AcțiuneaTruck&Bus în Dâmbovița: Poliţiştii au verificat peste 500 de autovehicule

Date:

În perioada 11-17 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din Dâmbovița au acţionat  pentru prevenirea accidentelor de circulație produse, în special, pe fondul nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.

Acţiunea TRUCK & BUS s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), controalele polițiștilor având în vedere respectarea de către cei ce efectuează transport de marfă/persoane a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat peste 500 de autovehicule, iar, pentru neregulile constatate, au aplicat peste 260 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 47 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă și 39 ca urmare a neregulilor privind documentele obligatorii.

Totodată, 28 de şoferi au fost sancționați pentru nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi 11 pentru nereguli descoperite la aparatul tahograf.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura imobilizării în cazul a 6 vehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Peste 400 de locuri de muncă disponibile în Dâmbovița

Potrivit ofertelor transmise de către agenții economici,  La această...

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ CU PREJUDICIU DE 100.000 DE LEI 

 Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul...

 ARME CONFISCATE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DIN RĂCARI, ÎN CADRUL ACȚIUNII „JUPITER”

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul...