Partidul Asasinilor

Ţinând cont de faptul că massmedia românească, în general, şi cea locală, în particular, eludează dintr-o infatuare nejustificată subiecte care ar trebui totuşi să fie cunoscute, considerăm necesar ca cel puţin cotidianul nostru să le aducă la cunoştinţa creierelor ce încă fac eforturi de a gândi, deşi sunt tot mai obosite de trăncăneala cu sclipici ideologic a partidelor care s-au înscris în cursa cu obstacole, pentru prezidenţiale.
Deci, vinerea trecută, Anders Breivik, printr-o scrisoare adresată AFP-ului, anunţa intenţa sa de a integra sistemul democratic într-o nouă dimensiune politică, ceea ce în opinia sa ar permite poporului norvegian să evite începutul unei noi ere a barabariei. Dacă aţi uitat, Anders Breivik este cel care, în anul 2011, a ucis 77 de persoane, într-o singură zi. în scrisoarea adresată AFP-ului, Breivik garantează că a renunţat definitiv la orice manifestare violentă, mai ales la cea bazată… pe arme de foc. După cum spune, sufletul său de fost militant lăcrimează când îşi aduce aminte de masacrul pe care l-a produs în data de 22 iulie 2011. Trebuie să mai menţionăm că respectiva epistolă trimisă de Breivik are nici mai mult, nici mai puţin de 33 de pagini. Trebuie să reamintim că Breivik, în vârstă de 35 de ani, execută o pedeapsă cu închisoarea de 21 de ani. Pe undeva, este efectul democraţiei împinsă până dincolo de limitele acceptabilului, deoarece, în statul evreiesc antic, un individ ca Breivik ar fi fost executat în aceeaşi zi în care ar fi fost prins. Ar însemna să ne lansăm într-un comentariu pro şi contra pedeapsa capitală, dar, totuşi, dacă stai şi te gândeşti mai bine, este inadmisibil să-i dai unui asasin cu sânge rece doar 21 de ani de închisoare, în situaţia în care el a ucis 77 de persoane, în douăzeci şi patru de ore, majoritatea având vârsta între 16 şi 22 de ani. Dar, asta e democraţia de tip creştin, indiferent de nuanţa creştinismului care se practică în Peninsula Scandinavă. Pe scurt, poţi să omori câţi indivizi apuci, într-o zi, că te alegi doar cu câţiva ani de închisoare, după care ieşi bine mersi de după gratii şi, într-o ţară ca Norvegia, îţi mai găseşti şi un loc de muncă ca să nu crăpi de foame. Pentru a reveni înapoi în timp, atunci, pe 22 iulie, Breivik a detonat o bombă în apropiere de sediul guvernului din Oslo, ucigând dintr-un foc 8 persoane. Puţin mai târziu, considerând că nu şi-a făcut plinul, s-a dus în insula Utoya unde a mai ucis 69 de persoane, toate tineri militanţi ai Partidului Muncii din Norvegia, toţi cu vârsta până în 22 de ani. La vremea respectivă, el şi-a justificat asasinatele spunând că luptă împotriva multiculturalis-mului şi a invaziei musulmane, adăugând că în felul acesta vroia să apere Norvegia de invazia celor ce puteau să atace, la temelie, domocraţia ţării sale. După ce a stat câţiva ani la răcoare, Breivik se trezeşte din amorţeală, expediind masiva scrisoare în care spune că, după o îndelungă meditaţie, la umbra zidurilor puşcăriei, s-a convertit la sistemul democratic norvegian, fără a renunţa la lupta sa de purificare a poporului. Şi astfel, Breivik trânteşte vestea cea mare: de dincolo de gratii el va creea un partid fascist. De altfel, kilometrica scrisoare o semnează „Anders Behring Breivik secretar general al partidului şi candidat la funcţia de deputat din partea Partidului fascist norvegian şi al Ligii nordice”. Breivik mai precizează în scrisoare că nu trebuie să se facă nici-un fel de confuzie între fascist şi nazist. Breivik mărturiseşte că cei care i-au dat ideea de a creea un partid fascist norvegian sunt… grecii. Adevărul e că, la ultimele alegeri, partidul neonazist Zorii Aurii din Grecia a înregistrat o consistentă victorie ce i-a permis să ocupe câteva fotolii în parlamentul grec. Anul trecut, în mai, Anders Breivik a fost refuzat atunci când a făcut o cerere oficială prin care solicita permisiunea de a înfiinţa o asociaţie ce urma să servească de embrion pentru crearea viitorului partid fascist.
Legal, democraţia norvegiană nu interzice nici cel puţin unui deţinut de drept comun să creeze un partid politic. Spre deosebire de multe stat europene, în Norvegia deţinuţii, indiferent de natura infracţiunii, inclusiv crimă, îşi păstrează drepturile civice. Adică au dreptul să aleagă, să fie aleşi şi chiar să creeze un partid politic. Există totuşi o condiţie: orice norvegian care doreşte să înfiinţeze un partid politic trebuie să strângă cel puţin 5.000 de semnături necesare ca partidul său să fie recunoscut de către autorităţi şi să primească finanţare publică. în acest caz, Breivik nu a reuşit să îndeplinească pragul necesar de semnături. Se pare totuşi că Breivik are o anumită ţăcăneală deoarece, de dincolo de gratii, el a adesat un ultimatum ministrului norvegian al Justiţiei, acuzându-l că-i pune, în mod deliberat, beţe în roate. Realizând, cu toată democraţia lor foarte libertină, că Breivik continuă să fie un pericol public, autorităţile penitenciare au confiscat toate scrisorile al căror scop era strângerea de semnături pentru înfiinţarea noului partid fascist. Desigur democraţia e bună, are părţile ei frumoase, dar devine extraordinar de nocivă din momnetul în care, în numele ei, nu se văd totuşi limitele, nici necesitatea bunului simţ. Mass-media norvegiană nu face nici ea excepţia de la orientarea general europeană spre superficialitate şi scandal. în consecinţă, mai ales presa, a sărit cu gura pe administraţia penitenciarului Skien, unde este găzduit Breivik, acuzând-o că îngrădeşte dreptul la libră exprimare de care ar trebui să beneficieze ucigaşul celor 77 de norvegieni. în replică, directorul interimar al penitenciarului Skien a spus că este obligaţia sa de angajat al sistemului să cenzureze toate scrisorile susceptibile că incită la fapte criminale. Breivik nu este la prima sa provocare. De când a fost închis, cu regularitatea s-a plâns de condiţiile în care trăieşte. Ultimul scandal pe care l-a provocat, a fost în februarie anul acesta. Atunci a ameninţat că intră în greva foamei dacă nu îi sunt satisfăcute 12 cereri, printre acestea figurând şi dorinţa de a avea o consolă Play Station 3 care să înlocuiască pe cea pe care o avea deja, Play Station 2. în general, tămbălăul făcut de Breivik în închisoare nu a avut ecou în rândul populaţiei norvegiene care, deşi nu a uitat să comemoreze anual cele 77 de victime, preferă totuşi, din ce în ce mai mult, să-l dea definitiv uitării pe Breivik.