Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost în mijlocul cetățenilor, la Târgul de Florii de la Voinești

Date:

Târgul de Florii de la Voinești este  o tradiție păstrată cu sfințenie de administrația locală și  voineșteni, zeci de producători din județ dar și din județele învecinate, și-au expus marfa iar cetățenii au avut de unde să aleagă. 

Administrația locală condusă de primarul Gabriel Dănuț Sandu și Constantin Popa alături de prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, președintele CJ, Corneliu Ștefan, primari din comunele învecinate au făcut un tur al târgului și  au stat de vorbă cu oamenii.

” Alături de colegi și prieteni, am fost la Târgul de Florii de la Voinești, târg devenit deja o tradiție pe Valea Dâmboviţei.

Datorită produselor și bunătăților ce pot fi găsite aici, numele târgului a depășit de multă vreme granițele județului, numărul vizitatorilor crescând de la an la an. 

Am stat de vorbă cu oamenii veniți la Voinești, am discutat despre ceea ce se întâmplă în județ și în țară, concluzia fiind că doar lucrând împreună putem rezolva toate problemele și putem așeza lucrurile în ordinea corectă.

Și pentru că suntem în zi de sărbătoare, le-am urat multă sănătate, putere de muncă, iar celor cu nume de flori să aibă parte de tot binele din lume.

La Mulți Ani tuturor!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...