Flăcările au cuprins o clădire de birouri din Târgoviște, Calea Câmpulung, a acționat Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu patru autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD.La locul incendiului pompierii au constatat că acesta se manifestă la parter, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.Incendiul a fost lichidat de pompieri și s-a acționat pentru înlăturarea efectelor negative. Nu au fost identificate victime.Și o casă a fost cuprinsă de flăcări
S-a dat alerta la miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în municipiul Târgoviște, str. Nifon.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu 4 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD.
La locul incendiului pompierii au constatat că ardeau materiale combustibile la interiorul unei camere de locuit, fără posibilități de propagare. A fost identificată o persoană rănită, conștientă. Aceasta a fost asistată la fața locului de către echipajul medical.
S-a acţionat pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative.
