Antreprenorii solicită introducerea modalităților de plată electronice la toate instituțiile publice

Date:

Cu prilejul ședinței de luni, 22 aprilie, a Comisiei de Dialog Social, întrunită sub conducerea Prefectului Claudia Gilia, Oana Voicu, vicepreședinte  al Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița, a venit cu o solicitare pertinentă, care vizează îndreptarea unei situații anacronice. Sunt încă instituții care nu dispun de infrastructura necesară încasării unor taxe ori a contravalorii serviciilor oferite, motiv pentru care contribuabilii sunt puși pe drumuri, uneori pentru sume derizorii. Oana Voicu a depus și informare prin care scoate în evidență dubla măsură în relația dintre stat și contribuabil: administrația publică cere de ani de zile  companiilor private să fie dotate cu  POS-uri, să accepte carduri la încasare iar multe instituții „expediază” plătitorul de taxe la CEC, Primărie sau Poșta Română pentru a achita taxe de câțiva lei!

Stimată Doamnă Prefect,

 În calitate de vicepreședinte  al Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Dâmbovița, doresc să vă transmit doleanța antreprenorilor din patronatul nostru cu privire la necesitatea achitării taxelor, impozitelor, etc datorate instituțiilor publice prin mijloace de plată electronice.

Având în vedere evoluția tehnologică, existența programelor de digitalizare și dorința contribuabililor persoane fizice sau juridice de a îmbunătăți accesibilitatea și eficiența serviciilor oferite, considerăm a fi obligatoriu pentru instituțiile publice existența posibilității de a  încasa serviciile prin plată card sau transfer bancar.

Ne este destul de stranie situația în care administrația publică cere companiilor private să fie dotate cu POS-uri, să accepte carduri la încasare și asta nu de acum ci,  de mulți ani de zile în urmă și în schimb, să mai existe instituții în care să fii expediat pe la CEC sau Primărie ori Posta Româna pentru a achita taxe de câțiva lei.  Vorbește Guvernul de diminuarea cash-ului în piață însă, instituții ale sale nu acceptă plăți electronice !

Un bun exemplu de sprijin atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice este platforma ghișeul.ro. Prin intermediul acestei platforme există posibilitatea de a plăti taxele într-un mod simplu, rapid și sigur, contribuind astfel la simplificarea procesului birocratic. În acest moment pe platforma ghișeul.ro sunt înrolate ANAF, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Dâmbovița, primăriile din județ și Inspectoratul Județean în Construcții. Considerăm că nu este nimic dificil în a se înrola și alte instituții publice pe această platformă dacă nu doresc să-și dezvolte propriile sisteme de încasare online dar, probabil este nevoie de o încurajare din partea Instituției Prefectului, a Guvernului României.

Am speranța că ne susțineți în acest demers și că o să încurajați instituțiile restante la tehnologie să ajungă în anul 2024.

Cu deosebită stimă,

Oana Voicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Ziua Poliției va fi sărbătorită în Piața Tricolorului din Târgoviște

Pe 22 martie 2025, IPJ Dâmbovița organizează un eveniment special cu...

Accident rutier produs în orașul Găești, motociclist rănit și transportat la spital 

 Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați...

Descinderi ale polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,...

 NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE!

Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de...