Aflat în vizită în Dâmbovița, deputatul Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și fost ministru al Economiei,…
Zi: 2 mai 2023
Pentru gestionarea situației de urgență au acționat Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de intervenție, iar SAJ cu un echipaj. Polițiștii…
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la…
În cadrul raziei desfăşurate noaptea trecută, polițiștii au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, au reținut 18 permise de conducere,…
Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2023-2024, va începe pe 3 mai, potrivit calendarului aprobat prin ordin al…
Lider, militant al șanselor egale, motor și centru al schimbării educaționale. Toate acestea sunt rolurile pe care fiecare director trebuie…
Acesta este mesajul prefectului Claudia Gilia pentru tinerii dâmbovițeni, transmis la Găești, în cadrul unei acțiunei ce face parte din…
Radu GEORGESCUSăptămâna trecută, dobânzile interbancare și-au accelerat scădere, cele la 12 luni apropi-indu-se de pragul de 7% care este egal…
Nicolo Napoli, antrenorul formației FC U Craiova, a tras concluziile după meciul câștigat cu Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa…
Anton Petrea, antrenorul Chindiei, a vorbit după meci și a evidențiat faptul că echipa sa s-a descurcat bine, însă accidentarea…
FCU Craiova a învins-o pe Chindia Târgoviște, scor 1-0, în runda cu numărul 6 a play-out-ului din Liga 1. William…
Stadion: Ion Oblemenco A marcat: Baeten (min. 45) FCU CRAIOVA: Gurău – R. Negru, Duarte, Danny Henriques, Mascarenhas – Asamoah…
Potrivit Institutului Național de Statistică, șomajul cel mai ridicat este cel din rândul tinerilor de sub 24 de ani (rata…
Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR) își exprimă, prin intermediul unui comunicat de presă, nemulțumirea în legătură cu lipsa…
Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a declarat într-o conferință de presă că administrația publică locală continuă investițiile pentru modernizarea infrastructurii…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (#MDLPA) a virat suma de 42.805.894,46 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 32…
Este vorba despre o propunere legislativă care stabilește anumite prevederi la certificarea istoricului autovehiculelor și care vizează, în principal, stoparea…
Militarii și autorităților au marcat Ziua Veteranilor de Război, totodată aducând un omagiu eroilor ce au scris istoria poporului roman…