Zeci de persoane nu au respectat interdicţiile privind circulaţia între 23:00-05:00

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi sancţionarea faptelor antisociale, dar şi pentru a verifica modul în care se respectă măsurile impuse pentru prevenirea COVID-19. Poliţiştii au legitimat 3.599 de persoane, au verificat 213 societăţi comerciale şi au controlat 369 de mijloace de transport. De asemenea, pentru neregulile descoperite, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 21.750 lei.
Totodată, efectivele aflate în teren, în intervalul orar 23:00-05:00, au depistat 21 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind circulaţia, acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 4.000 de lei.
Vă reamintim că, prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2020, în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 23:00-5:00, cu anumite excepţii motivate, prevăzute de lege.
De asemenea, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, indiferent de incidenţa cumulată a cazurilor.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, manifestaţi un comportament responsabil, respectaţi măsurile impuse şi nu vă expuneţi inutil unor riscuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Dâmboviţa au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţul Dâmboviţa, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi deţinere de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului ilicit. Au fost puse în executare […]