Elevii care nu au promovat prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2025 s-au putut înscrie la cea de-a doua, care are loc în lunile august-septembrie. De asemenea, au avut posibilitatea să se înscrie și cei care au promovat corijențele. Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise). Calendar BAC 2025 – sesiunea a doua (august-septembrie) Probele…
Autor: Adrian NĂSTASE
În urma centralizării ofertelor transmise de către agenții economici, la această dată sunt disponibile în baza de date a AJOFM Dâmbovița sunt 355 de locuri de muncă disponibile. Cele mai multe oportunități sunt pentru persoanele calificate în meseriile :contabil, agent vânzări, operator mașini unelte semiautomate și automate, sudor, șofer autoturisme și camionete, factor poștal, agent de securitate, administrator imobile, lucrator in bucatarie, vânzător, lucrator sortator deșeuri reciclabile, instalator instalații tehnico sanitare și de gaze, primitor – distribuitor materiale și scule, electrician exploatare rețele electrice, vulcanizator de produse industriale din cauciuc, galvanizator, ambalator manual, sortator produse, crescător păsări, croitor-confecționer îmbrăcăminte după comandă, conducător…
„Complexul Turistic de Natație a devenit neîncăpător și vrem să fim în continuare cei mai performanți! Din acest motiv am mers la fața locului, am stabilit coordonatele unor noi investiții care vor face „Litoralul De Acasă” și mai atractiv!”- a transmis primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Ca principale repere, se ia în calcul construirea unui nou bazin exterior de dimensiuni mari, mai multor tobogane si zone exterioare de distracție. Ca element absolut de noutate, se vor amenaja o zonă de aqua-park interior, utilizabilă și iarna, dar și parcări extinse sau noi zone de food: „Toate acestea reprezintă numai câteva dintre…
Au fost publicate rezultatele obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025. În județul Dâmbovița, probele scrise au fost organizate în două centre de examen, la Școala Gimnazială „Radu cel Mare” și Școala Gimnazială „Matei Basarab”, ambele din Târgoviște. Au fost înscriși la proba scrisă 792 de candidați dintre care 177 au fost absenți, iar 615 lucrări au fost evaluate. „Rata notelor peste 7.00 (șapte) obținute de candidații din județul Dâmbovița care au susținut proba scrisă este de 50,57% (311 candidați), în creștere cu 6,86% comparativ cu…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a derulat activități specifice Campaniei naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru identificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care activează în domeniul construcțiilor. O concluzie a fost aceea că, în ciuda controalelor repetate, a amenzilor substanțiale și a acțiunilor de informare și conștientizare, o parte a angajatorilor continuă să ignore legislația. Astfel, în doar o săptămână, în urma celor 16 controale efectuate, inspectorii de muncă dâmbovițeni au depistat 21 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Cele 8 societăți care…
În Dâmbovița, la sesiunea iulie 2025 a examenului pentru definitivare în învățământ, au participat la proba scrisă 137 de candidați din 142 validați. După afișarea rezultatelor inițiale, s-au depus 28 de contestații, iar în urma soluționării acestora, promovabilitatea la nivelul județului a crescut la 75,18%, trei candidați reușind să obțină o notă la proba scrisă care a asigurat media minimă 8. „Rata de succes (75%) pentru examenul de definitivare în învățământ situează județul Dâmbovița în primele șase județe la nivel național. Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul pentru definitivare în învăţământ,…
Corneliu Ștefan, președintele consiliului Județean, și Gabriel Purcaru, primarul municipiului Moreni, au semnat contractul de asociere pentru realizarea primei parcări moderne. Gabriel Purcaru îi informează pe morenari că este doar un prim proiect pe această componentă edilitară urmând ca, anual, să fie modernizate una-două parcări publice. „La 4 ani de la dărâmarea garajelor din municipiul Moreni, începem construcția primei parcări publice! Am semnat contractul de asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița în vederea finanțării obiectivului de investiții „Amenajare parcare bulevardul Panduri” prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Valoarea investiției este de 2.230.625,38 lei. Vreau să menționez că în fiecare an vom…
Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru proiectul de consolidare și reabilitare a Colegiului Economic „Ion Ghica”. Investiția este finanțată prin „Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic”, are o valoare totală de peste 21 de milioane de lei și o durată de execuție de 18 luni. „Unitatea de învățământ amintită va fi transformată radical, beneficiind de un amplu proiect de consolidare structurală și modernizare, ordinul de începere a lucrărilor fiind deja emis. La Târgoviște, educația este o prioritate!”- a punctat edilul. Sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare iar …
Marian Dinu vine cu un nou proiect în fața cetățenilor, confirmând astfel că n-au greșit când l-au ales primar al comunei Gura Șuții. Este ambițios, știe ce are de făcut și vrea să contribuie la un proces de dezvoltare sustenabil, pe toate palierele: edilitar, economic și social. De aici și paleta largă de proiecte pe care le are pe agenda acestui mandat, ultimul fiind finanțat prin contractul de asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița. „Avem în continuare vești bune pentru concetățenii noștri în ceea ce privește domeniul investițional. După ce am finalizat asfaltarea drumului județean 721A în satul Speriețeni, pe sectorul…
Primăria Municipiului Târgovişte informează că, în perioada 23 – 29 iulie 2025, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom). În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități. Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA-K-OTHRINE EW 20, avizată de Ministerul Sănătăţii Publice – Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Pentru evitarea intoxicațiilor…
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 455 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Suedia – 130 locuri de muncă pentru: operator de proces, mecanic, electricien, tehnician de laborator, operator de macara și logistică. Norvegia – 94 locuri de muncă pentru: îngrijitor animale, muncitor în producție – industria piscicolă, personal bucătărie, chelner, lucrător în producție. Germania – 90 locuri de muncă pentru: izolator, educatoare/educatori, lucrători ajutor în podgorie, zugrav-tencuitor, lucrător în producţie-procesare produse din carne, lucrător în fermă, sudor MAG, electrician, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, operator stivuitor. Italia – 65 locuri de muncă pentru:…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a continuat vizitele de lucru pe un traseu care a inclus șantierele din comunele Comișani, Bucșani, Băleni, Dobra și Bilciurești. S-a întâlnit cu primarii pentru a discuta despre proiectele care schimbă în bine județul nostru, în opinia sa fiind esențială apropierea de administrațiile locale, care muncesc zi de zi pentru dezvoltarea comunităților dâmbovițene. La Dobra, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de primarul Daniel Nica, a urmărit stadiul unor investiții de mare impact în comunitate: „Am fost la investiții pe care le implementăm în această perioadă. I-am prezentat stadiul lucrărilor la cele două…
În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, deputatul liberal Aurelian Cotinescu a avut o întâlnire, pe care a caracterizat-o drept „foarte bună”, cu Excelența Sa, ambasadorul EAU la București, Sultan Mohamed Majed Al Ali. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și identificarea unor noi oportunități de investiții în România, în domenii strategice precum infrastructura portuară, agricultura și energia. „Emiratele Arabe Unite reprezintă un partener economic important pentru România. Compania Al Dahra dezvoltă în Insula Mare a Brăilei cel mai mare proiect agricol din Uniunea Europeană, compania națională de petrol din Abu Dhabi deține…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că, până la sfârșitul verii, vor fi finalizate lucrările de renovare energetică de la Școala Nr. 9 „Grigore Alexandrescu” din Micro XI. Proiectul, în valoare de aproape 13 milioane de lei, schimbă în totalitate unitatea de învățământ, care va arăta că una nou-nouță. Lucrările au fost începute în primăvara anului trecut și au inclus izolare termică, înlocuirea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei . De altfel, proiectul de renovare energetică a inclus și montarea de sisteme ecologice de producere a energiei electrice și schimbarea tuturor instalațiilor. „Înainte de 1989, la Școala Nr. 9 Grigore Alexandrescu…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat o activitate densă în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025, concretizată în controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, conforme cu programul cadru de acțiuni, cu campaniile naționale inițiate de Inspecția Muncii, vizând domenii precum construcții, transport, agricultură, comerț, cât și în urma sesizărilor primite. În prima jumătate a anului, inspectorii de muncă dâmbovițeni au desfășurat peste o mie de controale și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 2.752.000 lei. Dintre acestea 618 acțiuni au vizat relațiile de muncă și s-au soldat cu 731 de măsuri…
În a opta sesiune a Programului Județean de Dezvoltare Locală, au semnate 30 de noi contracte, pentru proiectele depuse de 23 de administrații locale din județ. Valoarea totală a proiectelor este de peste 77.000.000 lei, sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița fiind de peste 28.000.000 lei pentru: 16 proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere; 2 proiecte pentru extinderea rețelelor de apă; 1 proiect pentru extinderea rețelei de apă uzată; 1 proiect pentru construirea unui centru civic; 2 proiecte pentru construirea sau modernizarea dispensarelor/centrelor de sănătate; 8 proiecte pentru terenuri de sport și locuri de joacă. Dintre cele 23 de proiecte…
Oamenii de afaceri dâmbovițeni au cerut renunțarea la o parte din noile taxe sau cel puțin implementarea lor graduală Ștefania Stroică, director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a prezentat într-o conferință de presă concluziile principale ale sondajului local cu tema „Consultare privind impactul măsurilor guvernamentale asupra mediului de afaceri din Județul Dâmbovița”. Succint, a adus în atenție câteva mesaje cheie și câteva din percepțiile dominante luate în urma răspunsurilor transmise de participanți. „Antreprenorii din județ, respondenți ai sondajului pe care l-am inițiat, se declară preocupați de noile măsuri guvernamentale și de mediul economic instabil. Cercetarea pe…
Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari, vine cu o nouă veste bună legată de implementarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte. Este vorba despre obținerea autorizației de construire pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale, investiție în derulare împreună cu comuna Odobești. „Luna trecută vă spuneam că am obținut avizele necesare și că mergem mai departe. Încă un pas a fost făcut. Cu răbdare, cu perseverență, cu muncă enormă. Urmează licitația pentru concesionarea serviciului și, apoi, obținerea autorizației ANRE, depunerea la minister a documentațiilor și scoaterea la licitație a lucrărilor. Sper ca totul să decurgă fără probleme și să…
Probleme deosebite generate la Târgoviște de furtuna de COD PORTOCALIU de joi seară! Au căzut copaci și elemente de acoperiș de pe blocuri, fiind avariate mai multe autoturisme. A fost luată tabla de pe o parte a acoperișului bazinului olimpic de la Complexul Turistic de Natație, motiv pentru care activitatea la bazin se întrerupe până săptămâna viitoare și au fost avariate câteva acoperișuri de bloc. Echipele administrației locale târgoviștene lucrează pentru a înlătura efectele furtunii!
„Până luni, 21 iulie 2025, în unitățile școlare, se realizează mai multe activități specifice: completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a; introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere; verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată”- informează ISJ Dâmbovița. Ministerul Educației și Cercetării a pus la…