Datoria morală (2) Paideuma dâmboviţeană

Există o vorbă pe care evenimentele istoriei contemporane au demonetizat-o: omul sfinţeşte locul. Există oameni care, prin ceea ce au realizat, au reuşit să dea o identitate culturală proprie spaţiului dâmboviţean. Nu ne referim la funcţionarii publici, nici la politicieni, nici la lipitorii de afişe sau la cei care, stând în culisele spaţiului electoral, fabrică promisiuni. Ne referim la acei oameni cărora trebuie simbolic să li se arate aprecierea şi recunoştinţa, deoarece prin ei spaţiul cultural dâmboviţean nu va pieri niciodată. Indiferent ce spun unii sau ce gândesc alţii, indiferent că motivaţia lor este de natură exclusiv egoistă, niciodată altruistă, consider că trebuie să menţionăm câteva nume: loan Viştea, George Geacăr, Ion lancu Vale, Virgil Bănescu, Romulus Gandy Geor-gescu, Grigoe Grigore, Ion Mărcu-lescu, Eus Platcu, Dan Gâju, loan Vişan, loan Ştefănescu, Mircea Rîbinschi, Ştefanis Lupu, Dan Ţopa, Mihai Şerbănescu, Corneliu Drăgan, Tiberiu Cercel, Dan Mărgărit, Ştefan Ion Ghilimescu, Tudor Cristea. Sunt oameni cărora primarul municipiului Târgovişte, inclusiv consilierii săi, ar trebui să le arate, aşa cum deja am spus, preţuirea la modul simbolic. Primăria ar trebui să găsească puţin timp pentru a propune şi adopta ca cel puţin unele străzi ale Târgoviştei să le poarte numele. Dacă acest lucru este prea dificil din punct de vedere intelectual pentru funcţionarii primăriei, atunci ar trebui cel puţin ca, până le expiră mandatul, să propună, să adopte o hotărâre prin care pe una din aleile Parcului Chindia sau ale Parcului Mitropoliei să fie puse busturile acestor oameni care alcătuiesc paideuma dâmbovi-ţeană. Străzile unui oraş sunt asfaltate de n ori de fiecare primar. Este un lucru banal, dar să creezi o alee cu busturile celor care sunt reprezentativi pentru cultura dâmboviţeană nu este la îndemâna oricui şi-i poate asigura respectivului primar un loc în galeria oamenilor care au apreciat spiritualitatea locală. Politicienii sunt într-o oarecare măsură precum banii pe care îi distribuie clientelei lor: vin şi se duc, nimeni ne-maiamintindu-şi de ei peste zeci şi zeci de ani, dar cei ce creează rămân, indiferent de vremurile şi orientările politice ale momentului.
Veţi spune că nu s-a obişnuit aşa ceva până acum, că este irealizabil. Nicio problemă. Numai minţile pătrate se pot pune de-a curmezişul. Realitatea este că ceea ce era de neconceput până acum poate fi realizabil, dacă se trece peste barierele de gândire. Un primar nu trebuie să asfalteze doar străzi. El trebuie să creeze şi un bulevard sau o alee a respectului în timp faţă de cei ce trebuie recunoscuţi ca valori încă din timpul vieţii. Prin asta, primarul are o şansă în plus de a nu mai fi dat uitării. Pentru unii, o fantezie, dar o idee realizabilă – dacă se renunţă la frica provincială de a se ieşi din rutina gândirii.