Teatrul „Tony Bulandra” Drumul presărat cu stele

Nu oricine poate fi regizor, scenograf sau actor de teatru, dar, de asemenea, nu oricine poate fi spectator de teatru. Această ultimă calitate, până la urmă, nu depinde exclusiv de statutul oraşului, de numărul locuitorilor şi nici chiar de partidul sau partidele aflate la putere în localitatea respectivă.
Factorii care determină apariţia şi permanentizarea calităţii de spectator de teatru sunt, pe de o parte, mentalitatea, pe de altă parte, imaginaţia regizorului, a scenografului, pe scurt, experienţa lor estetică, plus capacitatea mimetică a actorilor de a crea şi a da viaţă perso-najelor, pe scenă. Aceste aspecte sunt valabile şi esenţiale atât pentru teatrul pentru adulţi, cât şi pentru teatrul destinat copiilor, peste acestea supra-punându-se factorul social cel mai vital pentru existenţa unui teatru: mentalitatea populaţiei oraşului.
Dar fiinţarea unui teatru, perpetuarea sa în timp nu se regăsesc doar prin generaţiile de spectatori, ci şi prin cumulul de diplome şi premii obţinute, ca garanţie a valorii sale estetice în sine, având ca finalitate efectul de catharsis, valabil din antichitatea greacă până în zilele noastre, indiferent că aceste „zile ale noastre” înseamnă Avignon, Paris, Roma sau… Târgovişte. Până la urmă, indiferent de naţionalitate sau meridian, indiferent de tipul de teatru practicat, oamenii au un numitor comun: plăcerea de a merge la teatru.
Astfel, în stagiunea 2015-2016, Teatrul „Tony Bulandra” şi-a îmbogăţit palmaresul cu diplome şi trofee (vezi fotografiile) care dovedesc activitatea complexă pe care o desfăşoară şi aprecierea de care se bucură, aprecierea fiind, de fapt, cea mai frumoasă recompensă pentru managerul-regizor, actorii, scenograful şi echipa tehnică a teatrului târgovişiean, iar diplomele şi trofeele fiind stelele presărate pe drumul lor de artişti, prin viaţă. P.S.: una dintre diplomele primite de Teatrul „Tony Bulandra” este expresia recunoştinţei echipei de artişti de la Teatrul „Nottara” pentru directorul McRanin care a dat dovadă de solidaritate cu actorii bucureşteni, în perioada când aceştia nu aveau sală de spectacol unde să joace. Este un gest pe care numai un om cu adevărat de cultură putea să-l facă, un om care iubeşte teatrul, înţelegând în profunzime adevărata sa menire: acea de a umaniza fiinţa, ajuntând-o, prin perceperea mesajului actului artistic scenic, să se plaseze deasupra a tot ceea ce este gregar. Oricum, McRanin merita oficializată recunoaşterea acestei calităţi profund umane, în plan artistic.