Controale, la farmacii

Date:

Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unitățile autorizate să deruleze activități cu medicamente stupefiante și psihotrope.

Colaborarea cu instituțiile abilitate în desfășurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate.

Încă din data de 18 septembrie a.c., inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalității eliberării medicamentelor care conțin oxicodonă și fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unități farmaceutice (farmacii) care efectuează operațiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă.

Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea și controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea și distrugerea medicamentelor stupefiante și psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienți ce nu le mai utilizează.

De asemenea, Ministerul Sănătății, în baza planului anual de inspecții, a demarat acțiuni de inspecție, anterior anchetei în cauză și care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecții va fi extinsă, în vederea asigurarii că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate.

În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății, în colaborare cu ANMDMR și cu alte instituții implicate în acest domeniu, va iniția un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activitățile cu medicamente psihotrope și stupefiante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni fac razii în  tot județul Dâmbovița 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița...

Stop traficului de persoane!O sesiune informativ preventivă dedicată asistenților maternali și minorilor 

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a...