Astăzi, 13 martie 2026, între orele 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean…
Zi: 13 martie 2026
Federația Română de Fotbal a decis implementarea sistemului „Multiball” în anumite competiții organizate sub egida sa, măsura fiind aprobată de…
Un nou pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din județul Dâmbovița a fost făcut astăzi, odată cu oficializarea unui parteneriat…
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a primit la Reședința eparhială, vizita unei delegații de profesori ai…
Comedie, emoție, dramă și poezie – toate se regăsesc în spectacolul „Steaua fără nume”, prezentat în cadrul Campaniei Naționale „Artiști…
Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care modifică și completează H.G. nr. 1094/2025, continuând sprijinul acordat operatorilor de transport…
Campania de împăduriri de primăvară va debuta oficial în următoarele zile, iar în pepinierele silvice ale Romsilva este deja activitate…
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Hotărârea privind majorarea salariului minim brut pe economie.…
Arderile de vegetație uscată continuă să producă pagube însemnate la nivel național, afectând suprafețe extinse de teren și punând în…
Primăria Târgoviște a reușit să stabilească un nou record în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Aproape 68.000.000 de lei,…