În prag de sărbători, pompierii dâmbovițeni au aflat despre situația unei familii nevoiașe din comunitate și au hotărât să ofere o mână de ajutor, așa cum au făcut și în trecut.
Salvatorii s-au mobilizat oferind cu emoție și lacrimi în ochi haine, alimente și dulciuri unei familii din comuna Bărbulețu, județul Dâmbovița, surprinzându-i pe copiii care nu se așteptau să aibă un Crăciun fericit!
Gestul pompierilor le-a adus un zâmbet și speranța în ochi.
Un „mulțumesc” spus din inimă le-a reamintit salvatorilor că totul devine posibil atunci când ai alături oameni cu inimi mari.