3 Decembrie – Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi

Date:

În data de 3 decembrie este celebrată Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, în judeţul Dâmboviţa această zi este marcată prin activităţi ce au ca obiectiv creşterea nivelului de acceptare în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, precum şi susţinerea drepturilor, a demnităţii şi bunăstării persoanelor cu dizabilităţi. Se doreşte, de asemenea, sensibilizarea comunităţii cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu diz-abilităţi în fiecare aspect al vieţii sociale, economice şi culturale. Cu această ocazie reamintim că în judeţul Dâmboviţa, 19278 persoane neinstituţional-izate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, din care 17719 adulţi şi 1559 copii. Pentru aceste persoane sunt oferite servicii specializate de recuperare, reabilitare, consiliere în cadrul centrelor destinate copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi din familie. În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi care beneficiază de măsură de protecţie specială, în cadrul Complexului de Sevicii Sociale Găeşti, în prezent sunt 52 copii, la Complexul de Servicii Sociale Târgovişte Floare de Colţ sunt 12 copii cu dizabilităţi, iar la Fundaţia Cara Bella Internaţional, 21 copii. În ceea ce priveşte măsura de plasament familial la rudă/nerudă, 38 copii au certificat de încadrare în grad de handicap, iar în plasament la asistent maternal profesionist se află 111 copii cu dizabilităţi.
În subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa funcţionează 3 centre pentru persoane adulte cud-izabilităţi: Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniţei (33 beneficiari în cadrul locuinţelor protejate şi 20 beneficiari în cadrul centrului de zi), Centrul de Servicii Comunitare „Floarea Speranţei” Pucioasa (42 beneficiari în cadrul locuinţelor protejate, 9 beneficiari în cadrul centrului de criză şi 20 beneficiari în centrul de zi), Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa cu 51 beneficiari, iarîn subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi a Primăriei Moreni, Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani-Moreni, care oferă servicii pentru 121 adulţi cu dizabilităţi.
La invitaţia Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte şi Teatrul Tony Bulan-dra, 60 copii cu dizabilităţi au vizionat în data de 03 decembrie 2019 un spectacol dedicat lor şi au primit cadouri din partea organizatorilor.De asemenea, în toate centrele pentru copii sau adulţi cu dizabilităţi se sărbătoreşte cu mese festive, jocuri, audiţii muzicale şi alte activităţi recreative, precum şi un spectacol susţinut de elevii Şcolii Bezdead şi Centrul Cultural Pucioasa şi o excursie la care participă 43 persoane adulte cu dizabilităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fraudele telefonice devin tot mai convingătoare, cum te poți proteja

În ultima perioadă, apelurile telefonice frauduloase au înregistrat o creștere alarmantă,...

Șoferiță prinsă beată pe străzile din Târgoviște

Un incident cu potențial tragic a fost evitat la...

Eroii nu se uită, jandarmii dâmbovițeni onorează sacrificiul celor căzuți pentru țară

 Cu prilejul Zilei Eroilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița...

Accident rutier în localitatea Viforâta,  o femeie a fost rănită

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...