
Polițiștii în cooperare cu inspectorii fiscali ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii evaziunii fiscale, fraudelor vamale și comerțului cu produse contrafăcute.
Au fost verificate puncte de lucru ale unor agenți economici, care desfășoară activități de comerț cu produse textile.Au fost descoperite și ridicate cantități importante de bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.Inspectorii antifraudă fiscală continuă verificările specifice pentru stabilirea unor fapte de evaziune fiscală.Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.