În perioada 9-10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au emis 3 ordine de protecție provizorii, pe o perioadă de 5 zile, pentru protejarea victimelor violenței domestice.

Aceste au fost emise ca urmare a completării Formularului de Evaluare a Riscului, ocazie cu care a reieșit faptul că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimelor să fie puse în pericol.
Printre măsurile impuse prin ordinele de protecție provizorii se regăsesc evacuarea agresorilor din locuință și obligarea acestora la păstrarea distanței minime față de victime și față de locuințele acestora.
În niciuna dintre situații, victimele nu au fost de acord cu montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului.
Totodată, în aceeași perioadă, au fost puse în aplicare 3 ordine de protecție emise de instanță.
Reamintim faptul că ordinul de protecţie se pune în executare de îndată, de către poliţie, sau, după caz, sub supravegherea acesteia.
Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
O altă obligaţie legală ce revine poliţiei constă în îndatorirea de a supraveghea modul în care se respectă ordinul de protecţie şi de a sesiza organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.


