
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Dâmboviţa şi în colaborare cu jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţii celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, au continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.Astfel, în cadrul celor 25 de acţiuni punctuale organizate, forţele participante au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul pandemiei, în ultimele 24 de ore, fiind verificate 503 obiective (inclusiv domiciliile declarate pentru carantină sau izolare). De asemenea, au fost legitimate nu mai puţin de 1.204 persoane şi controlate 120 de mijloace de transport persoane.Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.800 de lei, forţele de ordine reamintind cetăţenilor principalele măsuri dispuse de autorităţi în acest context.Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor persoanelor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecţie sanitară, scopul vizat fiind siguranţa cetăţenilor.Vă reamintim de TEL VERDE – 0800800165, număr la care puteţi sesiza nereguli privind nere-spectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.