Lecţii de prim ajutor la Şcoala gimnazială „Diaconu Coresi” din oraşul Fieni

Date:

Echipajul SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Fieni a fost oaspetele Şcolii gimnaziale „Diaconu Coresi” din oraşul Fieni, ocazie cu care paramedicii SMURD au participat alături de elevi la câteva lecţii interactive de acordare a primului ajutor medical, în diverse situaţii.Cei mici au fost foarte receptivi la primirea acestor informaţii, fiind foarte interesaţi şi de prezentarea ambulanţei SMURD.
Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Dâmboviţa a fost operaţionalizat începând cu data de 05.06.2009.
SMURD Dâmboviţa funcţionează în cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa, colaborând în desfăşurarea acţiunilor de intervenţie cu Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa. Ambulanţele tip B au în componenţă câte 2 paramedici şi şofer, toţi trei pompieri, special instruiţi în acordarea primului ajutor calificat. În prezent sunt operaţionale echipaje SMURD la Detaşamentele de Pompieri din Târgovişte, Titu, Găeşti, Moreni şi Pucioasa, precum şi la Gărzile de Intervenţie de la Fieni, Corneşti, Voineşti şi Potlogi.
Formaţiunea este condusă de câte un medic coordonator din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. În prezent, un număr de 39 subofiţeri din cadrul ISU Dâmboviţa, paramedici, au pregătirea necesară în acordarea primului ajutor medical şi încadrează cele două ambulanţe SMURD din dotarea inspectoratului, în cadrul Detaşamentelor de Pompieri de la Târgovişte şi Titu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

DÂMBOVIȚEANUL FLORIN TĂNASE SUNĂ ADUNAREA

FCSB a înregistrat un nou eșec în SuperLiga, al treilea din...

SORANA CÎRSTEA A PĂRĂSIT CONCURSUL DE DUBLU LA CINCINNATI

Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaia (România/Rusia) a fost eliminată, duminică, în...

CUM A FOST PRIMA ETAPĂ DIN LIGA A II-A

2 portari născuți în 2008 au debutat ca titulari în...