Recomandările polițiștilor pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice

1 0

Polițiștii dâmbovițeni le reamintesc cetățenilor faptul că pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice pe trotuare este interzisă. De asemenea, este interzis să transportați pasageri pe trotineta electrică!

În circulația pe drumurile publice bicicleta/trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. De altfel, este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Polițiștii le recomandă participanților la trafic, pentru a evita să fie implicați în evenimente rutiere negative, să adopte un comportament responsabil, să manifeste o atenție deosebită la cei din jur și să execute fiecare manevră în condiții de siguranță, după o temeinică asigurare!

Nu vă deplasați cu bicicleta sau cu trotineta dacă ați consumat băuturi alcoolice. Alcoolul crește gradul de implicare în evenimente negative.

La data  de 24 ianuarie a.c., un bărbat de 26 de ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din Târgoviște, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se ușor.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Polițiștii dâmbovițeni au aplicat în ultimele 24 de ore, 230 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 65.745 de lei

202 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de efective de jandarmi, au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 14 evenimente, dintre care 9 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. […]