Ministerul Sănătăţii lansează noi achiziţii centralizate pentru medicamente necesare pacienţilor cu tuberculoză

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a aprobat demararea unei noi proceduri de achiziţie publică centralizată pentru cumpărarea a 26 de medicamente necesare pacienţilor cu tuberculoză.
Procedura de achiziţie centralizată se va finaliza cu încheierea acordurilor-cadru, pe o perioadă de 4 ani, între Ministerul Sănătăţii şi operatorii economici declaraţi câştigători în urma achiziţiei publice. Ulterior, contractele subsecvente ale acestora vor fi încheiate între unităţile sanitare care implementează Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi operatorii declaraţi câştigători.
Valoarea totală a achiziţiei este cuprinsă între 157.750.446 de lei şi 207.142.871 de lei. Fondurile necesare pentru încheierea contractelor subsecvente sunt asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin bugetul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei.
„Sistemul de achiziţii publice centralizate pe care l-am lansat în primul meu mandat, în 2016, ajută la o creştere a transparentizării procesului de achiziţii de medicamente esenţiale şi la realizarea de economii la bugetul de stat. Înainte, fiecare spital făcea achiziţii în baza unor estimări proprii, ceea ce lăsa loc pentru achiziţii directe prin contracte special făcute pentru cantităţi mici şi, totodată, existau mari diferenţe de preţ pentru acelaşi medicament între diferite spitale. Odată cu implementarea sistemului de achiziţie publică centralizată, acestea se fac de către Ministerul Sănătăţii, în mod transparent, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP. În urma licitaţiei se realizează un contract-cadru şi un clasament al furnizorilor în funcţie de condiţiile pe care le oferă, iar spitalele fac contracte subsecvente şi achiziţionează medicamentele de la furnizorul care are cea mai bună ofertă şi care-l poate livra. Prin acest sistem, numai pentru medicamentele antiretrovirale şi antitubercu-loase, s-au făcut economii la bugetul de stat deja de peste 30 de milioane de euro. Alte economii, de peste 28 de milioane de euro, s-au făcut prin acelaşi sistem la achiziţionarea de antibiotice”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acţiuni de intervenţie şi activităţi preventive ale ISU "Basarab I" Dâmboviţa, în ultima săptămână

În perioada 08 – 14 februarie 2021, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au intervenit la 50 evenimente: 14 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti, mijloace auto etc.), 13 acţiuni pentru asigurare zonă, 17 acţiuni pentru asistenţă persoane şi 6 […]