Un accident rutier a avut loc pe Drumul Național 7, în orașul Găești. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, în urma unei sesizări privind impactul dintre un autoturism și o motocicletă.
Din primele informații, o femeie de 47 de ani, din Găești, aflată la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 28 de ani, din Târgoviște.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele evenimentului rutier.
