Potrivit administrației locale, în urmă cu 7-8 ani în această zonă nu existau investiții semnificative, însă în prezent proiectele realizate aici schimbă radical aspectul și funcționalitatea cartierului.

Printre investițiile finalizate sau aflate în derulare se numără un parc nou construit din fonduri europene, care oferă locuitorilor un spațiu modern de recreere, dar și modernizarea bulevardului la patru benzi, cu parcări amenajate, rețea de canalizare și iluminat public modern.
Tot în această zonă au fost dezvoltate locuințe ANL destinate tinerilor, iar proiectele de infrastructură și investițiile publice sunt completate de obiective importante aflate în curs de realizare. Unul dintre acestea este stadionul aflat în construcție, precum și reabilitarea fostei Școli de Cavalerie, proiecte realizate cu sprijinul Consiliul Județean Dâmbovița.
De asemenea, în zonă funcționează sau sunt în curs de dezvoltare un centru comercial și sediul Registrul Auto Român (RAR), investiții care contribuie la creșterea atractivității și a potențialului economic al zonei.
Autoritățile locale spun că proiectele nu se opresc aici, iar Bulevardul „Regele Ferdinand I” este în continuare o zonă strategică pentru dezvoltarea municipiului, urmând să fie implementate noi investiții în perioada următoare.