Sancțiuni pentru fermierii care nu respectă angajamentele

Date:

Un nou sistem de sancțiuni se va aplica pentru fermieri, începând cu campania de plată care se află în curs la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Noile sancțiuni au fost publicate în Monitorul Oficial și vor fi implementate prin Ordinul MADR nr. 268/2025.

Sancțiunile se aplică tuturor fermierilor beneficiari ai plăților directe din Fondul european de garantare agricolă și beneficiari ai ajutoarelor naționale tranzitorii acordate de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, începând cu anul de cerere 2025, pentru care se constată neconformități în urma controalelor.  Fermierul nu va fi respins de la plată și nici nu va fi sancționat în cazurile de forță majoră și  circumstanțe excepționale, dacă a prezentat documente justificative în acest sens.

Foarte important, dacă suprafaţa determinată în urma controalelor în teren este mai mare decât suprafaţa declarată în cererea de sprijin/grup de plată, nu se aplică nicio penalizare, iar plata se calculează pentru suprafaţa declarată.

Sistemul de sancțiuni aplicabil pentru cererile de plată depuse de fermieri începând cu campania 2025, se stabilește ținând cont de următoarele 4 categorii de sancțiuni, care se aplică în următoarea ordine , la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancționare:

– sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor/sancțiuni administrative în ceea ce privește animalele declarate;

– Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor generale de eligibilitate;

– sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor;

– sancțiuni pentru nerespectarea condiționalității și condiționalității sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...