Statele UE au ajuns la un acord privind certificatul sanitar european pentru COVID-19

Date:

Parlamentul European şi statele UE au ajuns joi la un acord asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţii de pandemie.
Documentul, denumit ”certificat verde digital” european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus. Eurodeputaţii au cerut iniţial ca statele membre să suporte costul testelor PCR, ceea ce unele dintre ele au refuzat. Compromisul găsit menţionează necesitatea unor teste ”abordabile şi accesibile”, plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziţia de teste, folosind pentru finanţare ”Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european” şi, la nevoie, să mobilizeze încă 100 de milioane de euro suplimentare.

Un alt punct divergent a fost cererea eurodeputaţilor să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Dar statele membre, în această chestiune care ţine înainte de toate de competenţa lor, au dorit neapărat să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coron-avirusului.
Textul de compromis prevede că statele membre ”se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare”, cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepţia cazului în care acestea vor fi ”necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică”.
Certificatul sanitar european se află pe agenda summitu-lui european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...