1960: fotbalul şi războiul rece

fotbal 1960Cei cincisprezece ani care se scursesră de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial nu numai că nu au atenuat amintirile dureroase, nu numai că nu au şters persistenţa sentimentului de umilire nedreaptă, dar, după fabricarea bombei atomice de către sovietici, au declanşat şi exacerbat Războiul Rece. Din acel moment, sub forme directe sau indirecte, activităţile şi viaţa fiecărui european au fost influenţate de deciziile politice luate de guvernele occidentale, inclusiv de cel sovietic.
Consecinţele
Nici fotbalul nu a scăpat de consecinţele provocate de Războiul Rece. Primul Campionat European de Fotbal, din 1960, a scos clar în evidenţă tensiunile geopolitice dintre Est şi Vest, mai ales că Occidentul dorea cu orice preţ să dovedească superioritatea sa, din toate punctele de vedere, în comparaţie cu URSS-ul, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, mai ales că primul Campionat European de Fotbal a fost câştigat de sovietici datorită prestaţiei excelente, în teren, a unui singur om: Lev Yaşin. Nimeni nu vedea URSS-ul victorios, mai ales din cauza faptului că, în partida cu Cehoslovacia, din 6 iulie, la Marsilia, portarul acestei ţări, Viliam Schrojf, nu le-a permis sovieticilor să marcheze nici cel puţin un singur gol. Azi, s-ar spune că a fost un meci de infarct, dar atunci, în 1960, a fost unul de mare bucurie pentru cehoslavaci, care nu-i putea ierta pe ruşi că le-au impus cu forţa comunismul. Bucurie a fost şi în tabăra occidentalilor, deoarece victoria cehoslovacilor confirma teoriile lor despre superioritatea capitalismului. Dar efuziunea de bucurie, în final, a fost asemenea unui balon de săpun.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, şi învingătorii, şi învinşii au fluierat a pagubă: economiile tuturor statelor europene erau praf şi pulbere. Prin Tratatul de la Roma, din 1957, occidentalii, americanii şi ruşii au încercat să mai dreagă busuiocul, dar în zadar: Războiul Rece luase deja avânt. Mişcările sportive din fiecare stat erau la pământ. Războiul ce tocmai se terminase, în 1945, redusese alarmant numărul sportivilor de performaţă. în plus, imediat după înfrângerea lui Hitler, foametea bătea la uşa aproape a ficărui stat european.
Dacă, din punct de vedere politic, statele europene s-au regrupat în două tabere – una sub controlul Statelor Unite, celalaltă, sub cel al URSS-ului – aceeaşi tendinţă se observă şi în lumea sportului. în ceea ce priveşte fotbalul european, tendinţa a fost destul de interesantă, prin apariţia unei orientări interesante. Deoarece finanţarea, în lumea fotbalului, era controlată de FIFA, cluburile europene de fotbal au decis să scape de controlul, mai mult financiar, al acesteia.
Primii care au dat un exemplu de voinţă de a scăpa de FIFA au fost sud-americanii, care au pus piciorul în prag, înfiinţând Cupa Americii la Fotbal. După modelul lor, în 1953, europenii, la Paris, au boicotat Congresul FIFA. Acest boicot a fost actul oficial de înfiinţare a UEFA, în Europa, dar oficializarea sa va avea loc în anul următor. Această reformă a… fotbalului internaţional a permis înfinţarea unor federaţii de fotbal care să grupeze echipele fiecărui continent. A fost o lovitura aproape mortală pentru FIFA, care, totuşi, a supravieţuit.
începuturile
Astfel, în iunie 1954, la Berna, în Elveţia, s-a creat un comitet european de fotbal, numit UEFA. La vremea respectivă, la înfiinţarea UEFA, nu a participat Marea Britanie, care, începând cu războaiele napoleoniene, privea încă cu un amestec de neîncredere şi dispreţ Europa şi, din motive politice, desigur, URSS-ul, care nici nu a fost băgat în seamă.
Anul 1954 a însemnat concretizarea marelui vis al lui Henri Delaunay, primul secretar UEFA, care încă din 1920 a vrut să organizeze o competiţie între reprezentativele naţionale ale statelor europene. Atunci, mulţi dintre colegii săi s-au opus, iar izbucnirea conflictului armat mondial i-a potolot şi pe susţinătorii lui Delaunay şi pe adversarii săi. Henri Delaunay s-a bucurat de funcţia sa doar un an, deoarece în 1955 a decedat, iar fiul său i-a succedat în funcţie. UEFA nu a apărut chiar din neant. Terenul a fost pregătit de succesul de care se bucurau Cupele europene ce opuneau cluburile de fotbal din interiorul fiecărui stat. Deci existau deja premisele, dar şi entuziasmul necesar pentru înfiinţarea unui campionat de fotbal care să implice numai reprezentativele naţionale ale fiecărui stat european, reprezentative ce ar fi fost alcătuite din cei mai buni fotbalişti ai fiecărei ţări în parte, mai ales că, din 1916, exista Cupa Americii la Fotbal.
Deci tot în iunie, dar în 1958, la congresul de la Stockholm, UEFA a anunţat înfiinţarea Campionatului European de Fotbal, iar trofeul s-a numit Cupa Henri Delaunay, din motive lesne de înţeles. De asemenea, s-a decis ca acest campionat să se ţină alternativ cu Campionatul Mondial la Fotbal.
în ciuda atmosferei de entuziasm, nu au întârziat să apară şi deziluziile. Italia, RFG-ul şi Anglia, care acordau mai multă importanţă campionatelor interne de fotbal, nu au participat la prima ediţie din 1960. Motivul, exprimat oficial: nu credeau că acest proaspăt înfiinţat campionat de fotbal, la nivel de continent european, va avea viaţă lungă. Cu toate acestea, timpul le-a dovedit italienilor, germanilor şi englezilor că s-au înşelat.
Pusă în faţa acestei situaţii, UEFA a profitat pentru a invita şi reprezentativele naţionale din ţările comuniste. Cu chiu, cu vai, UEFA a reuşit să strângă doar 17 echipe. Meciurile s-au desfăşurat după sistemul tur-retur. în meciurile din fazele eliminatorii, prima confruntare a avut loc pe 28 septembrie 1958, la Moscova, între selecţionata Ungariei şi cea a URSS-ului, în tribune fiind, conform mass-media vremii, peste 100.000 de spectatori. Ruşii îi elimină pe maghiari mai ales datorită atacantului Anatoli Ilyin, care a decedat anul trecut, în februarie.
Franco îi „ajută” pe ruşi
Prezenţa URSS-ului la această primă ediţie a campionatului a mai fost favorizată şi de un alt aspect care ţine mai mult de… amintirile neplăcute ale franchiştilor spanioli. Din cauza faptului că sovieticii se implicaseră şi îi sprijiniseră pe republicani, în timpul războiului civil din 1936-1938, Francisco Franco a interzis reprezentativei Spaniei să dispute meciul programat cu URSS-ul. Un alt motiv, valabil pentru spaniolii anului 1960: soldaţii iberici care au constituit divizia Azul şi au luptat, în 1941, alături de Wehrmacht, împotriva ruşilor, după ce au fost făcuţi prizonieri, nici în 1960 nu au fost eliberaţi din gulaguri pentru a fi trimişi acasă. Şi aşa a ajuns URSS-ul să joace cu ungurii şi, din meci în meci, au ajuns şi în finală. Dacă Franco n-ar fi fost încăpăţânat, cine ştie ce echipe ar fi disputat finala din 1960.
Tot în 1960 mai are loc o modificare, efectuată din mers, a regulamentului campionatului. începând cu semifinalele, se renunţă definitiv la sistemul tur-retur. Trebuie să mai spunem că naţionala Franţei era văzută ca sigură câştigătoare a primei ediţii, dar iugoslavii, fără probleme sau complexe, le-au scos francezilor fotbalul din cap, inclusiv fumurile de mari vedete. Meciul, disputat la Marsilia, s-a terminat cu scorul de 4-5, în favoarea iugoslavilor, între minutele 75 – 78 francezii încasând trei goluri care le-au luat piuitul reprezentanţilor cocoşului galic.
URSS-ul, între timp, bate naţionala Cehoslovaciei cu 3-0, răzbunând înfrângerea din primul meci cu această naţională, şi ajunge să dea cu nasul, în finală, cu plavii lui Tito, care nu-i înghiţea pe ruşi nici dacă ar fi consumat, în prealabil, un vagon de lămâi. Plavii lui Tito au deschis scorul, dar cel care va deveni o legendă a fotbalului rus, Lev Yaşin, egalează, pentru a aduce, în prelungiri, victoria ruşilor lui Brejnev. Scor final: 2-1 pentru URRS. Totuşi, selecţionata URSS-ului ar fi câştigat mai uşor toate meciurile dacă l-ar fi avut şi pe cel mai bun fotbalist rus, pe atacantul Eduard Strelţov, care fusese închis înainte de Campionatul Mondial de Fotbal, din 1958, deoarece o violase pe Marina Lebedeva (19 ani), fiica unui general al Armatei Roşii. Cu sau fără Strelţov, naţionala URSS-ului a jucat extrem de stresată. Nu din cauza adversarului, Iugoslavia, ci din cauza, aşa cum s-a auzit mai târziu, ameninţării lui Hruşciov, care le-a transmis fotbaliştilor că, dacă vor pierde în faţa sârbilor, îi va trimite să joace fotbal la cluburile de profil din Siberia. Normal, URSS-ul nu-l putea agrea pe Tito, care, după 1945, nu făcuse altceva, printre altele, decâ să o sfideze.
Cam asta a fost atmosfera în care s-a derulat prima ediţie a Campionatului European de Fotbal – 1960.
Echipele. URSS : Yachine -Tchekheli, Maslenkine, Kroutikov -Voinov, Netto – Metreveli, Ivanov, Ponedelnik, Bouboukine, Meskhi. Iugoslavia: Vidinic – Durkovic, Miladnovic, Jusufi – Zanetic, Perusic – Sekularac, Jerkovic, Galic, Matus, Kostic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Victoria PSD Dâmboviţa în oraşele Târgovişte, Pucioasa, Fieni şi Moreni şi zeci de comune

PSD Dâmboviţa a reuşit să câştige alegerile locale din 5 iunie în oraşele Târgovişte, Pucioasa, Fieni şi Moreni şi în alte zeci de localităţi. Târgoviştenii au ales ca în următorii patru ani destinele municipiului să fie conduse de primarul Cristian Stan. La Pucioasa, cetăţenii au ales să pună capăt erei […]