În cadrul Programului Primăriei Târgoviște, au început lucrările de reabilitare termică la blocul nr. 26, din microraionul VI și la blocurile 6A-6B, de pe strada Ion Ghica, numărul imobilelor vizate de asemenea intervenții ajungând la 24! „Suma totală a proiectelor de anvelopare termică a blocurilor ajunge la aproape 130 de milioane de lei, bani obținuți prin PNRR și Programul Regional Sud-Muntenia. În acest moment, lucrăm la documentații tehnice de anvelopare termică care vizează peste 100 de scări de bloc, în afara celor în privința cărora avem încheiate contracte de finanțare, urmând a găsi soluții inclusiv în cadrul programului național de…
Autor: Adrian NĂSTASE
Guvernul a amânat până la o dată neprecizată aprobarea proiectului de lege care aduce schimbări importante privind Pilonul II de Pensii. Potrivit proiectului de hotărâre, deponenții nu vor mai putea să retragă toți banii odată, la împlinirea vârstei de 65 de ani, ci lunar, în cuantum de maximum 25% din sumă. Proiectul a fost inițiat de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, și prevede că plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Acestea vor fi administrate de către societăţi specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizaţi de…
Gabriel Purcaru, primarul Municipiului Moreni, a semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Renovare energetică moderată/aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, municipiul Moreni, județul Dâmbovița – obiectiv C5-A3.1-133 blocurile P sc. A, P sc. B, P sc. C, P sc. D”, finanțarea fiind asigurată 100% prin PNRR. „Valoarea totală a contractului este de 4.890.972,60 lei (fără TVA), iar perioada de execuție a lucrărilor este de 10 luni. Lucrările de renovare energetică constau în intervenții la nivelul elementelor de anvelopă și la sistemul de iluminat din casa scării în scopul creșterii eficienței energetice, refacerea elementelor de șarpantă, a învelitorii, repararea instalațiilor sanitare,…
Potrivit primarului Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, la această dată sunt în execuție zece proiecte de reabilitare , modernizare/extindere a unor instituții de învățământ. Dintre acestea, trei vor fi finalizate până la debutul anului școlar 2025-2026 și un al patrulea cel mai târziu în luna decembrie „La acest moment, avem în lucru nu mai puțin de zece proiecte de reabilitare, modernizare sau extindere a unor unități de infrastructură educațională din Municipiul Târgoviște. Unul singur este finanțat din fonduri proprii, restul sunt finanțate prin PNRR , fie prin AFM, fie prin programul guvernamental de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Până…
Într-un moment în care alții nu fac decât să se lamenteze, la Titu continuă lucrările de modernizare a tramei stradale. A fost turnat primul strat de asfalt pe strada Regiei, în zona dinspre barieră – o zonă care a fost, ani la rând, uitată de investiții. „Chiar dacă Programul Anghel Saligny se confruntă în acest moment cu blocaje la nivel național, am ales să nu stăm pe loc. Se fac eforturi financiare mari, atât din partea constructorului, cât și din partea Primăriei Titu, pentru ca acest cartier să intre în iarnă cu drumuri practicabile și în condiții cât mai civilizate.…
În cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale, inspectorii ITM Dâmbovița au desfășurat o serie de controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și cel al securității și sănătății în muncă. Acțiunile de control au urmărit aplicarea unitară a legislației în vigoare și modul în care sunt respectate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Campania a avut ca scop atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate în cazul cetățenilor străini, cât și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români în privința obligațiilor…
„Dâmbovița este județ cu potențial, dar nu putem opri depopularea fără locuri de muncă bine plătite. Eu sunt hotărât să lupt pentru acest obiectiv. Vreau ca Dâmbovița să nu mai fie o zonă de tranzit, ci un pol de dezvoltare în sudul României”- a declarat deputatul liberal Aurelian Cotinescu într-un interviu de dată recentă. Dâmbovița are puncte tari pe care puține județe le pot egala: o poziționare geografică strategică între București și centrul țării, oameni harnici, terenuri disponibile pentru dezvoltare, istorie industrială, profil universitar, tradiție.” Acesta este de părere că autoritățile administrației publice locale trebuie să pună pe primul loc…
Într-un gest de transparență și respect pentru dâmbovițenii care l-au mandatat cu încrederea lor, deputatul liberal Aurelian Cotinescu și-a făcut public raportul de activitate din prima sesiune parlamentară. A fost pentru politician un debut reușit în activitatea de parlamentar, fiind desemnat secretar al grupului PNL de la Camera Deputaților și președinte al Grupului de prietenie cu Emiratele Arabe Unite. ”Am încheiat prima sesiune parlamentară cu implicare atentă, atât în activitatea legislativă, cât și în sprijinul județului Dâmbovița. În paralel cu rolul de secretar al grupului parlamentar al deputaților PNL, am rămas aproape de oameni și am reacționat ori de câte…
Administrația publică locală târgovișteană a promovat un nou proiect menit să crească atractivitatea Complexului Turistic și de Natație, care a îndeplinit criteriile de punctaj în vederea finanțării. Proiectul prevede înlocuirea centralelor termice pe gaze cu pompe de căldură, realizarea termoizolării clădirii, montarea de sisteme solare de obținere a apei calde, acoperirea parțială a parcării cu panouri fotovoltaice. „Am fost informați că proiectul cu titlul „Modernizare și Eficientizare Energetică a Bazinului de Înot din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște”, a primit undă verde în vederea finanțării. Este vorba de un proiect în valoare de 34.300.001,29 lei, finanțarea urmând să fie …
Proprietarii din condominii vor putea fi convocați la adunările generale și informați cu privire hotărârile luate în aceste adunări inclusiv prin mijloace electronice, urmând să comunice, în scris, președintelui asociației de proprietari datele de contact la care pot fi anunțați, convocați, respectiv informați- precizează inițiatorii unui proiect de lege adoptat de senatori. Conform proiectului, proprietarii din condominii au obligația să comunice, în scris, președintelui asociației de proprietari datele de contact la care aceștia pot fi anuntați/convocați prin orice mijloc de comunicare legal acceptat, inclusiv în format electronic, asupra oricărei adunări generale a asociației de proprietari. Proprietarii din condominiu sunt anunțați, prin afișare la…
În județul Dâmbovița, 737 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii examenului național de bacalaureat 2025, în a doua sesiune organizată în acest an școlar. Potrivit unui comunicat al ISJ Dâmbovița, sesiunea august 2025 a început cu susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale iar din totalul celor înscrişi, 434 de candidați provin din promoţia anului 2025 iar restul de 303 candidați provind din promoţiile anterioare. Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale s-a realizat, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă…
”Cu sprijinul Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și în prezența Ministrului Energiei, Bogdan Gruia Ivan, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de către Municipiul Moreni, pentru autoconsum” cu o valoare totală de 4.153.678,99 lei. Finanțarea nerambursabilă este asigurată 100% din fonduri europene de către Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare” – a informat Gabriel Purcaru, primarul Municipiului Moreni. Sistemele fotovoltaice care vor fi implementate prin acest proiect vor produce o cantitate semnificativă de energie din surse regenerabile destinată în totalitate pentru acoperirea unui procent de 99,71%…
Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște, anunță începerea unui proiect deosebit, fără precedent, în valoare de peste 20 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, accesate de către administrația locală târgovișteană prin PNRR. A vorbit edilul de extinderea componentei de „Smart City”, prin care se va transforma radical întreaga rețea de semafoare a municipiului Târgoviște: „Vom implementa sisteme inteligente de management urban, respectiv sistem de semafoare interconectate, inclusiv prin achiziția de semafoare inteligente, sisteme avansate de avertizare pentru șoferi în cazul depășirii vitezei legale și sisteme anti-coliziune, pentru a crește semnificativ siguranța în trafic, semnalizatoare cu mesaje dinamice, sisteme de informare a…
Până vineri 8 august, se poate subscribe la ultima emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație, a VII-a din acest an, care a venit și cu o premieră: o tranșă de titluri de stat în euro, cu scadență la 10 ani. În același timp, se consolidează sprijinul pentru donatorii de sânge care beneficiază în continuare de condiții speciale la subscrierea titlurilor pe 2 ani în lei și euro, cu dobânzi preferențiale și praguri minime reduse. FIDELIS continuă să fie o soluție atractivă de economisire pe piața titlurilor de stat, oferind populației un instrument sigur și avantajos. De la lansarea…
Luna august vine cu o ofertă nouă de formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, mai bine remunerat. Cei interesați se pot înscrie în baza de date a AJOFM Dâmbovița și pot astfel participa gratuit la cursurile de formare profesională. Ocupațiile pentru care se pot opta sunt: – mecanic auto, expert achiziții publice, lucrător comercial, coafor, electrician în construcții și îngrijitor spații verzi. Participanții la curs, beneficiază de pregătire teoretică şi practică și primesc gratuit rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe perioada instruirii practice, dacă este cazul. Cursurile se adresează persoanelor…
Prin intermediul unui comunicat de presă, AJPIS Dâmbovița informează beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune că, urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 699 din 25.07.2025 a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, nu este necesară nicio acțiune suplimentară din partea acestora pentru menținerea calității de asigurat în sistemul public de sănătate. Legea menționată aduce modificări Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și…
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița, sunt disponibile la această dată 448 de locuri de muncă. Majoritatea agenților economici caută să angajeze personal calificat, cele mai solicitate fiind meseriile de bucătar, controlor calitate, infirmier, electrician întreținere – reparații, metrolog, agent de vânzări, șofer autoturisme și camionete, agent de securitate, galvanizator, vulcanizator, conducător auto transport mărfuri, femeie de serviciu, lucrător bucătărie, legumicultor, menajeră, ajutor bucătar, vânzător, curier, electrician montare și reparații linii, coafor, instalator instalații tehnico – sanitare și gaze, controlor calitate, electrician în construcții, confecționer…
Una din cele mai intens mediatizate și disecate măsuri fiscale, în vigoare de la 1 august 2025 , este plata contribuției la sănătate inclusiv pentru pensiile din sistemul administrat privat (Pilonul II și Pilonul III). Contribuția de 10% se achită pentru încasările care depășesc plafonul de 3.000 de lei, potrivit Legii privind unele măsuri fiscal- bugetare. Sunt entități financiare care au anunțat deja că de la 1 august vor reține „CASS de 10% pentru partea din venitul din pensie care depășește 3.000 lei, conform dispozițiilor legale aplicabile.” Sunt însă critici vehemente, care susțin că mecanismul poate fi considerat o dublă taxare…
Luna trecută, Primăria Târgoviște a reluat programul de modernizare a tramei stradale cu un proiect în Zona Balaban. O investiție care acoperă strada Vasile Florescu și zona adiacentă și care a presupus lucrări de reabilitare și modernizare a străzii, a trotuarelor, de refacerea rețelei de preluare a apelor pluviale, a iluminatului public, dar și a spațiului verde. ”Vestea bună pentru riverani este că, scurt timp, proiectul de pe Strada „Vasile Florescu” (zona Balaban) va fi finalizat! Vorbim de reabilitarea străzii, a trotuarelor, de refacerea rețelei de preluare a apelor pluviale, a iluminatului public, dar și a spațiului verde. De asemenea,…
Mihai Toni Ciprian, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, a prezentat mecanismul prin care pot beneficia de pensie cetățenii români care au acumulat vechime în muncă în alte state membre ale Uniunii Europene ori cu care România are încheiate convenții specifice. Începând cu data de 01 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, România aplică prevederile regulamentelor europene în domeniul securităţii sociale. Se aplică regulamentele europene care vizează cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spațiului Economic European, după cum urmează: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,…