În calitate de preşedinte al Organizaţiei PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu a declarat că grupul liberal din Consiliul Local Municipal nu va susţine acordul între primărie şi AITT, propus de majoritatea PSD, atâta timp cât nu vor fi primite toate informaţiile solicitate cu privire la „aspectele care ridică anumite semne de întrebare”.
Şeful PNL Târgovişte întreabă, prin intermediul unui comunicat de presă, de ce „acordul prevede ca Primăria să cumpere autobuze din parcul AITT, învechit şi neadaptat cerinţelor unui transport public modern” şi solicită explicaţii privind plata echivalentului a jumătate de million de euro, reprezentând contravaloarea diferenţei dintre valoarea impusă a a biletului şi preţul real al călătoriei. Nu în ultimul rând este vorba despre schimbul de terenuri şi imobile propus între Municipiul Târgovişte şi AlTT, liberalii solicitând să le fie prezentate rezultatele expertizei.
Liberalii nu susţin acordul dintre Primăria Târgovişte şi AITT dacă nu primesc clarificările solicitate
Date: