Raiul suferinţei

dezastruAceasta săptămâna a început în… forţă. în timp ce Jacques Delors şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, discutau despre faptul că tranziţia energetică necesită schimbări ale modurilor de producere, transport şi consum de energie electrică, în timp ce industriaşii germani sfătuiesc întreaga Europă să evite un război comercial cu Pekinul, renunţând la aplicarea unei proceduri antidumping împotriva Chinei, o tornadă, cu o viteză de deplasare de 300 km/h, a lovit cu forţa unui baros periferia oraşului Oklahoma, distrugând două şcoli şi numeroase case. Conform CNN, tornada a ucis cel puţin 91 de persoane, 230 de răniţi fiind internaţi, dar bilanţul victimelor este provizoriu. Situaţia cea mai gravă este cea a şcolii Piaza Towers. Se pare că majoritatea copiilor din şcoală, ieri, au fost scoşi de sub dărâmături, dar conform televiziunii locale, KFOR, aproape 20 dintre ei au fost daţi dispăruţi. O altă localitate afectată de tornadă este oraşul Moore, cu o populaţie de 55.000 de locuitori. Televiziunile au transmis imagini cu majoritatea caselor total distruse. Centrul medical al localităţii Moore a fost aşa de puternic lovit de tornadă, încât toţi pacienţii au fost transferaţi către alte centre medicale. In Oklahoma, situaţia este la fel de gravă. Conform News 9, au fost construite adăposturi de urgenţă, toate bisericile, din cauza situaţiei, fiind transformate în locuri de găzduit sinistraţi. Oamenii sunt aşa de speriaţi şi debusolaţi, încât se-nghesuie în bisericile din Oklahoma pentru a se ruga la Dumnezeu să-i scape de necaz, deşi sunt unii care, din proprie iniţiativă, au început să spună în public că tornada este pedeapsa pentru păcatele acumulate de locuitorii oraşului. Conform observaţiilor făcute de sateliţii meteo, tornada a avut un diametru de trei kilometri, fiind evaluată la o forţă de deplasare de EF-4, adică 260 – 320 de km/h. Guvernatorul statului Oklahoma, Mary Fallin, a declarat, luni seara, CNN-ului că tornada mai are forţă de deplasare şi distrugere. Tot luni seara, Barack Obama a decretat stare de catastrofă majoră în statul Oklahoma, ordonând deblocarea unui ajutor federal. De asemenea, la încheierea acestei ediţii, au fost observaţi nori în formă de pâlnie, prevestitori de formare de tornadă, deasupra oraşelor Edmond şi Shawnee. Săptămâna trecută, în cursul zilei de joi, zece tornade au făcut ravagii în statul Texas, aflat la sud de Oklahoma, provocând moartea a şase persoane şi rănind zeci de oameni.
în timp ce tornada îi facea terci pe cei din Oklahoma, ONU a finalizat… recensământul morţilor datoraţi sângeroasei Armate de rezistenţă a lui Dumnezeu (LRA) condusă de Joseph Kony: 100.000 de persoane ucise. Apropo, LRA operează în Africa Centrală. Joseph Kony mai este căutat pentru a fi întrebat de… sănătate, cel puţin cea mentală şi pentru răpirea a 60.000, din alte surse, 100.000 de copii şi deplasarea forţată a 2,5 milioane de persoane. Oricum, Curtea penală internaţională de la Washington îl aşteaptă, dacă nu cu braţele deschise, cel puţin cu nerăbdare. Tot în ziua cu tornada, Barack Obama a anunţat că, între 26 iunie şi 3 iulie, va efectua prima sa mare vizită în Africa, urmând să viziteze Senegal şi Tanzania, dar evitând să se ducă în Kenya, ţara de origine a tatălui său. Administraţia de la Casa Albă a precizat că acest turneu va pune bazele creşterii economice, a investiţiilor şi a comerţului, va întări instituţiile democratice şi va constitui începutul investirii într-o nouă generaţie de conducători africani, adică, oricâte tornade s-ar forma pe teritoriul Statelor Unite, Washingtonul va avea grijă ca, de acum înainte, să-şi crească şeptelul său de preşedinţi africani care să satisfacă nevoile celor de la nord de Rio Grande. Numai guvernele din Bucureştiul de după 1 ianuarie ’90, stând cu mâna-ntinsă spre Vest, ne-au transformat într-un popor de umili şi umiliţi. în rest, şi-n acest început de săptămână, poporul sirian, animat de etica musulmană, se măcelăreşte într-o veselie non-stop. Oricum, s-a plâns mult în acest început de săptămână: armata nigeriană a intrat în a şaptea zi de când face exerciţii de tir cu ţinte umane mobile, ochind pe membrii grupării islamiste a lui Boko Haram, în seara zilei de luni, când persoane neidentificate au tras cu arme grele într-o tabără din Sinai, a poliţiei egiptene, în Tunisia. Moez Dahmani, de 27 de ani, a murit fiindcă s-a nimerit chiar când poliţia făcea schimb de opinii contondente cu salafiştii. în Beersheba, oraş din Israel, Itamar Alon, 40 de ani, a ucis patru persoane, într-o baracă din localitate, după care îşi zboară creierii. în Irak, din cauza faptului că se reanimă conflictul religios, mai mor opt oameni din cauza unui atentat. Li Keqiang, prim-ministrul Chinei, vrea săucerească şi mai mult piaţa Indiei, anul trecut, dezechilibrul comercial fiind de 29 miliarde de dolari, în favoarea Chinei. Şi tot aşa: lacrimi, durere, sânge, goană după bani, după subordonare de state etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Urban Titu. Două variante pentru evitarea retrogradării

Părăsită de fani, Urban Titu dă semne că şi-ar putea reveni după victoria cu 0-3 (Ciocotoiu, Tudose, Alexandru Roman) de la Feteşti. Acest succes este ca o gură de oxigen pentru Urban. E clar, trupa antrenată de Nicu Croitoru nu mai poate evita locul 9. Mai sunt două etape şi […]