Egiptul, tot mai violent

0 0

Copii din raionul Stefan Voda la CaprioaraZiua de miercuria fost una de doliu şi masacru pentru egipteni, mai ales pentru adepţii lui Morsi. Poliţia a evacuat cu forţa pieţele Rabiya Al-Adawiya şi Nahda, din Cairo, ocupate de şase săptămâni de către islamiştii preşedintelui dat jos de la putere, Mohamed Morsi. Deşi actuala putere nu dorea ca operaţiunea de evacuare să se transforme într-o baie de sânge, totuşi au fost câteva victime.
Conform declaratiei lui Abderrahman Daud, unul dintre purtătorii de cuvânt, responsabilii cu mentinerea legăturii cu massmedia, în Rabaa, un alt loc unde s-au strâns să protesteze isla-miştii, au fost ucise cel putin 60 de persoane. Purtătorul de cuvânt al „Fraţilor musulmani” a declarat că tancuri au trecut peste islamiştii din Rabaa, fiind, în paralel, mitraliaţi din elicopterele ce treceau pe deasupra taberei.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Internelor a declarat că au fost arestate 200 de persoane, cele două pieţe din Cairo fiind sub control. Deşi au anunţat că i-au arestat pe toţi islamiştii ce protestau, unii au reuşit să treacă de cordon, fiind fugăriţi de poliţişti şi de tineri anti-Morsi. în plus, pentru a nu scăpa niciun protestatar islamist, din Cairo, Ministerul Transporturilor a suspendat circulaţia trenurilor, în Egipt. Oricum, noul guvern interimar nu s-a jucat. Conform mass-media occidentală, pentru evacuarea islamiştilor, pe lângă poliţişti, au mai fost folosiţi lunetişti şi elicoptere. De altfel, mulţimea strânsă ca la urs, să vadă cum sunt evacuaţi islamiştii, aplauda fiecare trecere de elicopter.
Desigur, islamiştii nu s-au lăsat duşi cu uşurelul din cele două pieţe. S-a lăsat cu ceva capete sparte. Conform AFP, în urma ciocnirii cu poliţia au murit 15 islamişti, iar conform celor declarate de „Fraţii musulmani” sute de islamişti au luat calea pradisului unde, conform credinţei, se-nghesuie să-i aştepte mii de fecioare. După cum se observă, raiul musulmanilor are aspect de bordel drept cuviincios. După evacuare, un buldozer blindat a curăţat locul de sacii de nisip şi palmierii doborâţi, aduşi de islamişti în cele două pieţe. Cu o seară înainte, nimic nu prevestea că islamiştii ce ocupaseră cele două pieţe vor fi violenţi. Totul avea aspect de „luna park islamic”. Mai mult chiar, spre seară, când este mai răcoare, cele două tabere, pro şi anti Morsi, au organizat un meci de fotbal ce s-a terminat la egalitate: 5 – 5. Oricum, plini de nervi şi de oftică, „Fraţii musulmani” iau chemat, ieri, pe egipteni să iasă în stradă pentru a opri masacrul.
Bilanţul zilei de ieri este contradictoriu. La sfârşitul zilei, AFP, cu toată interdicţia pusă jurnaliştilor de a pătrunde în cele două pieţe, a numărat 43 de cadavre. „Fraţii”, pentru a impresiona opinia publică, au numărat 300 de morţi şi 5.000 de răniţi. Posibil este o număratoare în stil Pristanda. Şefului Serviciului de ambulanţă i-au ieşit, la numărătoare, doar zece cadavre şi 98 de răniţi. Restul de cadavre, până la 43 sau 300, or fi luat-o la fugă, de frica poliţiei.
După ce au ocupat pieţele Rabiya Al-Adawiya şi Nahda, de unde au fost alungaţi, „Fraţii” s-au grăbit să ocupe cea de-a treia piaţă, Mohamed Mahmud, unde au dat peste poliţiştii ce i-a întâmpinat bucuroşi de oaspeţi cu gloanţe de cauciuc şi gaze… lacrimogene. Oricum, ieri, de atâtea gaze în pieţele Cairo, s-a lăcrimat la greu.
Pentru a evita alte adunări islamiste, prin alte locuri din Egipt, guvernul, până la noi ordine, a blocat circulaţia trenurilor. De asemenea, a fost blocată ieşirea şi intrarea în Cairo. Din nou, guvernul interimar a anunţat public că-i face răspunzători pe „Fraţii musulmani” pentru orice manifestare de violenţă şi urmările ei, iar Armata a promis că nu-i va urmări pe cei care-şi părăsesc de bunăvoie şefii islamişti. Cu toate acestea, islamiştii, indiferent în ce loc se mută cu cortul şi cămila, au de gând să ducă un război de uzură. Dar cel mai bine s-a văzut în orăşelul Bani Ahmad care este starea de spirit. Este o localitate jumătate islamistă, jumătate coptă. Şi unii şi alţii se acuză reciproc că vor să extermine prin incendii. Creştinii – pe musulmani, musulmanii – pe creştini. Egiptul a fost transformat de „Fraţi” într-o casă de nebuni. Ca şi-n Tunisia.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ni se întind capcane

Preot loan ŞTEFĂNESCU Oare cum se explică starea generală de nepăsare, punctată de episoade de mişcări agitate, incoerente, în care ne-am cufundat aproape toţi? Să fie vorba oare, de o împătimire a minţii şi a inimii de un idol al inimii care ne absoarbe şi ne depărtează de Dumnezeu? Ori […]