Pentru a justifica şi explica situaţia dezastruoasă a unei ţări, sub aspect economic sau financiar, depinde de un ghiul de abordare, nu este realist să dăm vina doar pe factorul mentalitate, deoarece acesta este rezultatul, în timp, a unei experienţe rezultate din suma evenimentelor istorice nefaste care au modelat un tip propriu de psihologie a maselor care şi-a lăsat o puternică amprentă asupra… produsului social denumit mentalitate. în plus, totul depinde şi de factorul aleatoriu al învecinării cu alte popoare. Din punctul acesta de vedere, pe parcursul trecerii subiective şi obiective a timpului istoricităţii unei naţiuni, putem spune că românii au avut mai mult parte de momentele istorice de ghinion, decât de cele faste. De exemplu, în Europa, primele structuri primitive ale revoluţiei industriale apar în Ţările de Jos, la sfârşitul secolului al XVII-lea, extinzându-se în secolul al XVIII-lea în Franţa şi statele germane din perioada barocului, pentru a atinge maximum dezvoltării în Anglia victoriană a secolului al XIX-lea şi apogeul în America de Nord a secolului al XX-lea, ceea ce va conferi Statelor Unite statutul de jandarm al lumii. Desigur, mai contează şi poziţia geografică, statele menţionate aflându-se la ceea ce putem numi punctul final al traseelor pe care s-au deplasat popoarele migratoare, care de regulă au fost devastatoare. Dacă observaţi cât de cât cu luciditate evoluţia economică a popoarelor europene, veţi observa că nivelul lor intern de viaţă socială, începând cu anul 1492, ce marchează momentul Cristofor Columb, începe să fie caracterizat de apariţia tot mai masivă a emigrării, aceasta din urmă fiind determinată nu doar de descoperirea treptată a celor două Americi, dar şi de existenţa barajului otoman care a blocat accesul liber spre Orient, afectând, financiar vorbind, acumularea de profit.
Dar, revenind la abordarea tragicului destin balcanic al românilor, sub aspect economic şi financiar, se constată că aceştia au fost şi sunt cel mai ghinionist popor, deoarece au avut, involuntar, nefastul rol istoric, împreună cu sârbii, grecii, macedonenii, albanezii şi bulgarii, de tampon politic şi economic între musulmanii Orientului Apropiat şi creştinii Occidentului. Oprirea definitivă a cuceririi Europei de către musulmani, cu toate implicaţiile economice şi financiare pentru Creştinătate, se datorează ibericilor care au declanşat Reconquista ce s-a-ntins pe o perioadă destul de lungă, din 718, după unii istorici, din 722 până în 1492, ceea ce a permis finanţarea expediţiei transoceanice a lui Columb, austriecilor care au făcut faţă cu brio celor două asedii ale Vienei, efectuate de turci, în 1529 şi, din motive economice, 1683 şi popoarelor balcanice, printre care şi românii, care a trebuit, până în 1919, timp de câteva secole, să suporte povara economică a nevoilor Imperiului Otoman, ceea ce a produs stagnarea progresului lor economic, implicit social. Dar, ceea ce a salvat identitatea etnică, iar din secolul al XVIII-lea identitatea naţională şi precarul statut economic al popoarelor balcanice, a fost unitatea de credinţă, prin aceasta din urmă înţelegând credinţa creştină de rit ortodox, exceptând croaţii, de rit romano-catolic.
Amanta FMI
Dar, revenind cu abordare economică, la vremurile actuale, constatăm că Europa de Vest şi Statele Unite nu se mulţumesc doar cu dominaţia politică sau culturală. Vor să domine şi financiar, respectiv economic. După dezastrul produs de cel de-al Doilea Război Mondial, ca să fie sigure că nu mai scapă din frâu lumea, din punct de vedere economic şi, desigur, financiar, Statele Unite pe care, de fapt, Anglia şi Germania sunt cele care au scos-o definitiv în lume, creează în 22 iulie 1944, la câteva luni după sinuciderea lui Hitler, la Bretton Woods în New Hampshire, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare (BIRD). Iniţial, FMI avea rolul şi obligaţia de a crea şi menţine un context favorabil dezvoltării comerţului mondial distrus de războiul mondial şi să acorde împrumuturi ţărilor aflate în dificultate financiară, neputând singure să-şi revină pentru refacerea activităţii industriale de producţie şi revigorarea activităţii comerciale, adică a celor două principale activităţi de care depindea modificarea pozitivă a standardelor existenţei sociale. în 1976, adică la treizeci şi unu de ani după înfrângerea Germaniei naziste, când viaţa economică internaţională a reintrat definitiv în normalitate, au fost semnate acordurile de la Jamaica prin care a dispărut sistemul de schimburi fixe, iar FMI nu a mai fost obligat să garanteze stabilitatea nivelului de schimb în limita de 1%. Astfel, din 1976, FMI nu a mai fost o instituţie bancară ce acorda bani pentru stimularea dezvoltării economice a unui stat, fără să se amestece în treburile interne ale acestuia sau să-i ordone ce politică socială să adopte. De data aceasta, după acordurile de la Jamaica, FMI va acorda împrumut, adică va vinde valută, doar condiţionat. Concret, un stat, dacă vrea să primească împrumut de la FMI, trebuie să accepte necondiţionat aşa-zisele ajustări structurale impuse de FMI, mai pe înţelesul tuturor durele reforme economice ce înseamnă, în planul concret al vieţii de zi cu zi, şomaj şi reduceri de salarii, singurele metode sigure şi verificate prin care FMI îşi poate recupera banii plus profitul. Ceea ce este interesant este faptul că banii împrumutaţi provin dintr-un fond comun pe care FMI l-a constituit din cota parte a contribuţiei în bani a fiecărui stat membru FMI. Trebuie precizat că FMI are 185 de state membre, iar cota parte de contribuţie a fiecărui stat depinde de importanţa relativă pe care acesta o are în cadrul economiei mondiale. Cu alte cuvinte, românii nu au niciodată cum să ştie cine a contribuit la constituirea sumei ce le va fi împrumutată. în plus, împrumutul nu le va fi acordat decât după ce guvernul lor nu va garanta că statul român român este solvabil, deoarece, în caz de insolvabilitate, există riscul nedorit de declanşare de criză economică în statul sau statele ce acordă banii necesari împrumutului. Partea, nu proastă, ci urâtă a lucrurilor este faptul că fostul guvern Boc nu a explicat cinstit şi corect cum stă treaba cu necesitatea luării şi rambursării împrumutului, preferând o politică socială având ca subiect diferenţierile de salarii şi de pensii. în felul aceasta, nu numai că a prostit masele, dar a şi reuşit să învrăjbească categoriile sociale până la limitele suportabile ale urii, ceea ce i-a permis să opereze liniştit tăierile de salarii, ajustările de pensii şi concedierile masive de bugetari ce a produs direct concedieri şi în mediul privat, scăzând astfel puterea de cumpărare şi blocând parţial activitatea de producţie. Adică, cum spune românul: din lac în puţ.
Scăpat de sub control
Desigur, şi FMI are propia sa politică de manipulare a maselor, dar în 2010 prin Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff („R & R”), profesorii specializaţi în predarea economiei, la Harvard, situat la Cambridge, Massachusetts, foşti angajaţi FMI, s-a sărit calul. Când anul acesta guvernul Obama a constatat că articolul de spe-cialiate în care se specula relaţia dintre PIB şi nivelul de 90% din PIB al datoriei publice, al celor doi, punea în pericol stabilitatea economică a Statelor Unite, neputând ataca pe faţă propria sa creaţie scăpată de sub control, adică FMI-ul, i-a scos la interval pe Thomas Herndon, Michael Ash şi Robert Pollin, cei trei profesori specializaţi în economie, de la UMass Amherst care i-au făcut praf pe cei doi de la Harvard. Reacţia a fost că mediile economice şi financiare din Statele Unite au dat în clocot, fiind împărţite în adepţii Harvardului şi cei ce fac de doi bani venerabilul centru universitar. Dar atâta vreme cât guvernul de la Washington a putut opri la timp un posibil dezastru economic care l-ar fi dărâmat financiar după dezastrul din Irak şi Afganistan, puţin i-a păsat că universitarii se ciartă ca chiorii.
Partea proastă este că ceea ce au debitat şi publicat Reinhart et Rogoff de la Harvard, că pentru ţările unde datoria publică trece de 90% din PIB, creşterea economică ar fi de -0,1%, agravează şi mai mult situaţia internă, permiţând guvernelor corupte din aceste state să aplice programe sociale care sporescc gradul de sărăcie al populaţiei, fără să afecteze profitul clientelei. Cu toate aceste, cei trei de la Universitatea din Massachusetts, Amherst Thomas Herndon, Michael Ash şi Robert Pollin, folosind exact aceleaşi date şi exemple oferite de harvardieni, au demonstrat că nivelul de creştere economică poate fi de 2,2%, dar cu o condiţie: să scadă în paralel procentul corupţiei şi al populis-mului demagogic.
Acum, după ce a mai fost lămurit un aspect din activitatea FMI-ului, ce seamănă izbitor cu cea a păianjenului, facilitată şi de incompetenţa morală a unor politicieni ce pot să se ia de mână cu unii specialişti a căror cunoaştere a realităţi economice stă sub semnul precarităţii şi să se arunce în cap de la, cel puţin, etajul zece al vieţii sociale, deci acum, putem recurge la simplitatea curată a gândirii celor anonimi, conform căreia cei orbi din naştere sau de pe urma unui accident, dacă cred sincer în Dumnezeu, văd suferinţa din sufletul oamenilor, în comparaţie cu cei ce au vederea bună, dar, orbiţi de lăcomia de bani şi poftă de putere, nu văd suferinţa din sufletul celor mulţi. Din nefericire, mulţi dintre politicienii de după ’89 au orbit definitiv, iar românii bâjbâie prin bezna economică ce le-a cuprins ţara. Oricum, deocamdată, destinul economic al României seamănă cu al unei corăbii ameţite de o furtună pe mare.
Related Posts
Add A Comment