
Naționala feminină de volei feminin a României a fost învinsă, cu scorul de 3-1, de Turcia, în meciul de deschidere al Grupei D a Campionatului European, serie găzduită de BTarena din Cluj-Napoca.
Partea pozitivă și pe care se poate construi pentru meciurile viitoare este reprezentată de primul set, câștigat de fetele noastre cu 2523, după ce au condus în cea mai mare parte a lui. Apoi, a fost urmat scenariul cunoscut deja în volei, în care echipa favorită își revine din pumni după ce pierde setul de debut și nu-i mai lasă nici o șansă adversarei mai slab cotate, care deja plutește pe aburii victoriei din primul set.
De la românce s-au remarcat Alexia Căruțașu, autoare a 17 puncte și Adelina Ungureanu, cu 12. Celelalte puncte au fost realizate de Rodica Buterez (8), Petruța Orlandea (4), Denisa lonescu (4), Adriana Matei (1) și Diana Balintoni (1).


