PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ

1 0

Sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalități Economice Dâmbovița au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt și în municipiul București.

Perchezițiile au fost efectuate la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane care ar fi atestat în fals că ar fi livrat mărfuri.

Reprezentantul unei societăți din orașul Găești este bănuit că ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de deșeuri feroase, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 9.286.354 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Teleorman și Olt, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, precum și al efectivelor din cadrul Gărzii de Mediu Dâmbovița.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, măsurile legale urmând a  fi dispuse după administrarea mijloacelor de probă necesare.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022. 

Guvernul României a aprobat miercuri prin H.G. nr. 974, acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022.  Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate, în cursul acestui an, de ploile abundente și fenomenele asociate acestora, respectiv alunecările de teren și fenomenele meteorologice deosebite, s-a […]