Jandarmii dâmboviţeni au sărbătorit de ziua lor, duminică, în Parcul Chindia, alături de sute de părinţii şi de copii care le-au putut testa echipamentele. Mascaţii, câinii, vehiculele de teren tip ATV şi UTV dar şi maşinile speciale au fost atracţiile principale pentru cei mici.
Câinii în acţiune, să-i prindă pe infractori, au atras privirile sutelor de prichindei iar la final după demonstraţiile făcute, au fost aplaudaţi la scenă deschisă. Cei mici nu se mai îndurau de câinii Jandarmeriei.
Şi jandarmii specializaţi în lupta corp la corp au făcut o scurtă demonstraţie de atac şi auto-aparare.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a desfăşurat în Parcul Chindia din municipiul Târgovişte această activitate dedicată sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie), ce a avut ca scop familiarizarea cetăţenilor, dar mai ales a tinerilor care doresc să îmbrăţişeze o carieră miliatră cu privire la rolul, atribuţiile şi misiunile Jandarmeriei.
Totodată, în cadrul acestei acţiuni a fost organizată şi o expoziţie cu fotografii reprezentative din activitatea
Average Rating
5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%
ISU "Basarab I" Dâmboviţa a intervenit în ultima săptămână la peste 60 de incendii de vegetaţie
mar apr. 2 , 2019
In perioada 25 – 31 martie 2019, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 89 de evenimente: 12 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti, etc.), 59 incendii de vegetaţie, 7 acţiuni pentru asigurare zonă, […]
