Anul acesta, pe 29 decembrie 2013, se vor împlini 168 de ani de când, din 1845, Texas a devenit stat al Statelor Unite. Dar, înainte de această zi istorică, miercuri, 26 iunie, la ora 19:37, ora României, statul Texas poate trece în contul său o nouă aniversare, de data aceasta sinistră: executarea celui de-al cincisutelea condamnat la moarte, o femeie de 52 de ani, Kimberly McCarthy. Cifra record de 500 nu a fost atinsă din 1845, ci din 1976, de când în Statele Unite a fost reintrodusă pedeapsa cu moartea. De menţionat că, din totalul de 1.337 de execuţii a pedepsei cu moartea, la nivel naţional, Texas a totalizat mai mult de un sfert. Kimberly McCarthy a petrecut 14 ani în faimosul „culoar al morţii”. Fostă drogată cu state vechi la activ, ea a fost condamnată la moarte după ce a ucis cu sălbăticie o bătrână, în 1997, după ce fusese surprinsă de aceasta în timp ce-i cotrobăia prin casă, în căutare de bani, necesari cumpărării de droguri. Kimberly McCarthy a fost arestată în 1999. După ce, timp de 14 ani, Curtea Penală de Apel a statului Texas a respins toate recursurile, Kimberly McCarthy a fost executată prin administrarea direct în venă a unei injecţii letale. Oricum, America nu acceptă să lase-n viaţă asasinii. Frumos exemplu.
Orgoliu păgubos
A doua zi după ce Kimberly McCarthy a plecat spre o locaţie necunoscută, pe lumea cealaltă, unde există egalitate deplină, poliţiştii, avocaţii, juraţii, criminalii şi victimele lor fiind cu toţii la fel de ţepeni, indiferent de studiile făcute şi averea deţinută, trei nave chinezeşti au intrat fără niciun fel de reţinere în apele teritoriale ale arhipelagului Senkaku, la ora 7:30, ora României. Respectivul arhipelag, care nu este locuit, situat în apele mării Chinei Orientale, este revendicat atât de Pekin, cât şi de Tokyo. Cele trei nave chinezeşti au pătruns în zona de 12 mile marine, echivalentul a puţin peste 22 de kilometri ale insulei Uoţurijima, din componenţa arhipelagului Senkaku, cunoscut de chinezi sub denumirea de Diaoyu. De patru decenii se tot ceartă China şi Japonia pentru arhipelagul Senkaku, dar râca a atins cote maxime din septembrie 2012, de când Japonia a naţionalizat trei dintre cele cinci insule ale arhipelagului, cumpărându-le de la foştii lor proprietari niponi. Acum, la drept vorbind, nu poţi să ştii ce-i trece prin cap chinezului de rând, dar nici guvernului de la Pekin. Din clipa-n care guvernul de la Tokio a cumpărat şi naţionalizat cele trei insule, Pekinul a scos la înaintare vajnicul popor chinez, manevrând în aşa fel, încât urmaşii etniei han, timp de o săptămână, au declanşat, în toate oraşele mai importante ale Chinei, manifestaţii anti-japoneze, chiar când trebuia să aibă loc festivităţi care să marcheze împlinirea a 40 de ani de normalizare a relaţiilor dintre cele două ţări. Din septembrie 2012, relaţiile dintre cele două state sunt mai reci decât clima de la Polul Nord sau Sud. Mai mult, în aprilie, anul acesta, prim ministrul japonez, Shinzo Abe, a avertizat guvernul de la Pekin că orice debarcare chineză pe una dintre insulele arhipelagului Senkaku riscă să declanşeze un conflict armat. Pentru noi, românii care nu prea ştim ce-nvârt chinezii şi japonezii, posibilul conflict poate părea ciudat, mai ales că respectivul arhipelag nu este locuit. Dar trebuie luată în calcul şi tradiţia istorică: împăraţii chinezi au vrut mereu să cucerească arhipelagul nipon, cei japonezi au dorit mereu să stăpânească China continentală şi peninsula coreeană. Niciunii, nici ceilalţii nu au reuşit, deşi au încercat, dar visul a rămas valabil şi-n ziua de azi, în ciuda aparenţelor de normalitate a relaţiilor dintre cele două state. în plus, China nu poate uita atrocităţile la care s-au dedat japonezii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu se pot uita uşor nici decapitările executate de soldaţii japonezi, în pieţele oraşelor chinezeşti, ocupate de invadatorul nipon, nici execuţiile sumare cu un glonţ în ceafă ale luptătorilor chinezi, după ce în prealabil erau puşi să sape groapa comună, dar nici violurile repetate la care erau supuse chinezoaicele de către soldaţii japonezi, înainte de a fi trimise în bordelurile armatei.
Realitatea este că, din cauza acestui conflict ce are atât motivaţie de orgoliu naţional, cât şi de calcul militar strategic, ambele state au de pierdut. China este primul consumator al produselor japoneze, iar niponii au devenit primii investitori în China. De când a izbucnit, de anul trecut, conflictul ce are ca motivaţie ranchiuna naţionalistă, ceea ce s-a-ntâmplat ieri, pe 27 iunie, anul acesta, fiind o nouă etapă, se pare că nu ultima, pierderile, din punct de vedere economic sunt destul de serioase. în total, acestea se ridică la peste 300 de milioane de euro, constructorii japonezi de automobile fiind obligaţi să-nchidă fabricile deschise-n China. Se pare, nefiind încă ceva sigur, că de câştigat de pe urma conflictului Senkaku au de câştigat Birmania şi Filipine, mai ales că filipinezii au promis avantaje fiscale japonezilor, dacă vin să deschidă fabrici de automobile. Subsecretarul de stat filipinez, din cadrul ministerului Comerţului, a declarat că nu vrea să profite de pe urma conflictului dintre China şi Japonia, precizând totuşi că aşteaptă cel puţin 15 investitori niponi. Şi Birmania a avut de câştigat de pe urma acestui conflict. Tokyo a şters trei din cele cinci miliarde de euro, datoria guvernului de la Rangun faţă de Japonia.
în timp ce chinezi şi japonezi îşi arătau pumnul unii altora, trei militante ale organizaţiei Femen, care au fost arestate în Tunisia şi condamnate la patru luni şi o zi de închisoare, cu suspendare, au fost eliberate, menţionând totuşi că paznicii foarte musulmani, revoltaţi, le-au scos în şuturi, din închisoare. Cele trei militante, două franţuzoaice şi o nemţoaică, acuzate conform legislaţiei tunisiene că au atentat la bunele moravuri şi la pudoare, fuseseră ţinute-n arest preventiv de pe data de 29 mai, avuseseră ideea de a prote-sta-n stradă, topless, în semn de solidaritate cu tunisiana Amina Sbui, şi ea membră Femen. Din închisoare, cele trei Femen au fost duse direct la aeroport şi expediate în Franţa.
Dar cea mai incredibilă ştire apărută în mass-media occidentală este cea referitoare la un articol apărut în prestigioasa revistă de ştiinţă „Surgical Neurology International”, unde neurologul italian Sergio Canavero a publicat un studiu în care argumentează că, din secolul al XXI-lea, va fi posibil transplantul de… cap. Deci, după transplantul de inimă, rinichi, ficat, acum va fi posibil să ne transplantăm şi capul, dacă trupul nu mai este în stare bună de funcţionare. Vă daţi seama ce se va-ntâmpla dacă fiecare lichea politică cu bani îşi va transplanta capul? în primul rând, va reuşi să trăiască mai mult decât oamenii simpli. Desigur, nu va deveni nemuritor, deoarece şi creierul are un anumit grad de uzură, dar de trăit va trăi mai mult. Realizaţi ce va fi dacă un Berlusconi sau un Băsescu ar putea să efectueze transplantul propriului cap pe un trup tânăr? Mai bine lipsă. Oricum, dacă ceea ce spune neurologul italian Sergio Canavero chiar este posibil, atunci legislaţia fiecărui stat va trebui să prevadă, să stipuleze delictul de port ilegal de… trup.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, în colaborare cu reprezentanții unei societăți…
