadionul Astra din Ploieşti.
Liga a 4-a dâmboviţeană Gloria Corneşti porneşte ca favorită
Peste o săptămână (9 martie) se reia campionatul în Liga a 4-a dâmboviţeană cu prima etapă a returului. Pe primul loc în acest eşalon se află Gloria Corneşti, care are o linie de clasament excelentă: 14 victorii, 42 puncte, + 65 (74-9) la golaveraj, + 21 la adevăr. Atacantul Marian Matei este golgheterul turului, cu 18 goluri marcate. Trupa antrenată de Nelu Radu şi Daniel Movilă are prima şansă să termine sezonul în vârful clasamentului şi să suţină meciul de baraj. Are nouă puncte în faţa urmăritoarelor Flacăra Moreni (2, cu 33 p) şi C.S. Conţeşti (3, cu 33 p) şi va juca cu acestea pe teren propriu. La Conţeşti este foarte greu să câştigi puncte. Acolo Gloria lui Nelu Radu loveşte năucitor, iar jocul corneştenilor este atractiv.
F.C. Aninoasa (4, cu 30 p) şi Bradul Moroeni (5, cu 28 p) sunt departe de primul loc, dar vor avea un cuvânt greu de spus, în special în ceea ce înseamnă retrogradarea. Avântul Produleşti, cu doar patru puncte, este „lanternă roşie”, dar mai speră. Cu locurile cu vedere spre categoria Onoare se află Petrolul Valea Mare (16, cu 14 p) şi Comerţul Brezoaele (15, cu 14 p).
Au probleme Voinţa Perşinari (16 p), A.S. Doiceşti (17 p), Gaz Metan Finta (18 p).
Sub posibilităţi au evoluat, în tur, Utchim Găeşti (9, cu 21 p) şi Atletic Fieni (10, cu 21 p). Într-o notă cât de cât pozitivă au jucat: PAS Pucioasa (6, cu 26 p), Petrolul Târgovişte (7, cu 23 p) şi Recolta Gura Şuţii (8, cu 23 p).
În perioada precom-petiţională câteva echipe şi-au schimbat antrenorii: Flacăra Moreni (Marian Vasilache), Comerţul Brezoaele (Marian loniţă), Avântul Produleşti (Daniel Ostafi).
Se aşteaptă arbitraje corecte şi imparţiale şi o activitate cinstită la A.J.F. Dâmboviţa, în special la comisii.
Utchim Găeşti A MURIT ŞI NIMENI NU PLÂNGE!
Mai mult ca sigur Utchim Găeşti nu va mai participa la competiţia din Liga a 4-a. Avea datorii la A.J.F. şi la jucători. Enescu, Radu şi lorgulescu s-au dus la Avântul Produleşti, G. Constantin şi M. Matei, la Petrolul Valea Mare, iar Dragotă şi N. Dan îşi caută echipe. Utchim Găeşti a murit şi nimeni nu va plânge. La fel ca Viitorul Pucioasa, Conired Pucioasa, Metalul Mija, Unirea Răcari.
Oficialii echipei de pe malurile Potopului vor face o adresă prin care vor anunţa A.J.F. Dâmboviţa de această stare. Păcat de oraş, de stadion şi de oamenii iubitori de fotbal.
O echipă cu tradiţie a murit!
DELEGĂRI ARBITRI C.J.A. DÂMBOVIŢA CUPA ROMÂNIEI – 03-03-2013
| Echipa | Echipa | Ora | Teren | Arbitru | Asistent 1 | Asistent 2 |
| Gloria Măneşti | A.S. Doiceşti | 11 | Măneşti | Ciocmată M | Păun Dănuţ | Ilie Alin |
| Viitorul Şelaru | U Găeşti | 11 | Şelaru | Mihai Ghe | Marinescu St | lancu Nicolae |
| Luc. Dărmăneşti | Flacăra Moreni | 11 | Dărmăneşti | lugulescu I | Dobre Răzvan | Oprescu Mar |
| Olimpia Runcu | Atletic Fieni | 11 | Runcu | Chiţu Marius | Catană Gabriel | Duţu lonuţ |
| Voinţa Crevedia | Com. Brezoaelell | Crevedia | Grigoraşcu C | Pitiş Aron | Tudor Mariana | |
| Prog. Mătăsaru | Av. Produleşti | 11 | Porolnica | Tudor Codruţ | Dobre Florin | Tronaru Ana |
| Luc. Dragomireşti | Petrolul Tgv. | 11 | Dragomireşti | Filip Alexandru | Mihalache Dan | Ghiţă Adriana |
| Săg. Conpet Cătunu | Gloria Corneşti | 11 | Corneşti | Zamfir lonuţ | Ghergu Nicuşor | Dumitru Adrian |
| A.S. Corbii Mari | P. Valea Mare | 11 | Corbii Mari | Catană Cristian | Bădescu Bogdan | Mocanu Adrian |
| Ol. Picior de Munte | PAS Pucioasa | 11 | Pucioasa | Oprescu loana | Ologeanu Adrian | Ene Florin |
| Olimpia Mărceşti | G.M. Finta | 11 | Dobra | Guzu G | Şerbănoiu I | Părăluţă Cristina |
| Taxi Cătunu | Gura Şuţii | 11 | Cătunu (Titu) | Simion Adrian | Buzescu Marius | Tuiu Nicuşor |
| Viitorul Gheboaia | F.C. Conţeşti | 11 | Gheboaia | Petre Dan | Neagu C | Savu Dumitru |
| Olimpia Morteni | Voinţa Pietroşiţa 11 | Morteni | Păunescu Adrian | Năsăudeanu Andrei | Bunea Filip | |
| Săgeata Braniştea | F.C. Aninoasa | 11 | Braniştea | Mălău Marian | Popescu Ştefan | Voicu Raluca |
| Voinţa Pietroşiţa | Bradul Moroeni | 11 | Pietroşiţa | Preda lulian | Ivaşcu Marian | Păun Marian |
| CUPA HAGI 02.03.2013 | ||||||
| Echipa | Echipa | Ora | Teren | Arbitru | Asistent 1 | |
| Fortuna Brazi | Chindia Tgv. | 15 | Nucet | Catană Cristian Nihai Gheorghe (S.A.) | ||
SORANA PE CNN!
CNN a realizat săptămâna aceasta un reportaj la centrul de pregătire Adidas de la Las Vegas, acolo unde câteva jucătoare, printre care şi Sorana Cîrstea, s-au pregătit cu Steffi Graf, Andre Agassi, Gyl Reyes şi ceilalţi mari antrenori aflaţi sub contract cu Adidas.
Reportajul conţine imagini cu Sorana lucrând în sala de forţă, dar şi cu foştii mari jucători Steffi Graf şi Andre Agassi, vorbind despre acest program unic în lumea tenisului.
Claudia Pop: „Ne dorim să câştigăm Cupa României”
Claudia Pop a acordat un interviu site-ului totalbaschet.ro, în care a vorbit despre ultimele meciuri ale Târgoviştei, dar şi despre obiectivele pe care le are cu echipa la care evoluează din toamna lui 2012.
– Cum te simţi după accidentarea gravă suferită anul trecut?
– Mă simt mult mai bine, nu mă mai confrunt cu probleme de sănătate, încep să-mi reintru în formă. Aproximativ acum două luni mi-am revenit după accidentarea din vară, iar în acest moment nu am probleme cu condiţia fizică. Singurele probleme sunt legate de traumele pe care le-am suferit după accidentare şi operaţie, însă, datorită antrenamentelor şi a jocurilor acestea încep să dispară.
– Crezi că se pune vreo problemă în ceea ce priveşte viitoarea campioană?
– Nu putem vorbi încă de titlu, mai este mult până acolo. Suntem favorite, dar trebuie să muncim pentru a fi în formă maximă în acel moment şi pentru a obţine titlul de campioană. Până atunci, mai avem şi Final Four-ul, unde ne dorim să câştigăm Cupa României. – Ce părere ai de parcursul echipei tale în Euroligă?
Am avut un parcurs excelent, ne pare rău că nu am putut avansa în sferturile de finală. Chiar şi aşa, am făcut două partide foarte bune împotriva formaţiei Spartak Vidnoje, care este o forţă a baschetului feminin. Se resimte oboseala, mai ales din cauza deplasărilor lungi, însă următoarea perioadă e ceva mai relaxantă din punct de vedere al programului meciurilor.
Omor sau o sinucidere atipică?
Moarte suspectă în blocul 64 A, o femeie a fost găsită decedată ce avea pe cap o pungă şi era legată la mâini
Poliţiştii au o misiune destul de dificilă, încearcă să dezlege misterul: este sinucidere sau crimă?
Sinucidere sau crimă? Aceasta este întrebarea la care trebuie să găsească un răspuns anchetatorii, după ce cadavrul unei femei în vârstă de 52 de ani a fost descoperit chiar în propriul apartament al unui bloc din microraionul VI, al municipiului Târgovişte. Înfricoşător este că victima avea pe cap o pungă şi era legată la mâini. Cazul este unul cu multe necunoscute şi îi pune pe poliţişti la grea încercare, pentru a afla ce s-a întâmplat în locuinţa femeii. Victima locuia singură în blocul nr. 64 A, apartamentul nr. 30, Bulevardul Unirii, şi avea o fată studentă în Bucureşti. Miercuri seară, sora victimei a fost cea care a sunat la 112 şi a anunţat poliţia şi pompierii că nu reuşeşte să ia legătura cu femeia. Echipajul de pompieri sosit la blocul nr. 64 A a spart uşa apartamentului 30 şi a găsit imagini de coşmar. Părea a fi un film de groază! În dormitor zăcea cadavrul femeii în vârstă de 52 de ani. Femeia se pare că avea mâinile legate şi o pungă trasă pe cap: „Detaşamentul de pompieri Târgovişte a fost solicitat pentru deblocarea unei persoane dintr-un apartament situat pe Bulevardul Unirii, în Târgovişte. S-a intervenit cu scule din dotare pentru deblocarea uşii. S-a pătruns în apartament, unde a fost găsită o persoană de sex feminin, decedată”, a declarat plt. adjutant Vasile Păunescu. A fost chemată echipa operativă a Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, încă din primul moment oamenii legii pornind pe ipoteza unei morţi suspecte. În încăperea în care zăcea cadavrul se pare că nu era nimic răvăşit, nu se vedeau urmele unei lupte. Vecinii ne-au spus că femeia era liniştită, nu avea duşmani, era şomeră. Se mai aude şi varianta că femeia se afla într-o stare evidentă de depresie. Soţul îi murise în urmă cu 3 ani, iar fata se afla la Bucureşti: „Era o femeie deosebită, nu avea probleme, adică nu am văzut-o să sufere. Pot să vă spun că nu avea datorii la asociaţie. Chiar în această seară am lucrat pe scară şi nu am auzit nimic. Soţul a decedat în urmă cu 3 ani, iar fiica este studentă la Bucureşti”, a declarat administratorul blocului. „Nu am auzit nimic, pentru că nu stau pe acasă. Dar când au venit pompierii şi au intrat, am văzut că avea o pungă-două pe cap, aşa am văzut”, a afirmat un vecin.” Nu am auzit nimic, dar când au venit pompierii, au găsit-o moartă, cu nişte pungi în cap…”, a declarat un alt vecin. La faţa locului au sosit atât medicul legist, cât şi procurorul. După examinarea cadavrului, anchetatorii nu au fost siguri dacă este vorba de sinucidere sau de crimă. Există cu siguranţă şi nişte semne de întrebare la care se va găsi răspunsul în urma autopsiei. În primul rând, nimeni nu-şi explică de ce şi-a legat femeia mâinile. În plus, femeia avea pe cap şi o pungă. Cele două variante luate în calcul de poliţişti presupun că fie este vorba de crimă, fie femeia s-a sinucis. Fiind vorba de un caz misterios, la faţa locului a venit conducerea IPJ Dâmboviţa şi cea a Poliţiei Târgovişte. La scurt timp, a apărut procurorul Dorel Stănescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, urmat de un doctor al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa. Autopsia va fi cea care va rezolva misterul morţii femeii: „Vorbim de un deces survenit în condiţii suspecte, facem cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care sa produs decesul părţii vătămate”, a afirmat procurorul Dorel Stănescu. E un caz total atipic. Toată echipa operativă studiază aprofundat toate împrejurările. Este un deces neobişnuit care va fi rezolvat printr-o cercetare amănunţită la faţa locului. Nu este o modalitate de sinucidere pe care studiile arată că ar alege-o o femeie. Ori vorbim de omor pus la cale de un om diabolic, ori de o sinucidere atipică.






