O zi a mai rămas și începe Festivalul BABEL, la Târgoviște

Date:

Festivalul BABEL începe sâmbătă, 3 iunie, la Târgoviște, este  organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte,  cu finanțare  de la PrimăriaTârgoviște.A ajuns la cea de a XI-a ediție, care se desfăşoară în perioada 3-11 iunie a.c.

Definit încă de la început ca o întâlnire a artelor, festivalul a aşezat în centrul demersului de alcătuire a programului din acest an, conceptul de FORME, elemente esențiale în procesul de creație.

Şi cu această ediție se adaugă un nou capitol în cartea invitaților de renume din întreaga lume.

Au fost invitate trupe de artişti de pe continentul european, din țări precum Franța, Italia, Belgia, Polonia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi de pe alte continente, din țări ca Japonia, Argentina, India, Coreea de Sud, Irak, China, sau Kazahstan, unii revin în festival, alții sunt la Târgovişte pentru prima dată. Se vor afla aici, alături de artişti vizuali, cineaşti, dansatori şi muzicieni binecunoscuți.

Invitați speciali sunt actorii Teatrului Academic Regional Donetsk din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, în martie 2022. La patru luni de la tragedie, actori ai teatrului distrus au creat la Ujgorod, unde s-au refugiat, spectacolul Strigătul Națiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în I. L. Caragiale: un bărbat transportat la spital

 Pompierii din cadrul Detașamentului Moreni au intervenit, joi, în...

Trei bărbați reținuți în Dâmbovița pentru evaziune fiscală și instigare la evaziune fiscală

Dâmbovița, 11 decembrie 2025 – Polițiștii Serviciului de Investigare a...