Prosperitatea României, franjuri

Dezvoltarea economică a României bate pasul pe loc. A trecut o lună deja de când noul val de scumpiri a dat peste cap firavele speranţe de prosperitate. Puterea de cumpărare a monedei naţionale nu s-a redresat nici cel puţin în limitele asigurării unui lamentabil, totuşi, trai decent. Valul de scumpiri i-a lovit puternic pe români şi aceasta în condiţiile în care bugetarii abia revin la salariile din 2010, iar angajaţii companiilor de stat dar şi cele câteva milioane de români care lucrează în mediul privat nu pot spera la creşteri salariale. Efectele inflaţiei, ale recesiunii, au făcut praf şi pulbere capacitatea mediului privat de-a asigura, în plan economic, cât de cât un minim acceptabil de confort financiar al angajaţilor. Practic, toţi românii, indiferent de nivelul profitului personal de care au parte, în urma activităţilor efectuate, se zbat să rezolve problemele economice de care se izbesc lună de lună. Pe scurt, progresul economic general este doar teoretic, nu şi practic. Singura veste oarecum bună, la începutul acestui an, a fost creşterea cu 4% a pensiilor şi o mărire a salariului minim pe economie. Dar ce faci, în viaţa de zi cu zi, cu o creştere a pensiei cu 4% sau cu o mărire mai mult simbolică a salariului minim? Pentru a asigura creşterea pensiei ai nevoie de români activi social, dar de unde atâţia români activi, dacă suntem grav deficitari la numărul locurilor de muncă, a cărui ritm de scădere a fost depăşit doar de ritmul mortalităţii în rândul populaţiei? De unde creşterea salariului minim, dacă mediul privat este sufocat de taxe, de impozite? Se va ajunge ca şi reprezentanţii mediului privat să stea la coadă cu sufertaşul pentru hrana zilnică? În România contemporană orice este posibil. Anul acesta, ca preţ, energia electrică +10%, gazele naturale + 10%, ţigările +50 de bani, cafeaua +2 lei, taxa auto, obligatorie sub altă formă, taxele şi impozitele locale, cu 16%, cu menţiunea că această din urmă creştere este opţională pentru primari, care, oricum, până la urmă, vor da din colţ în colţ şi tot se vor apropia de nivelui celor 16%, accizele la benzină, motorină cresc. Deci, cele 4% la sută, creşterea pensiilor şi mărirea salariului minim, cum spune ironic românul, vor fi o frecţie la piciorul de lemn.
Practic, nu teoretic, prosperitatea economică generală a românilor este asigurată de cei ce muncesc în spiritul respectării, nu fentării legilor ce coordonează economicul şi latura fiscală ca modalitate reală de existenţă prosperă a statului. Dar gradul de prosperitate, după care tot oftăm, depinde o perfecta coordonare şi stimulare, tot economică, a unor sectoare de activitate precum sănătatea, învăţământul, justiţia. Nu poţi avea o populaţie prosperă, deci un stat prosper cu români bolnavi, agramaţi, coruptibili. Domenii de activitate precum sănătatea, învăţământul, justiţia nu pot produce efectul de prosperitate, în timp, asupra populaţiei dacă sunt afectate de ingerinţa politicului ce a devenit mai mult o afacere personală, decât una naţională. Alt aspect: un popor prosper este cel ce are o agricultură prosperă şi performantă. Este adevărat: totul porneşte de la bani. Dar nu poţi face bani dacă nu ai capacitatea fizică şi intelectuală de a-i face. Pentru a atinge performanţă prosperităţii economice, individul trebuie să se hrănească. Un adevăr banal, dar dureros. Efectele negative se vor vedea în scurt timp, mai ales că agricultura românească este devansată de importul masiv de produse agricole. Astfel, populaţia României va fi cu 4 milioane de locuitori mai mică în anul 2060. Practic, circa 20% dintre români vor dispărea. Cu ce forţă de muncă vom mai asigura prosperitatea României, a cărei populaţie a fost deja mutilată de valurile succesive de plecări în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă, oricât de umilitor ar fi acela? Dar revenim la o problemă veche de 23 de ani: mediul privat. Ieri, şeful misiunii FMI, Erik De Vrijer, a punctat: „Guvernul poate mări eforturile de a trage fonduri UE pentru infrastructură sau alte proiecte, care înseamnă fluxuri de capital gratis. Ar trebui să punem mai multă prioritate şi mai multe resurse pentru atragerea fondurilor UE, dar nu e suficient, mai ales că în trecut eforturile de absorbţie au fost dezamăgitoare”. Tot Erik De Vrijer sugerează soluţia pentru redresarea economică a României: „Există o serie de prejudecăţi faţă de privatizare în România (…) Există ideea că o companie privată urmăreşte doar profit şi că nu vor face investiţii. Dar, sunt o serie de privatizări de succes în România, de exemplu Petrom, care investeşte mult şi este cel mai mare contribuitor la buget. La Hidroelectrica, chiar şi administratorul judiciar a făcut deja lucruri bune. Trebuie şi management privat”. Mai trebuie comentat? Nu prea. Adevărul este că va exista management privat românesc, când nu vor mai fi discursuri electorale populiste, iar justiţia şi economia vor fi degrevate de traficul de influenţă.