TRANSPORTUL DE PERSOANE, VERIFICAT DE POLIŢIŞTI

În perioada 1 – 24 august 2019, în cadrul acţiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, poliţiştii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 912 imobilizări de autovehicule. Poliţiştii au controlat 130.223 de autovehicule şi 89 de societăţi comerciale, fiind constatate 673 de infracţiuni (31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere şi 185 de alte feluri).
De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.
Totodată, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare.
În activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Controale privind indicatoarele laser

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitoare la accidentul suferit de un copil de 10 ani care a orbit după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la potenţialul pericol al acestor dispozitive existente pe piaţa din România, […]