Şi chiar aşa s-a întâmplat. „În momentul de faţă, – spunea în 2009 Ovidiu Nicolescu – în România există 100.000-150.000 de microîntre-prinderi ale căror profituri se situează sub salariul mediu pe economie. Cu alte cuvinte, 1.300 de euro pe an ar putea reprezenta chiar suma de care aceste mici firme au nevoie pentru a supravieţui. Aplicarea impozitului forfetar în cuantu­mul şi forma propuse de Ministerul de Finanţe ar putea duce la falimentul a câtorva zeci de mii de astfel de între­prinderi”.

în plus, Ovidiu Nicolaescu menţionase că organizaţia patronală pe care o conducea este de acord cu „principiul forfetar”, însă să se aplice ţinându-se cont de pro­punerile mediului de afaceri: „Nu am fost consultaţi, aşa cum prevede legea, cu privire la această măsură. Aplicarea impozitului forfetar reprezintă o problematică delicată, ce ar tre­bui dezbătută cu organizaţiile patronale de profil”. Atunci, în 2009, Ministerul Finanţelor introducea, în noul Cod Fiscal, un plafon minim pentru impozi­tul pe profit plătit de firme şi pentru impozitul pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor, în valoare de 1.300 de euro. Dezastruoasa măsură finan­ciară viza microîntreprinderile şi firmele care înregistrau pierderi, mai ales restaurantele, hotelurile şi firmele din dome­niul transporturilor sau cel imo­biliar, activităţi considerate greu de monitorizat de căre Fisc.

Riscul pierderii locului de muncă

Desigur, reacţiile nu s-au lăsat aşteptate prea mult. Cel care era în 2009 prim-vicepreşedinte PNL, Ludovic Orban, declarase că PNL se opune categoric introducerii impozitului forfetar de 6.500 de lei pentru toate firmele şi microîntreprinderile, afirmând că această măsură ar lăsa fără locuri de muncă câteva sute de mii de oameni: „Aproximativ 500.000 de oameni riscă să îşi piardă locurile de muncă în urma acestei uriaşe prostii pe care şi-a asumat-o Emil Boc. Ne vom împotrivi categoric unei astfel de măsuri şi vom mobiliza întreaga societate civilă şi mai ales aceste companii care, practic, asigură supravieţuirea a sute de mii de români, pentru a împiedica adoptarea deciziei care va lăsa fără pâine sute de mii de familii din România. După estimările noastre, sunt peste 400.000 de mici com­panii, cu doi-trei-patru pâna la zece angajaţi, ce desfăşoară activităţi extrem de utile pentru societate şi care practic asigură subzistenţa celui care a înfiinţat firma şi angajaţilor respectivi. Peste două treimi din aceste firme nu au capacitatea de a plăti acest impozit forfetar anual fiindca profitul lor este practic nesemnificativ”. Pe atunci, se preconiza ca firmele să plătească cel puţin 4.333 lei la stat în ultimele opt luni din 2009, prin impozitul forfetar introdus începând cu 1 mai,

urmând ca din 2010 impozitul forfetar anual să fie de 6.500 lei, după cum se arăta în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă de rectificare bugetară.

Adevărul este că, în 2009, impozitul forfetar a făcut destul de multe valuri. Nu doar PNL-ul s-a opus, dar şi patronatele au cerut autorităţilor eliminarea impozitului forfetar pentru afacerile de mici dimen­siuni, adică pentru cele cu o cifră de afaceri de pâna în 15.000 de euro. Întreprinzătorii spuneau că firmele mici, dacă se aplică impozitul forfetar, risca să dea faliment. Dar, rezistând presiunilor venite din­spre mediul politic ce nu agrea partidul de guvernământ, inclu­siv cele exercitate de mediul de afaceri, oficialii Ministerului de Finanţe nu au fost de acord cu măsura eliminării impozitului forfetar. O soluţie, pentru a calma spiritele, propusă de ofi­cialităţi, a fost ca firmele, cu o cifră de afaceri de până în 15.000 de euro, sa plătească un impozit redus de 500 de euro. De asemenea, pentru firmele care aveau o cifră de afaceri între 15.000 şi 30.000 de euro, impozitul trebuia să fie de 1.000 de euro. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, microîntreprinderile trebuiau să vireze statului un impozit minim pe an de 1.500 de euro, indiferent dacă aveau profit sau nu. În schimb, firmele din turism şi imobiliare trebuiau să plătească un impo­zit de 0,5% din venituri, dar nu mai puţin de 6.500 lei.

Evitarea măririi TVA

De fapt, se ajunsese la ideea de necesitate a impozitu­lui forfetar deoarece se descoperise sau cel puţin, în sfârşit, se declarase oficial că peste 200.000 de firme din România nu plăteau impozite. Tocmai de aceea, impozitul for­fetar trebuia aplicat. Totuşi, în 2009, se ajunsese la concluzia că acest impozit nu trebuia apli­cat în 2009, ci poate cel mai devreme din 2010 deoarece exista riscul să desfiinţeze în condiţiile de evaziune fiscală de atunci, foarte multe IMM-uri, precizându-se că forma pe care o va lua impozitul forfetarera una de negociere politică. De comun acord, se ajunsese totuşi la concluzia, pentru a mai reduce evaziunea fiscală ce cangrenase economia naţională, că firmele care nu declarau profit trebuia să

accepte impozitul tortetar prin stabilirea unei sume fixe.

Ministrul Finanţelor din 2009, Gheorghe Pogea, declarase că, prin introdu­cerea impozitului forfetar, nu se urmărea falimentarea companiilor, ci „tratarea echidistantă a agenţilor eco­nomici, prin introducerea acestei măsuri evitându-se majorarea cotei unice şi TVA, situaţie în care ar fi fost

afectati toţi contribuabilii. în plus, prim-ministrul de atunci, Emil Boc, declarase, referin-du-se la impozitul forfetar, că patronii care nu au plătit impozit la stat sunt nemulţumiţi că tre­buie să plătească impozitul for­fetar, întrebându-se retoric cum de înscrieau aceştia maşini de lux pe firmă, deşi declarau ani la rând că firmele lor au pierderi.

Tehnica fentării

Desigur că nu de inven­tivitate duce lipsă mediul de afaceri român. Pentru a scăpa de impozitul forfetar, în 2009, liber profesioniştii, precum experţii contabili, medicii sau avocaţii, cei care aveau o meserie sau care doreau să realizeze activităţi de comerţ puteau alege să devină per­soane fizice autorizate. Astfel, ei plăteau un impozit de 16% pe venit în locul celui forfetar, la care mai avrau de achitat con­tribuţiile la fondul de sănătate şi la cel de pensie. Ca să devină persoane fizice autorizate, patronii preferau să-şi radieze firmele, depunând actele nece­sare la registrului comerţului pentru a-şi schimba statutul juridic. Un alt colac de salvare pentru patronii care doreau să evite plata impozitului forfetar a fost asocierea cu alte firme din piaţă. Astfel, costurile erau mai uşor de suportat, pentru că plata impozitului forfetar era împărţită între partenerii de afaceri.în plus, firmele mari, care puteau plăti, de la 1 mai 2009, un impozit minim de 10.000 de euro puteau alege să-şi mute activitatea peste graniţă. Cele mai multe au preferat Bulgaria, unde impozi­tul pe profit era de numai 10%. Desigur, mai era şi cei care doreau renunţe la statutul de patron. Aceştia îşi închideau firma, dar şi aceasta costa: pentru a suspenda activitatea pe o perioadă de maximum 3 ani trebuia platit 120 de lei, iar pentru a o desfiinţa, costul ajungea la aproape 800 de lei, fără a se pune la socoteală onorariul lichidatorului.

Să nu uităm că în vâltoarea fiscală a anului 2009, preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţa că aştepta semnătura lui Mircea Geoană pe moţiunea de cenzură, ca urmare a rezeverelor exprimate de social-democrat în privinţa impozitului forfetar şi acuza Guvernul că produce propria criză econommică, în loc să contracareze efectele celei

mondiale.

Tot în 2009, fostul pre­mier Călin Popescu Tăriceanu anunţa că va intenta un proces Guvernului la Curtea Europeană de Justiţie pen­tru anularea impozitului for­fetar. Tăriceanu avea în plan anularea impozitului forfetar, deoarece considera el, prin acesta Executivul legifera „discriminarea” între firmele care reuşesc să facă profit şi cele care înreg-

istrează pierderi. în realitate, după cum descoperiseră finanţiştii, cele din urmă, real­izau profit, dar numai prin evaz­iune fiscală. Pe de altă parte, Adrian Izvoranu, secretar gen­eral al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), declara că impozitul forfetar impus de Guvern era „o gafă politică fără miz”. Izvoranu îşi motiva afirmaţia prin faptul că sumele colectate de stat prin acest impozit nu rezolvau prob­lemele economice cu care se confrunta ţara.

Filosofia fiscală

Dar să revenim la anul în curs, 2013 când impozitul forfetar la care se renunţase totuşi în 2010, revine în actuali­tatea economică românească. De data aceasta, Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) încurajează introducerea impozitului forfe­tar, dar numai după consultarea prealabila a mediului privat, după cum a declarat Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei: „Impozitul forfetar ar pune pe picior de egalitate toate unităţile din turism, obli-gându-le pe cele care lucrează la negru să intre în sistemul de fiscalizare. Nu este normal ca numai unii din investitorii din turism să plătească taxe, dar să concureze cu cei care nu dau niciun leu la buget. Dar, dacă se aplică impozitul forfetar, după ce firmele şi-au achitat contribuţia, Fiscul să nu mai vină în controale abuzive toată ziua, ci să-i lase pe oamenii de afaceri să-şi facă treaba în loc să stea după unii şi după alţii cu peşchesuri”. În opinia preşedin­telui FPTS, dacă statul intro­duce o nouă taxă, aceasta ar trebui corelată şi cu o măsură de încurajare a mediului de afaceri „prin simplificarea impozitării şi concentrarea sutelor de taxe în doar câteva clare şi precise, uşor de plătit şi care să nu dea naştere la abuzuri”. Agathon spunea că, în caz contrar, sistemul în care „autorităţile mai născocesc încă o taxa” îi descurajează pe agentii economici să plătească datoriile către buget. Cu alte cuvinte, pentru a spune adevărului pe nume, prin născocirea de noi taxe, guver­nul este cel care încurajează evaziunea fiscală.

„Scopul filosofiei fiscale nu este de a fi punitiv sau restrictiv, ci de a convinge cât mai multă lume să lucreze corect. Acest lucru poate fi rea­lizat dacă riscurile eludării fis­calităţii sunt mai mari decât efortul de achitare a taxelor, lucru pe care statul îl poate îndeplini prin simplificarea sis­temului de taxe şi impozite”, concluzionează Dan Matei Agathon.

Marţi, primul ministru Victor Ponta declara că măsura introducerii impozitului forfetar din 2013 nu este o certitudine, premierul răspunzând evaziv atunci când i-au fost amintite efectele dăunatoare ale măsurii impuse de Guvernul PDL. Totuşi, actualului Guvern îi surâde introducerea impozitului forfetar. Dar, adoptarea măsurii trebuie să se facă doar după realizarea unei note de impact şi a „testului IMM”. Deocamdată, nu s-au stabilit serviciile cărora li se vor aplica impozitul forfetar şi nici modul de calcul.Oricum, după ce vor fi puse la punct toate criteriile, se vor face simulări, pentru a se vedea dacă impozitul forfetar este sau nu o măsură bună. Mihai Râjniţă, secretar general al Federaţiei Industriei Hoteliere crede că cel mai bine, pentru a se stabili dacă se va introduce impozitul forfetar, este introdu­cerea controlului fiscal inopinant. în schim, Ovidiu Nicolescu, preşedinte al Consiliului pentru întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România, este de părere că introducerea impozitului forfetar ar duce la simplificarea birocreţiei, deoarece nu nece­sită predarea de situaţii finan­ciare, ci se va aplica ca un propcent dintr-un venit stan­dard. Totuşi, se pune o între­bare: a avut cumva dreptate guvernul Boc când a dorit reducerea evaziunii fiscale prin introducerea impozitului forfe­tar, mai ales în domeniul turis­mului şi al prestării de diverse servicii către populaţie?