Extern

Fotbal şi Coca-Cola

Faptul că respectul faţă de om, indiferent de poziţia sa socială, se dovedeşte mai mult teorie devine jenant, chiar penibil, în secolul al XXI-...

Rusia ţine cu dinţii şi cu ghearele de Ucraina

Cândva, Ucraina era considerată grânarul Uniunii Sovietice. Pierderea acestui stat, prin descompunerea URSS-ul, nu a convenit deloc Kremlinului, ce-a tot încercat să controleze din...

Mafia internaţională a pariurilor

Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, nu se practica blatul în fotbal. Acest obicei de-a truca jocul în teren a devenit obişnuinţă...

Sportul, banii şi politica

Că politicul îşi bagă coada şi-n lumea sportului nu mai este o noutate. Că ruşii nu prea sunt înghiţiţi de către americani şi occidentali,...

Australia va deveni „ţara lui Allah”?

Născut la Londra, în data de 4 noiembrie 1957, din părinţi australieni, Anthony John «Tony» Abbott, în urma alegerilor federale pe care le-a câştigat...

Grecia celor cu pile, speriată de moarte

Kyriakos Mitsotakis, ministrul Reformei, fiul fostului prim-ministru Konstantinos Mitsotakis şi fratele fostului primar al Atenei, Dora Bakoyiannis, are viaţă grea. Va trebui să declanşeze,...

Războiul sirian va afecta economia Europei

Toată presa occidentală este de acord: conflictul intern sirian devine treptat internaţional. Guvernul de la Damasc este susţinut de către Rusia, China şi Iran....

Israelul se pregăteşte pentru orice

Conflictul din Siria are toate şansele să devină unul internaţional. Că a vrut sau nu, Guvernul de la Damasc a transformat Peninsula Arabă într-un...

Sărăcia afectează capacitatea de gândire a creierului

La sfârşitul lunii august, anul acesta, prestgioasa revistă "Science" a publicat un interesant studiu prin care se demonstrează că sărăcia îi face pe oameni...

Revoluţie juridică în Arabia Saudită

Revoluţie în domeniul juridic în cel mai conservator stat musulman: Arabia Saudită. Regele saudit a adoptat, săptămâna aceasta, legea ce condamnă toate formele de...

Tribul Jarawa, ameninţat cu dispariţia

De multe ori, istoria are dovezi, societăţile civilizate au un comportament nesimţit, chiar genocidic, în relaţiile stabilite cu popoare inferioare din punct de vedere...

Violul în grup distruge turismul indian

Dacă-n zonele din nordul Mexicului asasinatele de o cruzime extremă au devenit o nor-malitate a anormalităţii, în India, violul colectiv a devenit un flagel...

Tragedia siriană

Moare prea multă lume în Siria. Civilii au ajuns victime sigure. Damascul, principalul oraş al opoziţiei, a ajuns un imens cimitir. Pentru moartea copiilor,...

Intestinul gros, al doilea creier al omului

Da, un psihiatru american din Boston, James Greenblatt, a descoperit, acum un an, asumându-şi riscurile profesionale de rigoare, adică, dacă o dădea în bară,...

Washington, specializat în lovituri de stat

Recent, publicaţia lunară "Foreign Policy", pe baza documentelor desecretizate, a publicat o listă cu cele şapte state în care au avut loc lovituri de...

Povestea sângeroasă a „Fraţilor musulmani”

De-a lungul timpului, "Fraţii musulmani" care au transformat Egiptul într-o baie de sânge, au devenit un fel de organizaţie internaţională, o confrerie. Locul de...

Liderul spiritual al „Fraţilor musulmani”, acuzat de incitare la violenţă

In lumea musulmană contemporană, cel ce deţine funcţia de Îndrumător spiritual suprem este mai puternic decât preşedintele statului respectiv. De exemplu, în Iran, nimic...

România, pe „bulevardul” cutremurelor

Fabrice Cotton, profesor în cadrul Universităţii "JosephFourier", Grenoble, specialist în seismologie, este unul dintre cei cincizeci de specialişti care au întocmit harta culoarului seismic...

Egiptul, tot mai violent

Ziua de miercuria fost una de doliu şi masacru pentru egipteni, mai ales pentru adepţii lui Morsi. Poliţia a evacuat cu forţa pieţele Rabiya...

În atenţia şomerilor: Se fac înscrieri pentru plecarea pe Marte

Lumile extraterestre au stimulat din plin imaginaţia omului, mai ales din secolul al XVII-lea, când s-au făcut primii paşi într-o lume ce-ncepuse timid să...

Spania, ofticată pe Gibraltar

Deoarece trăieşte cu mult mai bine decât spaniolii, deoarece nu are şomeri, deoarece a putut să asigure un loc de muncă pentru aproape 100.000...

RĂZBOIUL BREVETELOR

În România, va trece multă apă pe Dunăre până vom auzi de un război al brevetelor care în Statele Unite este în plină desfăşurare....

Israelul şi Statele Unite, la un pas de război cu Iranul

Lumea actuală nu este cu nimic mai bună decât cea a secolului precedent. Tensiunile sociale, economice şi politice actuale nu sunt decât o prelungire...

Egiptul, la un pas de război civil

Dincolo de partea spectaculoasă pe care o implică orice manifestare de protest ce inevitabil pune faţă-n faţă contes-tatarii cu forţele de ordine care devin,...

În Turcia, poliţiştii se sinucid pe capete

Indiferent unde te duci în lume, printre multe alte lucruri pe care le constaţi, unul este la fel de constant ca sărăcia: poliţiştii nu...

Un soldat american, condamnat la 136 de ani închisoare

Două mari procese, unul în Statele Unite şi celălalt în Italia, au reţinut atenţia întregii mass-media occidentale. Primul se apropie de finalizare, pe când...

Un maratonist japonez a trecut linia de sosire după,., 54 de ani, opt luni şi şase zile

Uneori, unui maratonist îi trebuie câteva zeci de ani ca să treacă linia de sosire. Şi chiar s-a-ntâmplat, în realitate, aşa ceva. La Jocurile...

Peste o mie de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare libiana

Din totdeauna, dacă se cercetează cu atenţie evoluţia societăţii umane, nu a existat linişte şi armonie deplină între oameni. Încă din zorii primelor forme...

În semn de protest, şase bulgari şi-au dat foc

Bulgaria este cel mai sărac stat din Uniunea Europeană. în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, când Europa era împărţită în două,...

Dispare Belgia de pe harta Europei?

De când s-a anunţat abdicarea regelui Belgiei, Albert al II-lea, aproape toţi belgienii au căutat să obţină un răspuns clar la două probleme care-i...

Detroit a fost declarat oraş falit

Statele Unite dovedesc neîncetat că sunt şi ţara extremelor. în urmă cu patruzeci şi opt de ore, unul dintre cele mai mari oraşe nord-americane,...

Uniunea Europeană vrea să scape de Fondul Monetar

Ţinând cont de dezastrul economic pe care l-a provocat în Argentina, ducând statul sud-american la un pas de faliment naţional, prin condiţiile impuse, în...

Neonazismus cucereşte Europa?

Oricât s-au străduit sovieticii, sprijiniţi ideologic şi faptic de către partidele comuniste, să extermine nazismul, tot n- au reuşit pe deplin. în realitate, în...

În Mexic, capete tăiate, pe toate drumurile

Trăim într-o lume caracterizată prin "frumuseţea" sângeroasă a violenţei. Mexicul contemporan este cel mai bun exemplu. în unul din ultimele sale romane, "La Voluntad...

Franţa se luptă să rămână o mare putere internaţională

Anul acesta, tradiţionala sărbătoare naţională a Franţei, 14 Iulie, a devenit un pretext de publicitate politică internaţională a guvernului Francois Hollande, ţinând cont de...

Vaticanul, zguduit de reformele Papei

Jorge Mario Bergoglio, născut în data de 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie modestă, tatăl său fiind angajat al Căilor Ferate Argentiniene,...

De frica arabilor, Israelul roagă Washingtonul să nu-i abandoneze pe… egipteni

În politică este ca-n sport: investeşti bani cu grămada şi, dacă nu eşti bine informat ca să ştii în cine să pompezi, poţi ajunge...

Violul unei fetiţe de 11 ani a reactualizat, în Chile, scandalul avortului

De ieri a izbucnit în Chile cel mai mare scandal politic şi social, considerat de către mass-media latino-ameri-cană ca fiind cel mai important de...

Papa Francise, solidar cu emigranţii

In timp ce Fraţii musulmani", ofticaţi că le-a scăpat puterea printre degete, din cauza armatei, sunt la un pas de a declanşa războiul civil,...

Erdogan ţine cu dinţii de piaţa Taksim

După ce s-a-ntors din Maroc, prim ministru turc Recep Tayyip Erdogan, care se lăfăie la putere din 2002 datorită naivităţii poporul şi lipsei totale...

Ranchiuna „Fraţilor musulmani”

In august 2012, când a fost numit şef al aramatei egiptene, generalul Abdel Fattah Al-Sissi era o persoană care nu ieşise cu nimic în...

UN ACORD PENTRU A PUNE ÎN MIŞCARE ECONOMIA UE

Pe agenda reuniunii liderilor UE de la finalul lunii iunie, şomajul în rândul tinerilor şi finanţarea întreprinderilor mici. Înaintea reuniunii, Comisia a făcut recomandări...

Occidentul se gudură pe lângă americani

Povestea lui Edward Snowden, informatician american ce a făcut dezvăluiri despre practicile americane de supraveghere şi spionare, continuă. După cum ştiţi, luni, 1 iulie,...

Egiptul laic se revoltă împotriva „fraţilor musulmani”

Este bine să vă reamintiţi. La sfârşitul anului 2010, au avut loc o serie de proteste în ţările arabe, populaţia nemaisu-portând regimurile totalitare. Aceste...

Americanii, tăticii spionajului

Din 2007, guvernul de la Washington a aprobat programul "Prism" propus de NSA, Agenţia Naţională de Supraveghere. Sediul NSA este la Fort Meade, Maryland,...

Femei, obligate la relaţii sexuale cu şobolani şi câini

In Montevideo, capitala statului Uruguay, un grup de femei, foste deţinute politic, au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva tergiversării sentinţei finale a...

Roboţii ucigaşi

Lumea politică nord-americană, dar şi opinia publică sunt împărţite în două tabere, pro şi contra folosirii de drone, faimoasele avioane fără pilot, folosite de...

în curând va fi posibil transplantul de… cap Deocamdată, în Texas, a fost executat cel de-al 500 condamnat la moarte

Anul acesta, pe 29 decembrie 2013, se vor împlini 168 de ani de când, din 1845, Texas a devenit stat al Statelor Unite. Dar,...

Angela Merkel, şefa Uniunii Europene

După dificile discuţii, unii observatori din partea mass-media occidentală considerând că au fost nu dificile, ci foarte dificile, ţările membre UE au ajuns, la...

Brazilia, un „exemplu sănătos” de corupţie

In clipa-n care citiţi aceste rânduri, s-ar putea ca fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, spitalizat de şaptesprezece zile...

Brazilia chiar se trezeşte?

Chiar dacă majoritatea primarilor marilor oraşe din Brazilia a cedat presiunii protestatarilor, anulând decizia de mărire a tarifelor la transportul în comun, brazilienii nu...

Partidul muncitorilor împotriva… muncitorilor

Deoarece populaţia săracă din marile oraşe ale Braziliei a decis, în mod neinspirat, să protesteze împotriva măririi costului biletelor la transportul în comun, guvernul...

G8 a declanşat războiul împotriva Austriei şi Elveţiei

Luni şi marţi, conducătorii marilor puteri, membri ai G8 (Grupul celor 8) au dezbătut la Lough Erne, Irlanda de Nord, cele două subiecte care...

Iranul nu intenţionează să renunţe la energia nucleară

Prin alegerea lui Hassan Rohani în funcţia de preşedinte al Iranului, au apărut semne că situaţia politică şi militară din Orientul Apropiat s-ar putea...

Grecia şi Turcia, turbate

Grecia a crezut că se poate juca cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Comercială Europeană. Primul semn că nu este bine să te joci...

HĂITUIALA BEŢIVILOR

Imediat ce s-a-ntors din Maroc, prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan l-a pus să mănânce jar pe Abdullah Gul, preşedintele Turciei. De parcă i s-ar fi...

O să dispară dreptul la viaţă intimă?

In timp ce Turcia dă-n clocot, Occidentul şi Statele Unite fiind interesate foarte mult ca viaţa politică şi socială a acestui stat care se...

Ultraşii turci, de partea protestatarilor

Deşi prim-ministrul Erdogan s-a întors în Turcia după vizita sa în Maroc, deşi a fost primit, la aeroport, de o mulţime de membri ai...

HOŢII DE NISIP

Foamea de bani tot mai mare i-a determinat pe unii să nu mai respecte, la nivel mondial, legile care protejează mediul natural. Că această...

Negustorii de false amintiri

Explorarea memoriei pe segmentul amintirilor stocate a fost şi este o ispită pentru cercetători, mai ales pentru cei din domeniul psihiatriei. Cercetătoarea americancă de...

Fostul preşedinte al Franţei, implicat în afacerea Kadhafi

Deşi guvernul de la Ankara şi-a cerut public scuze celor care au fost păruiţi de poliţie, tensiunea socială continuă să crească în Turcia, iar...

Turcii nu vor tiranie

În noaptea de 3 spre 4 iunie, poliţia turcă a trecut la atac, cu gaze lacrimogene, pentru a împrăştia manifestanţii ce începuseră să arunce...

Bazându-se pe forţele represive pentru menţinerea calmului şi ordinii, Erdogan, prim-ministrul Turciei, îşi umflă muşchii la protestatari

Revolta turcilor contra prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan, din Istanbul, după două zile de ciocniri violente cu forţele de ordine, trece deocamdată printr-o stare de...

Turcii se revoltă

Atentatul din Reihanh, localitate turcă aflată la graniţa cu Siria, produs în data de 12 mai, soldat cu moartea a 46 de persoane şi...

Criminalul din Topoloveni care a tranşat pe Iuliana Neblea a fost reţinut pentru 29 de zile

In 24 de ore se pot întâmpla multe în lume. În timp ce alţii sunt foarte preocupaţi să bârfească sau să-şi sape la greu...

Christine Lagarde, directorul general al FMI, bănuită de deturnare de fonduri publice

Scandalul Tapie este unul dintre subiectele care menţin treaz interesul Uniunii Europene, înscriindu-se în campania declanşată de anul acesta împotriva fraudei fiscale. De fapt,...

RUŞII NU RENUNŢĂ LA PENINSULA ARABĂ

Europa de Vest a început să critice tot mai mult Rusia deoarece continuă livrarea de arme către guvernul sirian aflat la putere, considerând foarte...

Prea multă imunitate parlamentară dăunează actului de justiţie

Continentul sud-ameri-can, zeci de ani, a fost raiul dictatorilor, iar populaţia indigenă, în marea sa parte, a fost sistematic exterminată încă din perioada conquistadorilor...

Profanarea catedralei Notre-Dame

Deşi viaţa şi activitatea lui Dominique Venner nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu fascismul, sinuciderea sa la Notre-Dame fiind un...

Să te sinucizi din prea multă grijă pentru patrie

Uneori, ziua de marţi confirmă semnificaţia nefastă pusă pe seama sa. Marţi, 21 mai, Dominique Venner, personalitate importantă a extremei de dreapta franceze, s-a...

Raiul suferinţei

Aceasta săptămâna a început în... forţă. în timp ce Jacques Delors şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, discutau despre faptul că tranziţia energetică necesită...

Naţionalismul transformă barbaria într-un sport de masă

Vă mai aduceţi aminte de războiul din Atlanticul de Sud, dintre Argentina şi Anglia, care a durat două luni şi douăsprezece zile? Miza conflictului...

Soarta Siriei depinde de înţelegerea dintre Rusia, Statele Unite şi Israel

Orice conflict armat, indiferent de amploare, este sursă de profit economic. Cu cât un război durează mai mult, cu atât mai mare este profitul....

FMI, îngrijorat: 0,5% din populaţia lumii stăpâneşte peste 35% din bogăţiile planetei

Abia acum, când i-a ajuns cuţitul la os Uniunii Europene, mass-media occidentală îşi aduce aminte, în a doua jumătate a lunii mai, că fostul...

Pentru a preveni efectele nedorite ale crizei alimentelor, FAO recomandă şi-ncurajează creşterea şi consumul de insecte

Daca va mai aduceţi aminte, uneori prin mass-media se scrie sau se vorbeşte despre izbucnirea unei posibile crize a alimentelor. Pentru a preveni eventualele...

Începând de azi, marţi, 14 mai 2013, cei 27 de miniştri de finanţe ai UE au declanşat CRUCIADA ÎMPOTRIVA PARADISURILOR FISCALE

Paradisurile fiscale, considerate găurile negre sau aspiratoarele gigantice ale finanţelor mondiale, sunt ţinta ofensivei declanşate de comun acord, simultan, de către Anglia, Statele Unite...

Moartea maestrului păpuşar

Săptămâna trecută, au avut loc, în lumea politică italiană, două evenimente. Primul, evazionistul fiscal, imoralul şi adulterinul Silvio Berlusconi este la un pas de...

Lamentabilul sfârşit al corupţiei

De miercuri, 8 mai, Silvio Berlusconi este în centrul atenţiei opiniei publice italiene şl nu numai. în urmă cu 48 de ore, Curtea de...

Centenarul unuia dintre simbolurile Americii: Grand Central Terminal

Anul acesta, cea mai mare gară din lume, Grand Central Terminal, din New York, a împlinit o sută de ani. Situată la sud de...

Declinul economic al Rusiei

La un an după reîntoarcerea sa la Kremlin, Vladimir Putin, orice ar spune şi ar scrie mass-media ce se-nghesuie să-l gâdile pentru a se...

întemeietorii Statelor Unite ale Americii au mâncat cadavre

După descoperirea Lumii Noi de către Columb, în 1492, regina Angliei, Elisabetha I, dându-şi seama de importanţa şi valoarea economică a continentului nou descoperit,...

România şi Africa: două destine coloniale

România şi Africa: două destine colonialeDestinul economic al României, la dimensiuni politice mai mici, seamănă izbitor cu cel al Nigeriei. Lamido Samusi, guvernatorul Băncii...

Nemţoaica de oţel

Angela Merkel a-nceput să-şi pună-n cap aproape toată Europa. Ne referim la Uniune. Acum, problema se pune şi în felul următor: dacă un politician,...

Arabii saudiţi nu agreează alte comunităţi religioase pe teritoriul lor

Ieri, în jurul orei 10:30, Mohamed al-Issa, ministrul Justiţiei din Arabia Saudită, aflat în vizită în Uniunea Europeană, le-a-nchis definitiv gura tuturor, declarând în...

Oamenii de afaceri germani nu mai cred orbeşte în Guvernul Merkel

Guvernul Germaniei nu se mai bucură de încrederea propriilor săi oameni de afaceri. Conform indicelui Ifo, principalul barometru al încrederii antreprenorilor germani, în aprilie,...

23 de poliţişti, condamnaţi la 156 de ani de închisoare

Duminică s-a dat sentinţa în procesul referitor la ceea ce este considerat cel mai mare masacru din istoria Braziliei. în ultima zi a săptămânii...

Mass-media din Statele Unite pune punctul pe i. Vânzarea la liber de arme permite oricui să omoare pe oricine

Locuitorii din Watertown, în apropiere de Boston, i-au întâmpinat pe poliţiştii care l-au prins pe al doilea suspect implicat în atentatul din timpul maratonului...

„Să vă fie ruşine”

Săptămână neagră pentru Statele Unite: puternică explozie în localitatea West; legea ce se opunea vânzării de arme, respinsă; la Boston, 170 de răniţi în urmă cu...

Paranoia şi politica externă

Orice s-ar spune, Statele Unite nu mai au puterea financiară din a doua jumătate a secolului trecut pentru a susţine personal cheltuielile aferente declanşării...

Maratonul condamnaţilor la moarte

"Peste tot nu vezi decât durere, răni şi sânge". Cu aceste cuvinte au fost descrise urmările dublei explozii ce s-a produs luni, 15 aprilie,...

A murit cea care a pus bazele Angliei moderne, Margaret Thatcher, Doamna de Fier

Puţini oameni s-ar putea lăuda că au influenţat destinul istoric al propriei lor naţiuni, dar şi pe cel al naţiunilor cu care s-au intersectat...

Nu lăsa ulcerul netratat!

Durerile nu-ţi dau pace şi bănuieşti că suferi de ulcer? Află când trebuie să mergi la medic! Durerea dată de ulcer apare în capul pieptului,...

Popular