Nu este nevoie de salarii mărite, ci de mărirea puterii de cumpărare

După cum reiese din postarea de ieri a site-ului „Realitatea.net”, potrivit platformei „monitorul social”, valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, calculat în septemrie, pentru o familie de patru persoane este de aproape 7 mii de lei pe lună, iar pentru o familie de doi adulţi şi un singur copil, câştigul ar trebui să ajungă la aproape 6 mii de lei lunar. Dacă vorbim despre un singur adult, pentru un trai decent i-ar trebui doua salarii minime pe economie, adică aproape trei mii de lei, lunar.
Luna trecută, Parlamentul a adoptat o lege conform căruia coşul lunar pentru un trai minim decent reprezintă principalul element de fundamentare a salariului minim pe economie şi a politicilor salariale. Legea a fost trimisă spre promulgare preşedintelui, care are la dispoziţie 20 de zile de la primire pentru a o promulga.
Tot ieri, Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, a avut o întrevedere, cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, privind procedurile pentru creşterea salariului minim pe economie. Acesta a declarat că motivele care i-ar împinge pe sindicalişti să recurgă la acţiuni de protest ar fi nivelul salariului minim şi lipsa puterii de cumpărare.
reluăm întrebarea: de câţi bani este nevoie ca să ai impresia că poţi avea un trai decent? în primul rând, este nevoie de transformarea fundamentală a conţinutului uman-politic al Parlamentului. Selecţia trebuie foarte dur făcută, deoarece, actualmente, clădirea este populată cu o majoritate zdrobitoare de papagali, cim-pazei, şerpi, vulpi, câini maidanezi, hipopotami şi o serie impresionantă de nevertebrate. în al doilea rând, nu trebuie mărite pensiile şi salariile, sub diferite forme, inclusiv cele cunoscute sub denumirea de speciale, ci trebuie mărită puterea de cumpârare a individului. Cum se poate mări puterea de cumpărare a individului? O, foarte simplu. în primul rând, organele de control şi anchetă chiar să stârpească evaziunea fiscală şi munca la negru, două fenomene socio-economice ce sufocă puterea de cumpărare şi determină guvernul impotent să ia şapte piei de pe spinarea contribuabilului, fie el privat sau bugetar. în al treilea rând, să se mai reducă numărul intermediarilor care s-au înmulţit precum căpuşele, aceştia umflând artificial şi nejustificat preţurile la produse pe care ei doar le iau la preţ de nimic, de la producător şi le vând la preţuri ce aduce omul simplu, de cum intră în pieţe sau magazine, în situaţia de a fi bolnav perpetuu de impotenţă financiară. în al patrulea rând, să se termine definitiv cu mentalitatea că este nevoie să dai şpagă pentru orice, chiar şi pentru a deschide o uşă. Acestea ar fi, în linii mari, cauzele ce duc la micşorarea puterii de cumpărare a ficăruia dintre noi, că suntem deştepţi sau nu.
întrebarea finală este: politicienii actuali sunt capabili să facă ce este cu adevărat necesat pentru a creşte puterea de cumpărare a omului simplu. Deocamdată, cum ajung la putere, clămpănesc doar despre greaua moştenire şi despre gaura din buget, deşi creierul lor cu aspect de şvaţer este o imensă gaură ce concurează gaura de canal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TÂRGOVIŞTEANUL VLAD E DE NERECUNOSCUT

Andrei Vlad spune că şi-a schimbat atitudinea în ultima perioadă, a început să fie mult mai serios la antrenamente şi rezultatele au început să se vadă. Andrei Vlad a fost considerat un mare talent al generaţiei sale, dar tânărul portar venit de la Craiova a avut evoluţii dezamăgitoare. De mult […]