Depăşirea morţii. Un mort şi cinci răniţi, într-un accident pe DN 72 Târgovişte – Ploieşti, în localitatea I.L. Caragiale

0 0

accident ILCaragiale 025 răniţi şi un mort, acesta este bilanţul tragic al unui accident pe DN 72 Târgovişte -Ploieşti, în localitatea I.L. Caragiale. Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, coliziunea a având loc între un autobuz plin cu pasageri şi un microbuz transport marfă. În urma impactului, şoferul microbuzului a decedat, iar cinci persoane din autobuz au fost rănite. Trei dintre acestea au ajuns la spital cu ambulanţa şi SMURD-ul, iar două, cu maşina personală: „Pacienta este stabilă, conştientă, prezintă traumatism toracic şi traumatism la picior. Am transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale. Sperăm să fie bine”, a afirmat asistenţa de pe Ambulanţă. Pasagerii din autobuz ne-au declarat că totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă: „A intrat microbuzul în noi. Eram pe a treia banchetă, mergeam spre serviciu, la Ploieşti, şi s-a întâmplat nenorocirea. Totul a fost de moment. Şoferul nostru nu a mai putut face nimic. Cu toţii ne-am speriat. Impactul a fost puternic. Sunt lovită la picior”, a declarat o doamnă din microbuz. „Mergeam la serviciu şi ne-am trezit cu microbuzul în noi. Toţi pasagerii s-au speriat şi au intrat în panică”, a afirmat o altă victimă. „A intrat într-o depăşire neregulamentară microbuzul şi aşa a ajuns în noi. Şoferul microbuzului a murit pe loc. Eram mulţi oameni în autobuz, mergeam la serviciu”, a afirmat o doamnă. Şoferul microbuzului a intrat într-o depăşire neregulamentară, impactul cu autobuzul fiind frontal. Microbuzul venea dinspre Ploieşti, iar autobuzul era plin cu pasageri şi mergea la Parcul Industrial Ploieşti. A fost nevoie şi de intervenţia pompierilor de la descarcerare: „Am fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier ce a avut loc la Halta I.L. Caragiale. Când am ajuns la faţa locului, am găsit şoferul microbuzului încarcerat şi victime uşor accidentate în autobuz. După cum se vede, microbuzul s-a izbit frontal cu autobuzul şi intervenţia a durat aproximativ 20 de minute pentru a putea scoate şoferul decedat dintre fiarele contorsionate”, a declarat plt. major Ionuţ Cărpenaru, ISU Dâmboviţa. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz: „În această dimineaţă a avut loc un accident soldat cu decesul unei persoane şi cinci victime, pe DN 72 Târgovişte – Ploieşti, în localitatea I.L.Caragiale. În urma cercetărilor s-a stabilit că şoferul autoutilitarei a intrat într-o depăşire neregulamentară şi s-a izbit frontal de autobuzul care era cu pasageri. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul accident”, a afirmat cms. şef Ion Niculae, şeful SPR Dâmboviţa. Cele 5 victime sunt în afara oricărui pericol, însă toţi pasagerii din autobuz au tras o sperietură soră cu moartea. VIDEO

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MERGEM LA IAŞI! CS Municipal Târgovişte - CET Govora Rm. Vâlcea 3 - 0

Scurt şi la obiect. Astfel poate fi caracterizată victoria Târgoviştei în al doilea meci al play-off-ului din seria A2 Vest. Voleibalistele lui Alexandru luhasz a câştigat de fiecare dată în faţa tinerelor voleibaliste de la Râmnicu Vâlcea şi şi-au asigurat prezenţa în următoarea fază a competiţiei, respectiv barajul de promovare, […]