
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe drumul naţional 71, în afara localităţii Bungetu, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism ale cărui plăcuţe cu număr de înmatriculare erau retrase din circulaţie.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat, iar pe numele acestuia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate pentru neachitarea amenzii penale aplicate. Persoana în cauză a fost depusă în Penitenciarul Mărgineni, fiind condamnată la pedeapsa închisorii pentru 360 zile.
Totodată, în cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, conform prevederilor art. 334 şi art. 335 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.