ACŢIUNI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

Date:

Poliţia prin structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, a desfăşurat, în toată ţara, pe parcursul a două luni, acţiuni pentru protecţia mediului, în scopul prevenirii evenimentelor grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.Poliţiştii au indisponibilizat 442 de tone şi 78.000 de litri de produse de protecţie a plantelor.
Astfel, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei de agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor.
În urma controalelor efectuate la 1.202 agenţi economici, au fost constatate 208 fapte penale (dintre care 108 infracţiuni la O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 25 de trafic de substanţe toxice şi 23 de infracţiuni la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor).
În acest context, au fost dispuse măsuri de cercetare pentru 155 de persoane care, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea faptelor. Au fost indisponibi-lizate, în vederea confiscării, peste 440.000 de kilograme şi 78.000 de litri de produse de protecţie a plantelor.Pentru alte nereguli cu pericol social redus, au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 281.500 de lei.Poliţiştii de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase au acţionat împreună cu specialiştii ai altor instituţii cu atribuţii legale şi expertiză în domeniu (unităţi fitosanitare, Garda de Mediu, inspectorate teritoriale de muncă
etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

DÂMBOVIȚEANUL FLORIN TĂNASE SUNĂ ADUNAREA

FCSB a înregistrat un nou eșec în SuperLiga, al treilea din...

SORANA CÎRSTEA A PĂRĂSIT CONCURSUL DE DUBLU LA CINCINNATI

Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaia (România/Rusia) a fost eliminată, duminică, în...

CUM A FOST PRIMA ETAPĂ DIN LIGA A II-A

2 portari născuți în 2008 au debutat ca titulari în...