VIDEO. Târgurile tradiţionale de toamnă, de Sfântă Mărie Mică, vizitate de preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu

tutuianu la targPreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat, sâmbătă şi duminică, la mai multe evenimente ce marchează viaţa şi tradiţiile comunităţilor locale din Cornaţelu, Valea Mare, Brăneşti, Ocniţa şi Brezoaele. Alături de primarii din aceste localităţi, de prefectul judeţului – Victor Sanda, directori ai CJ Dâmboviţa şi de parlamentarii de Dâmboviţa, senatorii PSD Valentin Calcan şi Leonardo Badea, deputaţii PSD şi PC lonuţ Săvoiu şi Georgică Dumitru, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a vizitat târgurile tradiţionale de toamnă organizate de Sfântă Marie Mică şi, totodată, a inaugurat şi o serie de obiective importante pentru comunitatea din Valea Mare. Prima oprire a autorităţilor judeţene a fost, sâmbătă, la Cornăţelu, unde s-a sărbătorit a Vl-a ediţie a târgului tradiţional de toamnă de când la conducerea primăriei este Floarea Rădulescu, cunoscut fiind faptul că acest obicei datează în zonă de mai bine de 500 de ani. Adrian Ţuţuianu s-a arătat plăcut surprins de amploarea târgului ce reuneşte mii de vizitatori din zonă, dar şi din judeţele limitrofe. Pe durata a trei zile, oameni din zonă, din judeţ, dar şi din judeţele limitrofe vin să-şi vândă produsele sau să se aprovizioneze. Este un lucru bun faptul că la acest târg de toamnă producătorii vin să-şi vândă recoltele.
Investiţii realizate
pe Măsura 3.2.2
La Valea Mare, autorităţile judeţene, împreună cu autorităţile locale, au inaugurat o serie de investiţii realizate pe Măsura 3.2.2 ce includ asfaltarea a 4,3 km de drumuri comunale, săteşti şi laterale, 3,2 km de reţea de canalizare şi staţie de epurare, dotarea căminului cultural, precum şi înfiinţarea unui centru de zi pentru copii. Toate aceste investiţii au fost realizate în cadrul unui proiect integrat pe Măsura 3.2.2, prin Programul finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Planul European de Redresare Economică. Proiectul finanţat cu fonduri nerambursabile prin programul Naţional de Dezvoltare Rurală „Extindere reţea de canalizare cu staţie de epurare, modernizare drumuri comunale, înfiinţare centru de zi pentru copii din comuna Valea Mare” a avut o valoare totală eligibilă de 2.257.945 euro. Contribuţia autorităţilor locale a fost foarte mică, de 8 miliarde lei vechi. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prefectul judeţului – Victor Sanda şi senatorul Leonardo Badea l-au felicitat pe primarul Miu Ion Constantin pentru activitatea sa în slujba locuitorilor din Valea Mare: „Este o investiţie importantă, e meritul primăriei din localitate care a ştiut să gestioneze un proiect pe Măsura 3.2.2, moştenit cu mari pro-bleme de la fosta administraţie. Finanţarea acestui proiect este foarte mare, bani pe care noi nu reuşeam să-i strângem din taxe şi impozite nici într-o sută de ani. Este un moment de bucurie şi trebuie să-l felicităm pe primar pentru această iniţiativă. Sincer vă spun, când l-am auzit pe domnul primar prezentând obiective realizate, am crezut că suntem la un final de mandat de primar şi nu la un an şi jumătate de mandat. Suntem alături de cetăţenii din Valea Mare”, a declarat Adrian Ţuţuianu. „Vreau să vă spun că este foarte adevărat că omul sfinţeşte locul. Toate aceste investiţii au putut fi realizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi al parlamentarilor dâmboviţeni care au o implicare continuă în rezolvarea problemelor din Dâmboviţa. Îl felicit pe domnul primar că a ştiut să gestioneze foarte bine fondurile pe o perioadă de criză”, a afirmat prefectul. „Cunosc foarte bine problemele din judeţ şi vreau să vă spun că domnul primar a dat dovadă de implicare în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţii pe care o reprezintă. Am încredere că şi pe viitor domnul primar se va implica şi în alte proiecte de maximă importanţă pentru comunitate”, a declarat senatorul Leonardo Badea. Vizitele în teritoriu ale preşedintelui CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prilejuite de Sărbătoarea de Sfântă Mărie Mică, s-au încheiat duminică în comunele Ocniţa şi Brezoaele. Aici, au fost organizate mai multe acţiuni. La Ocniţa, locuitorii au serbat Ziua comunei, ocazie cu care s-au putut bucura de programul artistic pregătit de primărie şi de recitalurile unor artişti de marcă ai muzicii populare. Şi la Brezoaele, primarul Nicolae Tudorache a organizat Ziua comunei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Au dat cu sapa aproape degeaba!

In comunele din sudul judeţului a început culesul porumbului şi sunt semne că va fi o recoltă bună, peste media ultimilor ani. Este cultura preponderentă în judeţ, pe suprafeţe însumând peste 62.500 hectare, iar specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură au estimat că va fi obţinută o producţie medie de 4.300 […]