ÎN SPITALELE DÂMBOVIŢENE, ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI CONTINUĂ PROIECTUL „DUMNEZEU ALĂTURI DE NOI”

în această perioadă, în spitalele dâmboviţene continuă, cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, proiectul intitulat „Dumnezeu alături de noi” al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Astfel, la spitalele din: Târgovişte, Pucioasa, Moreni şi Găeşti au fost dăruite noi volume pentru rafturile cu cărţi puse de Biserică la dispoziţia bolnavilor internaţi. în […]

CREDINŢA PUTERNICĂ – MĂRTURIE A IUBIRII MILOSTIVE A BUNULUI DUMNEZEU

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a participat, duminică, 14 februarie 2021, la Sfânta Liturghie, săvârşită la Mânăstirea Peştera. La slujbă au luat parte monahi, monahii, pelerini şi turişti. În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat dumnezeiasca iubire de oameni a Mântuitorului Hristos şi credinţa puternică, hotărâtă şi tare a […]

SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI LA CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN TÂRGOVIŞTE – 2021

La Catedrala din Târgovişte, în prezenţa a numeroşi târgovişteni, miercuri, 6 ianuarie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon însoţit de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului. La finalul sfintei slujbe, în faţa Catedralei, Înalt-preasfinţia Sa a oficiat slujba sfinţirii Aghiasmei celeiMari, iar credincioşii […]

SFÂNTA LITURGHIE ŞI SFINŢIREA AGHIASMEI MARI ÎN AJUNUL BOBOTEZEI LA TÂRGOVIŞTE

În Ajunul sărbătorii Botezului Domnului, marţi, 5 ianuarie 2021, Înalt-preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte. Pentru că ceremoniile liturgice legate de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an se desfăşoară în contextul precauţiilor impuse de respectarea regulilor sanitare […]

MESAJUL IPS PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON, CU PRILEJUL TRECERII LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ŞTEFAN PÎRVU, FOST PROTOPOP AL PROTOIERIEI TITU ŞI SLUJITOR AL PAROHIEI TITU NOU

Cu tristeţe, am aflat de trecerea la cele veşnice a Părintelui Ştefan Pîrvu, fost Protopop al Protoieriei Titu şi slujitor al Parohiei Titu Nou.Cu deosebită înţelepciune, ataşament faţă de credinţa noastră ortodoxă, Părintele Ştefan Pârvu a slujit Biserica noastră strămoşească, fiind un exemplu de preot, cu aleasă pregătire, bun cunoscător […]

RUSALIILE LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

Numeroşi târgovişteni au venit la în faţa Catedralei din Târgovişte, duminică, 7 iunie 2020, pentru a lua parte la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de către Părintele Vicar Eparhial, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.Înaltul Ierarh […]

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

Cu prilejul sărbătorii înălţării Domnului, joi, 28 mai 2020, numeroşi credincioşi din Municipiul Târgovişte, respectând prevederile sanitare în vigoare, au luat parte, în faţa Catedralei istorice a oraşului, la Sfânta Liturghie săvârşită de către înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de un sobor de preoţi si diaconi, printre care […]

COVID 19: ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI DĂRUIEŞTE ÎN CONTINUARE!

În sprijinul eforturilor de limitare şi eradicare a pandemiei cu noul coro-navirus, Arhiepiscopia Târgoviştei, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, a dăruit, joi, 9 aprilie 2020, două lămpi UV, dezinfectanţi şi măşti, Centrului de transfuzie sanguină Damboviţa. De asemenea, parohiile: Dealu Mare, Doiceşti, Iedera şi Măgura, din Protoieria […]

COVID-19: ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI AJUTĂ INSTITUŢII SOCIALE

În aceste zile, în care oameni şi instituţii sunt implicate în activităţi ce au în vedere limitarea şi eradicarea pandemiei cu noul coronavirus, parohii ale Arhiepiscopiei Târgoviştei ajută instituţii sociale din judeţul Dâmboviţa.Astfel, cu binecuvântarea Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, parohiile Cornetu, Codreanu, Domniţa Bălaşa, Titu Gară, Titu Nou […]

TRANSFORMÂND CASELE NOASTRE ÎN ADEVĂRATE BISERICI, ÎNAINTĂM CU SPERANŢĂ SPRE BUCURIA ÎNVIERII

Cu ocazia duminicii a V-a din Sfântul şi Marele Post, în ziua de 5 aprilie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal Kretzulescu din Târ-govişte. Cu acest prilej a adresat un mesaj de speranţă şi încurajare, clerului şi credincioşilor din Eparhia noastră.Mitropolitul Nifon […]

DUMINICA ORTODOXIEI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

în ziua de 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei, înaitpreasfinţitui Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie ia Catedrala din Târgovişte. La slujbă, pe lângă numeroşii credincioşi, au participat şi elevii Seminarului Teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte, […]

MESAJUL DE CONDOLEANŢE AL ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON CU PRILEJUL SLUJBEI DE ÎNMORMÂNTARE A PĂRINTELUI NICOLAE VLĂSCEANU -5 martie 2020-

Cu tristeţe, am aflat de trecerea la cele veşnice a Părintelui Nicolae Vlăsceanu, fost preot paroh la Parohia Cornetu, Protoieria Titu. Mutarea din această viaţă a Părintelui Nicolae Vlăsceanu reprezintă o mare pierdere pentru familie, comunitatea parohială pe care a slujit-o şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, rămânând în […]

21.200 LEI – SOLIDARITATE PENTRU SĂNĂTATE

Preoţii şi credincioşii din Protoieria Găeşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, prin implicarea Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviştei, au colectat suma de 21.200 lei, pentru susţinerea tratamentului unui copil, din Eparhia noastră ce suferă de o afecţiune gravă. Acest demers, alături de altele de acest fel ale […]

CONCURS NAŢIONAL PENTRU TINERII DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI

Cu binecuvântarea Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în perioada ianuarie – mai 2020, se desfăşoară în Eparhia noastră Concursul Naţional Catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”. În cadrul acestui proiect sunt implicate 55 de parohii din Eparhia noastră, cu participarea a 740 de tineri din grupele de cateheză […]

PARABOLA FIULUI RISIPITOR -ISTORIA UMANITĂŢII REGĂSITE DE MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU -SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

În duminica Fiului Risipitor, în ziua de 16 februarie 2020, mulţi credincioşi din Târgovişte au dorit să participe, în istorica Catedrală a oraşului, la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, a hirotonit întru preot pe tânărul Daniel Lungu, […]

ALMANAHUL BISERICESC PE ANUL 2020 AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI – Teologie, cultură, istorie şi misiune creştină –

Apărut la iniţiativa, cu binecuvântarea şi cu susţinerea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în condiţii grafice deosebite, Almanahul Bisericesc 2020 aprofundează teme ale spiritualităţii ortodoxe şi ale culturii româneşti şi universale, constituindu-se într-o frescă edificatoare a cercetării ştiinţifice a profesorilor Facultăţii de Teologie a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, precum […]

RUGĂCIUNEA SMERITĂ DESCHIDE PORŢILE CERULUI -SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

În prima duminică a Triodului, în ziua de 09 februarie 2020, înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de preoţi şi diaconi, cu participarea a numeroşi credincioşi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgovişte. Cu acest prilej, Mitropolitul Nifon a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Broşteni, pe tânărul […]

COMUNIUNE ŞI SOLIDARITATE

Cu binecuvantarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolitul Nifon, joi, 6 februarie 2020, parohiile: Cioflec, Sf. loan, Sf. Ilie, Sf. Nicolae si Sf. Treime din Găeşti au oferit Centrului de zi din Valea Mare, dulciuri, produse igienico-san-itare şi materiale didactice pentru copiii îngrijiţi în această instituţie. La această mărturie de iubire […]