G8 a declanşat războiul împotriva Austriei şi Elveţiei

0 0

g8Luni şi marţi, conducătorii marilor puteri, membri ai G8 (Grupul celor 8) au dezbătut la Lough Erne, Irlanda de Nord, cele două subiecte care interesează, în prezent, guvernele lor: combaterea evaziunii fiscale şi conflictul sirian. Dacă, în ceea ce priveşte primul subiect, toată lumea a ajuns la un punct comun, în ceea ce priveşte problema siriană, nu. Astfel, s-a decis să fie luate la bani mărunţi societăţile multinaţionale şi registrele societăţilor offshore. Membrii Grupului 8, Statele Unite, Rusia, Japonia, Franţa, Germania, Italia, Anglia şi Canada au promis că vor pune la punct schimbul automat de informaţii. în final, cei opt au adoptat „Declaraţia de la Lough Erne”.
De asemenea, s-a hotărât schimbarea legislaţiei în probleme de fiscalitate pentru a fi mai uşor să se atace societăţile paravan, inclusiv cele cu sediul de tip cutie poştală. în ceea ce priveşte Europa, după discuţiile din Irlanda de Nord, Austria şi Elveţia au fost trecute oficial şi definitiv, cum se spune, cap de serie al paradisurilor fiscale.
De anul acesta, cele două state vor fi obligate să ofere datele necesare combaterii evaziunii fiscale. în ultima zi a discuţiilor, a fost prezentată aşa-zisa foaie de drum în patru etape ce va fi finalizată până la jumătatea lunii mai 2014. în ceea ce priveşte Siria, discuţiile s-au purtat în sistemul 1 + 7. Adică: Rusia se-căpăţânează să aprovizioneze cu arme guvernul Assad, iar restul de şapte membri ai G8 vor continua să susţină nu doar cu declaraţii de intenţii Opoziţia siriană.
Despre Turcia, este emoţionantă grija lui Erdogan de a nu ceda spre binele sănătăţii poporului ispitit de „binefacerile” consumului de alcool, dar şi spre binele financiar al clientelei partidului pe care-l conduce. Exact cum era pe vremuri, la noi, cuplul B. -T., cuplul turcesc B.-E., B fiind viceprim-ministrul Bulent Arinc, le-a spus supuşilor semilunii: „Ceea ce ne cere conştiinţa, dacă avem o manifestare ilegală, este s-o oprim. Poliţia noastră îşi va face datoria. Dacă nu este de ajuns, jandarmii îşi vor face datoria. Dacă nici aşa nu va fi de ajuns, vom folosi elemente din cadrul armatei turce”. Punct şi de la capăt cu… represiunea. Acum depinde din ce unghi se priveşte ilegalitatea. Din cel al lui Erdogan, protestatarii se manifestă ilegal. Din cel al protestatarilor, Erdoban şi „fratele” său de suferinţă politică, Bulent, se manifestă ilegal faţă de libertatea de exprimare. Va câştiga cel ce are armata de partea sa? Depinde după cum bate vântul interesului. Armata poate fi de partea Guvernului, dar, în ultimul ceas, depinde de semnalul venit din afară, amintiţi-vă România, de partea protestatarilor. Peste ocean, brazilienii suportă consecinţele protecţio-nismului impus de preşedinta statului Dilma Rouseff care a pus capăt miracolului economic din 2000. Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 şi Jocurile Olimpice din 2016, ambele evenimente sportive fiind găzduite de Brazilia, s-au dovedit până la urmă un abis ce-nghite banii statului, desigur în folosul la tot felul de şmecheri. Deja mass-media braziliană vorbeşte despre cheltuieli astronomice, remarcând că unele stadioane vor fi goale din lipsă de spectatori, iar altele din cauza preţului biletelor ce vor fi astfel inaccesibile celor săraci. A fost de ajuns să crească preţul biletului pentru deplasarea cu autobuzul cu 20 de cenţi brazilieni, echivalentul a 7 cenţi EU, ca lumea să protesteze. De fapt, preţul unui bilet pentru transportul în comun, în Brazilia, este cel mai scump din lume, iar condiţiile de transport, cele mai proaste. Din păcate, Dilma Rousseff a folosit, totuşi, acelaşi limbaj ca şi turcul Erdogan, când, referindu-se la protestatari, a spus că sunt nişte vandali, nişte beţivi. Normal, Erdogan apără interesele financiare ale membrilor partidului său, Rousseff, la fel, mai ales că Jocurile Olimpice şi Cupa Mondială la Fotbal sunt o afacere mai grasă decât parcul Gezi din Istanbul.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Canicula pune stăpânire pe Dâmboviţa

După zile întregi în care ploile şi-au făcut de cap în judeţul Dâmboviţa, iată că a venit rândul zilelor caniculare. În această perioadă temperaturi ridicate îşi fac simţită prezenţa, canicula instalân-du-se şi la noi în judeţ. Valurile de căldură pot afecta persoanele care se expun timp îndelungat la soare, dar […]