Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 71 de ani, din comuna Perșinari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721, în afara localității Văcărești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un stâlp.
În urma impactului, pasagera autoturismului, de 55 de ani, a fost rănită, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


