Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2023-2024, va începe pe 3 mai, potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației. Listele copiilor înscriși, precum și numărul de locuri rămase libere, după prima etapă de înscriere, vor fi afișate pe 31 mai. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 5-15 iunie.
Conform datelor furnizate de minister, în perioada 3-18 mai 2023 vor fi completate, depuse și validate cererile-tip de înscriere. Urmează prima etapă de înscriere, care se va desfășura astfel:
- 19 şi 22 mai – procesarea cererilor-tip de înscriere şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie;
- 23-29 mai – procesarea cererilor-tip de înscriere prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere; admiterea (în limita locurilor disponibile)/respingerea cererilor;
- 30 mai – repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri, şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie;
- 31 mai – afişarea, la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, a listei candidaţilor înscrişi; afişarea numărului de locuri rămase libere.